Rețele de socializare

Moldova

Autoritățile de la București îl extrădează în R. Moldova pe principalul suspect în cazul omorului tânărului de 29 de ani găsit împușcat la Strășeni

Dorin Stratulat, principalul suspect în cazul omorului tânărului de 29 de ani găsit împușcat la Strășeni, reținut la București la mijlocul lunii august, urmează să fie extrădat joi, 13 octombrie, în R. Moldova, în scopul efectuării acțiunilor procesuale necesare pentru a fi deferit justiției, anunță Procuratura Generală (PG).

Publicat

Potrivit surselor Ziarului de Gardă, Dorin Stratulat va ajunge la frontiera dintre România și R. Moldova în jurul orei 18:00.

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis, pe 12 octombrie, menținerea sentinței penale pronunțate de către Curtea de Apel București, pe 20 septembrie curent, prin care a fost dispusă admiterea demersului Procuraturii Generale a R. Moldova și extrădarea lui Dorin Stratulat, în scopul tragerii la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat.

Potrivit legislației R. Moldova, după finalizarea procedurii de extrădare, Dorin Stratulat este reținut de autoritățile de la Chișinău pentru 72 de ore și apoi în privința sa este demarată procedura de arest.


Pe 24 august curent, Poliția R. Moldova a anunțat că a fost informată de autoritățile române despre reținerea la București, în jurul orei 01:30, a principalului suspect în comiterea crimei de la Strășeni, Dorin Stratulat, fiul fostului polițist Ion Stratulat, care a fost anunțat în căutare internațională de către procurorii din R. Moldova cu scop de arest și extrădare.

Anterior, sursele ZdG din cadrul organelor de drept ne-au comunicat că Dorin Stratulat a părăsit teritoriul R. Moldova, plecând în România cu o altă cetățenie, alta decât cea a R. Moldova, la o oră după ce a comis infracțiunea.

Dorin Stratulat este învinuit în comiterea omorului unui tânăr, care a fost împușcat în noaptea de 8 spre 9 august 2022, iar cadavrul acestuia a fost găsit în extravilanul satului Zubrești, raionul Strășeni.


Potrivit Poliției R. Moldova, ajunși la fața locului, după primele examinări, criminaliștii au depistat că bărbatul a fost împușcat de trei ori în zona toracică.

„Cu puțin timp în urmă (miercuri, 10 august n.red.), Poliția a fost sesizată despre depistarea unui cadavru în pădurea din Strășeni. Polițiștii au stabilit identitatea acestuia. Este vorba de un tânăr de 29 de ani, care a fost declarat dispărut de către mama sa, în după amiaza zilei de ieri. Conform cercetărilor preliminare, decesul a survenit în urma primirii a trei plăgi formate de gloanțe în regiunea coastelor”, spuneau oamenii legii.

Dorin Stratulat este fiul fostului polițist Ion Stratulat, el însuși cercetat în trecut pentru crime, care în septembrie 2011 a fost împușcat mortal de campionul Moldovei la kick-boxing, Ion Şoltoianu, la o terasă din centrul capitalei, la ora prânzului.


Moldova

Droguri ascunse într-un compresor electric: Un bărbat, condamnat la 9 ani închisoare, după ce a trimis din Portugalia hașiș de circa 800.000 lei

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la 9 ani închisoare a unui bărbat pentru contrabandă peste 20,7 kg de droguri, trimise în Moldova din Portugalia.

Publicat

Mai exact, acesta a camuflat hașișul în 43 pachete înfășurate în staniol, de mărimea unui săpun fiecare, pentru ca să nu fie depistate ușor de ofițerii vamali. Mai mult decât atât, în acest scop, inculpatul a ascuns pachetele cu hașiș într-un compresor electric nou, pe care l-a trimis neînsoțit, printr-o agenție de transport din Portugalia, în mai 2015.

Totuși, la postul vamal Leușeni, încercarea bărbatului de a introduce în Moldova aceste droguri cu scopul punerii lor în vânzare a fost deconspirată, după verificarea prin scaner a compresorului. Pe piața neagră din Moldova, captura de droguri ar costa estimativ 800.000 lei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru omor și jaf: Un cetățean azer va sta mai mult de două decenii după gratii

Un cetățean azer a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru omor intenționat și jaf, infracțiuni comise în Republica Moldova.

Publicat

Sentința a fost pronunțată în 24 mai de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, urmează să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis. Potrivit procurorilor, totul s-ar fi întâmplat în data de 3 ianuarie 2021, când inculpatul aflându-se în sectorul Botanica al Capitalei, s-ar fi apropiat de un bărbat de 68 de ani și i-ar fi aplicat mai multe lovituri în regiunea capului, după care i-ar fi sustras umbrela și geanta din piele în care se aflau mai multe bunuri. Individul i-ar fi provocat victimei un prejudiciu material în valoare de peste 2800 de lei.

În aceeași zi, cetățeanul din Azerbaijan împreună cu un alt individ, ar fi inițiat o altercație cu un alt bărbat în vârstă de 56 de ani. Aceștia l-ar fi bătut cu mâinile și picioarele până când victima s-a prăbușit la sol. Agresorii nu s-au oprit însă și i-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit, provocându-i 18 plăgi. Victima a decedat la fața locului. Câteva zile mai târziu, cei doi suspecți au fost reținuți de forțele de ordine.

Azerul a pledat nevinovat.


La pronunțarea sentinței, instanța a mai dispus încasarea din contul acestuia în cel al bugetului de stat a sumei de 38 554 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Celălalt inculpat a fost condamnat anterior, prin sentința din 9 iulie 2021, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată, din motiv că acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, fiind sancționat cu închisoare pe un termen de 13 ani și 4 luni. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr, înjunghiat pe o stradă din Chișinău: Suspectul a fost reținut

Publicat

Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de un bărbat. Cazul a avut loc în seara zilei de 29 mai 2023, în sectorul Râșcani al Capitalei.

Solicitată de Știri.md, Natalia Stati, ofițer de presă al Poliției Capitalei, ne-a comunicat că polițiștii au fost sesizați în legătură cu un conflict apărut într-un grup de bărbați.

În urma altercațiilor a avut de suferit un tânăr de 29 de ani, care a fost transportat la spital cu o plagă de cuțit. Un suspect de 39 de ani a fost reținut pentru 72 de ore.


Pe caz a fost inițiată o cauză penală. La moment, ofițerii de investigație și urmărire penală stabilesc toate circumstanțele și acumulează material probatoriu.


Citește mai departe

topul săptămânii