Rețele de socializare

Moldova

Patru bărbați – trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de droguri, cultivate într-o seră din Hâncești

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului de învinuire a trei bărbați din raionul Cahul și a unui bărbat domiciliat în Hâncești pentru trafic de droguri, cultivate în condiții de seră.

Publicat

Cei patru au vârste cuprinse între 33 și 66 ani, sunt căsătoriți sau concubinează și au studii medii; iar cel mai tânăr din ei a fost anterior condamnat pentru alt gen de infracțiune, la o pedeapsă non-privativă de libertate. În mai 2020, procurorii PCCOCS și ofițerii INI anunțau despre reținerea acestora, după ce au fost documentați cum cultivau cânepă într-o seră localizată într-un sat din Hâncești, la domiciliul celui mai în vârstă din ei, acesta fiind și el originar din Cahul. Anterior, aceștia plantau semințe de cânepă în ghiveciuri, care le replantau în seră, după ce ajungeau la un anumit stadiu de vegetație. Ulterior, drogurile erau vândute altor persoane.

Pe lângă cânepă, în cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat de la învinuiți marijuana, rășină de canabis, precum și preparate medicamentoase care conțineau substanțe psihotrope. Suma totală a drogurilor ridicate de la aceștia cifrează estimativ 400.000 lei. După formularea învinuirilor, procurorii PCCOCS au solicitat plasarea în arest a învinuiților, care ulterior au fost plasați în arest la domiciliu, chiar dacă procurorii au contestat încheierea la Curtea de Apel Cahul în scopul eficientizării urmăririi penale, pentru ca ulterior să rămână aplicată doar interdicția de părăsire a țării.

Actualmente, urmărirea penală continuă în privința altor persoane. Potrivit legii, circulația ilegală de droguri în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri de către Judecătoria Hâncești, cei vizați în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Incendiu de vegetație la Roșcani: Scrumul a ajuns până în cap

Un incendiu de vegetație a izbucnit, pe 1 octombrie, în apropiere de localalitatea Roșcani din raionul Strășeni. Incendiul a fost într-atât de puternic că fumul a acoperit tot traseul, iar scrumul a ajuns până în municipiul Chișinău. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.

Publicat

Potrivit surse citate, la fața locului, pentru stingerea focarelor de ardere au fost îndreptate 9 autospeciale de intervenție cu efectiv de 33 salvatori și pompieri. După mai multe ore de lucru, pompieri au reușit lichidarea flăcărilor la ora 21:13.

Flăcările au nimicit 45 ha de stuf și vegetație uscată.

Menționăm că circumstanțele și cauza izbucnirii focarului urmează a fi stabilite de specialiști.


În zilele de weekend pompierii au intervenit în 45 cazuri de lichidare a incendiilor de vegetație uscată, fiind compromise circa 540 ha de teren.


Citește mai departe

Moldova

Doi moldoveni, reținuți și extrădați din Rusia: Sunt acuzați de omorul a doi minori

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au localizat și reținut doi moldoveni în Federația Rusă, anunțați în căutare internațională pentru omor.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în anul 2018, aceștia ar fi omorât doi minori. Mai exact, suspecții, care aveau atunci câte 20 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu victimele. Scandalul a generat într-o bătaie crâncenă, iar suspecții le-ar fi aplicat minorilor mai multe lovituri cu un obiect ascuțit.

Din nefericire, ambii băieți au decedat pe loc.

Pentru a ascunde urmele crimei, cei doi au îngropat cadavrele acestora într-o fâșie forestieră din localitate.


După ce au fost localizați în Federația Rusă, cei doi moldoveni au fost aduși în R. Moldova pe cale aeriană. Ambii vor compărea în fața magistraților, acuzați de omor comis cu o deosebită cruzime.


Citește mai departe

Moldova

Accident groaznic, la Edineț. Șoferul unui Mercedes a murit după ce s-a inversat cu mașina în șanț

Polițiștii din Edineț au intervenit la documentarea unui accident rutier produs la data de 28 septembrie, curent, pe traseul Edineț – Slobodca.

Publicat

Ajunși la fața locului, din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că, un bărbat de 62 de ani, din orașul Dondușeni, conducând automobilul de marca Mercedes, în curbă, din motive necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu în șanțul de scurgere a apelor pluviale. În urma traumatismelor primite, conducătorul automobilului a decedat pe loc.

Cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre examinare la Centrul de medicină legală Edineț.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.



Citește mai departe

topul săptămânii