Rețele de socializare

Moldova

Bijuterii de 250.000 de lei, furate. O femeie din Căușeni a sunat la poliție, declarând că cineva i-a golit safeul

I-au fost furate bijuterii de peste 250.000 de lei. O femeie din satul Opaci, raionul Căușeni a sunat la poliție, declarând că cineva i-ar fi furat bunurile din safeu.

Publicat

Victima ar fi declarat că ultima dată când deschisese safeul, a fost încă în luna iunie, iar atunci toate bunurile erau la locul lor.

Recent, femeia a avut nevoie de ceva din seif,m iar când la deschis a rămas șocată de cele văzute. Bijuteriile ei din aur, argint și platină, valoarea cărora constituie în jur de 250. 000 lei au dispărut.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru furt, în cadrul căreia urmează a fi identificat suspectul sau suspecții, dar și a fi stabilite circumstanțele în care a fost comis furtul.


Moldova

Doi moldoveni, reținuți și extrădați din Rusia: Sunt acuzați de omorul a doi minori

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au localizat și reținut doi moldoveni în Federația Rusă, anunțați în căutare internațională pentru omor.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în anul 2018, aceștia ar fi omorât doi minori. Mai exact, suspecții, care aveau atunci câte 20 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu victimele. Scandalul a generat într-o bătaie crâncenă, iar suspecții le-ar fi aplicat minorilor mai multe lovituri cu un obiect ascuțit.

Din nefericire, ambii băieți au decedat pe loc.

Pentru a ascunde urmele crimei, cei doi au îngropat cadavrele acestora într-o fâșie forestieră din localitate.


După ce au fost localizați în Federația Rusă, cei doi moldoveni au fost aduși în R. Moldova pe cale aeriană. Ambii vor compărea în fața magistraților, acuzați de omor comis cu o deosebită cruzime.


Citește mai departe

Moldova

Accident groaznic, la Edineț. Șoferul unui Mercedes a murit după ce s-a inversat cu mașina în șanț

Polițiștii din Edineț au intervenit la documentarea unui accident rutier produs la data de 28 septembrie, curent, pe traseul Edineț – Slobodca.

Publicat

Ajunși la fața locului, din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că, un bărbat de 62 de ani, din orașul Dondușeni, conducând automobilul de marca Mercedes, în curbă, din motive necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu în șanțul de scurgere a apelor pluviale. În urma traumatismelor primite, conducătorul automobilului a decedat pe loc.

Cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre examinare la Centrul de medicină legală Edineț.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.



Citește mai departe

Moldova

Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?

Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru ECHIPA 902 de către ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău.

Publicat

Acesta a fost reținut azi, 29.09.2023, în satul Seliște raionul Călărași, aproximativ la ora 9:15.

Amintim că un deținut a evadat din închisoare pe 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Penitenciarului nr. 18 din satul Brănești, raionul Orhei.

Deținutul a evadat de la locul de muncă, în satul Chiperceni din același raion. Potrivit reprezentanților penitenciarului, deținutul avea drept de deplasare fără escortă.


Cu detalii revenim …


Citește mai departe

topul săptămânii