Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Potop „fierbinte”, în capitală. Două persoane, evacuate de pompieri dintr-o subterană

Potop „fierbinte”, în capitală. Într-o subterană din zona Circului s-a spart o țeavă cu apă fierbinte. La fața locului s-a apropiat un echipaj al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Publicat

Pompierii au salvat din subterană două persoane.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, a spus că persoanele nu au avut de suferit.

Totodată, Termoelectrica a venit cu o reacție în acest sens: ”Echipele de intervenție ale Termoelectrica sunt implicate în lichidarea unei avarii pe conducta termică, diametrul nominal 500 mm, din bulevardul Renașterii, 3.


Pe perioada desfășurării lucrărilor de lichidare a deranjamentului vor fi în deconectare 96 de edificii din perimetrul străzilor Andrei Doga, Florica Niță, Calea Orheiului, Ceucari, Andrei Lupan, Doina, Gheorghe Madan.

Estimativ, lucrările urmează a fi finalizate pe parcursul zilei de astăzi.

Astfel, în deconectare vor fi: 60 de blocuri locative, cinci grădinițe, opt școli, patru instituții medicale, nouă case particulare, cinci agenți economici.


Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și depunem efort maxim pentru restabilirea alimentării cu energie termică a consumatorilor deconectați”.

Purtătorul de cuvânt de la Termoelectrica, Elena Junghina, ne-a spus că deocamdată nu este clar, iar muncitorii urmează să stabilească toate cauzele.


echipa.md

Moldova

O tânără s-a aruncat în gol de la etajul 15 al unui bloc de locuințe din Chișinău

O tânără a murit , după ce sar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe. Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:33, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi o tânără în vârstă de 31 de ani care s-ar fi aruncat în gol de la balconul unui apartament de la etajul 15 al unui bloc de locuințe în care trăia cu mama sa, scrie PulsMedia.MD.

Medicii veniți la fața locului din nefericire au putut doar să constate decesul.

Tânăra nu a lăsat niciun bilețel de adio, însă mama sa ar fi declarat polițiștilor că aceasta suferea de depresie în ultima perioadă și susținea că s-a săturat de așa viață.


Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și motivul care a făcut-o pe tânără să recurgă la acest gest disperat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Și-ar fi ucis amicul la beție: Un bărbat de 43 de ani riscă ani grei de pușcărie

Un bărbat de 43 de ani din Rezina a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de săvârșirea unui omor.

Publicat

Polițiștii capitalei au fost sesizaţi la 6 septembrie, de o femeie, despre faptul că și-a depistat vecinul decedat în apartament.

În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că victima de 60 de ani, ar fi decedat din cauza loviturilor în regiunea capului, fapt confirmat ulterior și de către medicul-legist.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii de la Rîșcani, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un prieten de-al victimei.


Preliminar s-a constatat că, bărbații ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, iar la un moment dat s-ar fi iscat un conflict care a degenerat în bătaie.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Omor intenţionat”.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă privaţiune de libertate până la 15 de ani.


Citește mai departe

Moldova

Momentul cumplitului accident produs la Anenii Noi: Un șofer de 81 de ani și un bebeluș de nici patru luni au murit

Acum două ore, poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier produs în apropiere de localitatea Țînțăreni.

Publicat

La fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 81 de ani , în timp ce conducea un automobil de marca Renault, preliminar din cauza stării de sănătate, a pierdut controlul asupra volanului ieșind pe banda de deplasare din sens opus și lovind frontal o Skoda condusă de un bărbat de 29 ani, care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, șoferul din Renault a decedat la fața locului, iar un copil de aproape 4 luni din Skoda a fost preluat de un echipaj medical, dar a decedat în drum spre spital. Precizăm că, copilul nu se afla într-un dispozitiv auto de fixare.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.



Citește mai departe

topul săptămânii