Moldova
/VIDEO/ Panică în orașul Bender. Un apartament a luat foc
În după-amiaza de 28 octombrie, în jurul orei 15:45, departamentul de pompieri Bender a parvenit un apel de la un martor ocular precum că se emană un nor de fumul pe strada Drujbî de la balconul unei clădiri cu cinci etaje. Două echipaje de pompieri au sosit la fața locului.
Pompierii au avut nevoie de doar 7 minute pentru a localiza incendiul. Aceștia au reușit să salveze jumătate din logie și să împiedice răspândirea în continuare a focului.
După cum s-a aflat ulterior, în prezent proprietara apartamentului se află în afara Regiunii Transnistrene, iar fiul ei a venit în regiune de sărbători.
Conform presei locale, cauza incendiului ar fi neglijența în timpul fumatului. Tânărul ar fi fumat la balcon, a scuturat scrumul într-o cutie de carton, apoi a mers să facă baie.
Martorii oculari ai incendiului au bătut la ușa apartamentului, dar când tânărul s-a apropiat de uşă, nu era nimeni acolo. Apoi a observat că balconul era în flăcări, și-a luat lucrurile personale și a ieșit în stradă. Ușa a rămas deschisă. Acest lucru a ajutat prima echipă de pompieri să intre rapid în apartament. A doua echipă a intrat în apartament cu ajutorul unei scări.
Din fericire nici o persoană nu a avut de suferit.
Specialiștii urmează să stabilescă toate circumstanțele.


Moldova
Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un camion, la Sângerei
Accident grav la Sângerei. Un tânăr de 27 de ani a suferit mai multe traumatisme, după ce a fost lovit de un camion, în timp ce mergea pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 3 februarie, pe traseul R-6, lângă localitatea Bilicenii Vechi, în raionul Sângerei.


Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Ina Banari, poliția a fost alertată în jurul orei 08:30. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, conducând un camion care tracta o semiremorcă, în satul Bilicenii Vechi, ar fi lovit un tânăr de 27 de ani, care se afla pe acostamentul din dreapta a direcției de deplasare mașinilor.
În urma impactului, tânărul a suferit mai multe traumatisme, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.
În momentul de față, poliția efectuează acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
Și-a prejudiciat propria companie cu aproape 10.000.000 de lei. Ex-directorul general și doi admnistratori de întreprinderi – pe banca acuzaților
Ex-directorul general al uneia dintre cele mai mari companii de producție a utilajului industrial din Moldova, dar și doi administrator de întreprinderi vor compărea pe banca acuzaților pentru abuz în serviciu. Investigarea schemei a durat aproape doi ani, iar suma pagubei materiale cauzată de suspecți este de aproape 10 milioane de lei.


Procurorii anticorupție anunță că au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul de învinuire. Urmărirea penală a fost pornită la 13 aprilie 2021, în baza denunțului acționarilor companiei. Potrivit materialelor cauzei, ex-directorul general al companiei, abuzând de situația sa de serviciu, împreună cu alți doi administratori de întreprinderi, unul dintre care îi este rudă apropiată, în perioada 2019 – 2020, a încheiat în mod abuziv mai multe tranzacții, vizând bunurile companiei, cauzând un prejudiciu de 9 milioane 900 de mii de lei.
Urmărirea penală a durat de la 13 aprilie 2021 până la 04 ianuarie curent. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului au fost puse sub sechestru 4 apartamente, 2 case individuale de locuit, 3 terenuri pentru construcții, 3 terenuri agricole, un garaj, o debara și 7 bunuri imobile viitoare.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei risccă până la trei ani de pușcărie, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la cinci ani.
Moldova
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Chișinău. Toată lumea a fost evacuată, iar geniștii verifică zona
Alertă cu bombă la Curtea de Apel Chișinău. Zonă a fost încercuită, iar geniștii verifică clădirea. Anunțul a fost făcut de IGP, printr-un comunicat de presă.


Potrivit informațiilor, poliția a fost sesizată acum o oră, prin intermediul serviciului unic 112.
Apelul a fost făcut de un bărbat.
La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, care activează conform procedurii.
Circumstanțele se stabilesc.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Imagini +18: „Nu-i da peste față”. O fată a fost filmată cum o snopește pe alta în bătăi într-o odaie de cămin
-
Diaspora3 zile în urmă
/VIDEO/ A fost găsit cadavrul Yanei Malayko, tânăra ucraineancă în vârstă de 23 de ani, ucisă de fostul iubit, un moldovean de 33 de ani, în Italia
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Moldovean, urmărit de patru mașini de poliție, în Ungaria: Ce a făcut
-
Moldova6 zile în urmă
L-a dus la o stână de oi și l-a chinuit mai bine de doi ani. Un bărbat de 40 de ani, condamnat
-
Moldova3 zile în urmă
I-a bătut pentru că vorbeau în limba rusă. Un tânăr de 27 de ani, condamnat la 25 de ani de închisoare
-
Moldova3 zile în urmă
Caz tragic în capitală, la miezul nopții. O tânără de doar 25 de ani s-a aruncat în gol de la etajul nouă
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Accident mortal la Sângerei: Șoferul a fost găsit peste cinci zile
-
Moldova5 zile în urmă
L-a bătut și înjunghiat de mai multe ori, lăsându-l să moară într-o baltă de sânge. Inculpatul este un bărbat de 63 de ani