Rețele de socializare

Moldova

Traficantul de droguri, de la care au cumpărat marijuana cei doi ex-militari din Cahul – condamnat la șapte ani închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la șapte ani închisoare de către Judecătoria Cahul a traficantului de droguri, de la care autoritățile comunicau în aprilie 2021 faptul că doi foști militari ai Armatei Naționale au cumpărat marijuana, în Cahul.

Publicat

Ulterior ispășirii acestei pedepse, în penitenciar de tip închis, bărbatul nu va avea dreptul să ocupe funcții și să exercite activități legate de circulația a drogurilor pentru un termen de 4 ani. În cadrul grupului criminal destructurat de oamenii legii, bărbatul avea rol de organizator. Acesta are vârsta de 42 de ani și este originar din raionul Cahul. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au depistat la domiciliul acestuia droguri de tip marijuana – într-o noptieră și într-un cuptor de lut – în valoare estimativă pe piața neagră de peste 100.000 lei.

Anterior, a fost condamnat și complicele acestuia, fost militar, cu vârsta de 32 de ani, reținut și el în aprilie, în aceeași operațiune. Acesta a cooperat cu autoritatea de investigație și, potrivit legii, a beneficiat de reducerea pedepsei. În rezultat, acesta a fost condamnat pentru un termen de probațiune de 3 ani.

În cazul ambilor, la solicitarea procurorilor PCCOCS, fusese aplicat arestul preventiv. Ulterior, liderul grupului infracțional, a fost trimis pe banca acuzaților în stare de arest preventiv; iar complicele acestuia – în arest la domiciliu.


În ceea ce privește un alt fost militar, reținut și el în aprilie, cu vârsta de 30 de ani, acesta este cercetat pentru păstrarea drogurilor în proporții mari, în cadrul unui dosar separat, derivat din dosarul de bază, instrumentat de autoritățile de investigație din Cahul. Potrivit legii, cei vizați în dosarul investigat se prevalează de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești.



Moldova

/FOTO/ Două camioane s-au ciocnit în apropierea vamei Leușeni-Albița

Două camioane s-au lovit în preajma punctului de trecere a frontierei moldo-române Leușeni-Albița. Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineața.

Publicat

Contactată de Știri.md, Cristina Vicol, ofițer de presă din cadrul IP Hâncești, ne-a declarat că polițiștii Inspectoratului de Poliție Hâncești au fost sesizați în dimineața zilei de 3 decembrie, precum că în apropiere de punctul vamal Leușeni s-a produs un accident rutier cu implicarea a două camioane.

La fața locului s-a deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul.

S-a stabilit că un camion de model DAF, condus de un bărbat de 50 ani, originar din România, deplasându-se regulamentar din direcția punctului vamal Leușeni, s-a tamponat cu un alt camion de model Volvo, care a încălcat banda de deplasare și a ieșit pe contra sens.


La volanul TIR-lui se afla un bărbat, originar din Ucraina.

Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Șoferii fiind testați cu alcotestul, rezultatul a arătat 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.


Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Ceață și lapoviță în țară: Poliția recomandă maximă prudență în trafic

Ceață și lapoviță în țară! În acest sens, Poliția recomandă maximă prudență în trafic!

Publicat

Potrivit oamenilor legii, la moment, traseele de pe teritoriu raioanelor Bălți, Sângerei, Călărași și Strășeni sunt alunecoase și cad precipitații sub formă de lapoviță, iar pe teritoriul raionului Ștefan Vodă persistă ceață.

Poliția recomandă în special conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic.

Întrucât ceața şi depunerile de polei influențează circulația rutieră, forțele de ordine recomandă șoferilor să fie atenți pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate.


În condiţiile unui trafic aglomerat, lapoviţa şi ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare, precizează Poliția.

„Păstraţi-vă calmul, fiți înțelegători şi nu blocaţi intersecţiile.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil deplasarea pe părțile carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă; să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.


Polițiștii sunt în trafic, pentru siguranța dumneavoastră.

În situații de urgență, apelați Serviciul de Urgență 112”, se mai arată în mesajul oamenilor legii.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident pe o stradă din Chișinău: Două mașini parcate, lovite

Dis-de-dimineață, două automobile parcate pe strada Kiev din sectorul Râșcani al Capitalei au fost lovite de către un bărbat de 34 de ani la volanul unui BMW.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru Știri.md de către Nina Dubovca, ofițer de presă din cadrul Poliției Capitalei.

Accidentul rutier a fost înregistrat la orele 5:27 dimineața.

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui BMW, a tamponat două mașini parcate pe strada Kiev: Rover și Mitsubishi.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

topul săptămânii