Rețele de socializare

Moldova

Doi frați din raionul Rîșcani s-au pornit spre Germania cu acte false. Au fost prinși la ieșirea din Moldova

Noi ilegalități comise de doi pasageri ai rutei „Moldova-Germania”, asupra acestora s-au depistat cărți de identitate românești – falsificate. Ambele persoane și-ar fi cumpărat documentele, oferind intermediarilor câte 270 EUR fiecare.

Publicat

Ieri, 2 noiembrie 2022, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, autocarul de rută regulată s-a apropiat pe direcția ieșire din țară. Pentru a exclude orice bănuială asupra unor pasageri, polițiștii de frontieră au luat decizia extinderii controlului. Au fost verificați și doi frați, cu vârste de 22 și 21 de ani, locuitori ai sat. Duruitoarea Veche, r-nul Râșcani. Ca urmare, în rucsacul unuia dintre frați, angajații Poliției de Frontieră au depistat două cărți de identitate românești, care ar fi perfectate pe numele posesorilor. Cercetarea amănunțită a documentelor a rezultat cu stabilirea indicilor de falsificare.

Fiind deconspirată ilegalitatea acestora, tinerii și-au recunoscut fapta. Ar fi identificat o persoană străină care i-a ajutat să obțină aceste documente. Fiecare a scos din buzunar 270 EUR și la scurt timp au devenit „cetățeni ai României” cu buletine.

Actele au fost ridicate și transmise spre laboratorul de expertiză judiciară al IGPF.


Moldova

Un TIR cu numere moldovenești, implicat într-un accident, în România. Șoferul a avut nevoie de ajutorul medicilor

Un autocamion cu numere de înmatriculare moldovenești a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în România, la 14 km de Bârlad, pe sensul de mers spre Vaslui.

Publicat

Șoferul autocamionului a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit presei de peste Prut, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În accident a fost implicat un autocamion încărcat cu mobilă, în autovehicul aflându-se doar șoferul. Până la sosirea pompierilor, conducătorul auto s-a auto-evacuat. Ulterior, șoferul a fost evaluat, acesta prezentând mai multe traumatisme.

El a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad, având o lovitură în regiunea capului. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă din care șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț.


Polițiștii români continuă cercetările.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Sfârșit de săptămână cu accidente, în țară: Trei pasageri au ajuns la spital în urma a două coliziuni violente

Sfârșit de săptămână cu accidente violente, în țară. Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau ca pasageri au fost implicate în coliziuni.

Publicat

Primul caz a avut loc în seara de 29 septembrie, la intrarea în orașul Ialoveni. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce o șoferiță de 44 ani nu a respectat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, și intenționând să efectueze manevra de virare spre stânga, în intersecție, nu s-a asigurat.

Drept rezultat, aceasta a fost tamponată de un alt automobil, condus de un bărbat de 42 de ani. În urma impactului, două femei, de 40, și respectiv 50 de ani, pasagere în automobilele avariate fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Sfâr


În dimineața următoare o altă coliziune puternică s-a produs în localitatea Copăceni din raionul Sîngerei.

Acolo, un șofer de 19 ani nu s-ar fi putut isprăvi cu ghidajul, a derapat cu mașina pe banda de contrasens și s-a tamponat într-un pilon dinafara părții carosabile. În automobil se mai afla un bărbat în calitate de pasager pe bancheta din spate, care în urma accidentului rutier a avut nevoie de îngrijiri medicale calificate.

În ambele cazuri șoferii au fost supuși etilotestului, rezultatele demonstrând că niciunul din ei nu urcase la volan în stare de ebrietate. Conducătorii auto care vor fi găsiți vinovați de producerea acestor accidente, vor fi sancționați în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.


Citește mai departe

Moldova

Pentru 10 ore de libertate ar putea face încă 3 ani de pușcărie. Noi detalii despre adolescenții reținuți după ce au evadat din penitenciarul Goian

Pentru nici 10 ore de libertate riscă să-și mai adauge câte trei ani la termenul de detenție. Trei adolescenți, de câte 17 și 18 ani ar fi evadat în dimineața de întâi octombrie, la ora 04.45, de la penitenciarul numărul 10-Goian.

Publicat

Informația despre cei trei a fost publicată de către reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar potrivit sursei, unul din ei era condamnat pentru furt la un an și două luni de pușcărie.

Cel de-al doilea își ispășea pedeapsa pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale care a dus la decesul victimei, fiind condamnat la 7 ani privare de libertate. Iar cel de-al treilea adolescent a fost condamnat la 10 ani privațiune de libertate pentru viol.

În jurul orei 13.00, în aceeași zi, poliția capitalei a anunțat că toți 3 au fost reținuți în sectorul Rîșcani. Potrivit forțelor de ordine, cei trei au opus rezistență față de angajații poliției și a fost nevoie de aplicarea mijloacelor speciale.


Cei doi au fost escortați înapoi la Penitenciarul Goian, iar pentru cele 10 ore pe care le-au petrecut în libertate, pentru evadare, tinerii riscă să-și mai adauge încă câte trei ani la termenul de detenție.


Citește mai departe

topul săptămânii