Rețele de socializare

Moldova

Un broker vamal, reținut în flagrant, după ce ar fi încercat să mituiască un șef de post vamal cu 5000 de dolari

Un broker vamal a fost reținut, în flagrant, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție, după ce ar fi încercat să ofere mită unui șef de post vamal.

Publicat

Potrivit denunțului, brokerul i-ar fi propus vameșului 5000 de dolari, pentru a obține facilități vamale în favoarea unui agent economic. Cazul a fost denunțat chiar de către cel cui i s-a propus mita, iar la fața locului s-au deplasat ofițerii anticorupție care au reținut brokerul, chiar în biroul șefului de post.

Banii au fost predați ofițerilor de urmărire penală, iar persoana a fost escortată la CNA pentru a fi audiată. Pe numele său a fost pornit dosar penal pentru corupere activă, el fiind reținut pentru 72 de ore.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală, iar până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, brokerul prevalează de prezumția nevinovăției.


 

echipa.md



Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate – depistate de vameși

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un microbuz ce se deplasa din Turcia spre Republica Moldova.

Publicat

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus controlul amănunțit al unității de transport.

În rezultatul controlului, prin utilizarea scanerului “Rapiscan 628XR”, în mai multe cutii și genți, au fost depistate parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

Documentată pe acest caz este o tânără, în vârstă de 21 de ani.


Marfa a fost ridicată, iar investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un Opel a ars în Capitală: Motorul și jumătate de salon, distruse

Un automobil Opel a fost cuprins de flăcări pe o stradă din Capitală. Momentul a fost filmat.

Publicat

Contactată de Știri.md, Liliana Pușcașu, ofițer de presă din cadrul IGSU, ne-a declarat că apelul la 112 a fost recepționat la ora 10:33.

A luat foc un automobil de model Opel.

Din fericire, victime nu au fost raportate.


Potrivit IGSU, a ars o secțiune a motorului și 50% din salon.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:52.


Cauza și circumstanțele se stabilesc.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un tânăr de 18 ani a încercat să treacă frontiera cu 5.800 de țigări

Polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au contracarat o tentativă de trecere ilegală peste frontiera de stat a 5.800 de țigări.

Publicat

În rezultatul controlului asupra pasagerilor de la cursa Chişinău – Londra și bagajelor acestora, în valiza unuia au fost depistate 290 de pachete țigări, transmite Știri.md.

Documentat este un conațional, în vârstă de 18 ani.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.



Citește mai departe

topul săptămânii