Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Străin prins pe Aeroportul din Chișinău cu încărcătoare pentru arme de foc, o lunetă și o baionetă pumnal

În seara de 08 noiembrie, la intrarea în Aeroport a fost depistat un cetățean străin care avea cu sine un rucsac ticsit cu încărcătoare pentru arme de foc, o lunetă și o baionetă pumnal. În prezent, polițiștii de frontieră cercetează circumstanțele cazului.

Publicat

Amintim că de la începutul lunii august curent, pentru asigurarea securității cetățenilor și excluderii riscurilor în acest sens, a fost modificată schema de lucru și aplicate verificări suplimentare.
La intrarea în Aeroportul Internațional Chișinău este instalat scanerul, unde se efectuează controlul de securitate atât al persoanelor, cât și al bagajelor.

La fel, staționarea în fața Aeroportului este interzisă, cu direcționarea autovehiculelor în parcările autorizate.

Echipe ale Poliției de Frontieră, în comun cu colegii de la IGP și IGC, asigură patrularea în adiacentul Aeroportului, dar și pe teritoriul acestuia. Sunt antrenate în menținerea regimului mai multe echipe canine specializate.


echipa.md



Moldova

/VIDEO/ Parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate – depistate de vameși

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un microbuz ce se deplasa din Turcia spre Republica Moldova.

Publicat

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus controlul amănunțit al unității de transport.

În rezultatul controlului, prin utilizarea scanerului “Rapiscan 628XR”, în mai multe cutii și genți, au fost depistate parfumuri în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

Documentată pe acest caz este o tânără, în vârstă de 21 de ani.


Marfa a fost ridicată, iar investigațiile continuă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un Opel a ars în Capitală: Motorul și jumătate de salon, distruse

Un automobil Opel a fost cuprins de flăcări pe o stradă din Capitală. Momentul a fost filmat.

Publicat

Contactată de Știri.md, Liliana Pușcașu, ofițer de presă din cadrul IGSU, ne-a declarat că apelul la 112 a fost recepționat la ora 10:33.

A luat foc un automobil de model Opel.

Din fericire, victime nu au fost raportate.


Potrivit IGSU, a ars o secțiune a motorului și 50% din salon.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:52.


Cauza și circumstanțele se stabilesc.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un tânăr de 18 ani a încercat să treacă frontiera cu 5.800 de țigări

Polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au contracarat o tentativă de trecere ilegală peste frontiera de stat a 5.800 de țigări.

Publicat

În rezultatul controlului asupra pasagerilor de la cursa Chişinău – Londra și bagajelor acestora, în valiza unuia au fost depistate 290 de pachete țigări, transmite Știri.md.

Documentat este un conațional, în vârstă de 18 ani.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional.



Citește mai departe

topul săptămânii