Rețele de socializare

Diaspora

Noi mistere în cazul dispariției Mădălinei: Trei telefoane mobile – ridicate. Nu se ştie cui aparține unul

După aproape două luni de la dispariția Mădălinei, fetiţa moldoveancă stabilită cu mama în Carolina de Nord, SUA, ofiţerii americani nu pot da de urma copilei. În casa unde trăia familia au fost efectuate mai multe perchiziții şi ridicate probe, inclusiv trei telefoane mobile.

Publicat

Două dintre dispozitive aparține mamei şi tatălui vitreg, însă nu se cunoaște al cui este al treilea. Anterior, părinţii spuneau că Mădălina nu avea propriul telefon, scrie Realitatea.MD.

Poliţia americană au examinat înregistrările de pe telefonul mobil ale fiecărui părinte, conform WCNC. Au fost analizate semnalele emise de dispozitive, pentru a stabili unde se aflau acestea. De asemenea, au fost perchiziționate şi vehiculele familiei.

Între timp, Poliția din Carolina de Nord a anunțat că, în opinia anchetatorilor, părinții știu mai multe decât au relatat oamenilor legii. Conform presei americane, ei și-au predat pașapoartele, iar tatăl vitreg al fetei ar urma să fie monitorizat prin intermediul unei brățări electronice.


Mădălina a fost văzută în afara casei pentru ultima dată pe 21 noiembrie, în jurul orei 16:59. Pe pagina oficială a FBI este indicat că minora a dispărut de acasă în noaptea de 23 noiembrie 2022. Mama, însă, i-a anunțat dispariția abia pe 15 decembrie.

Poliția din Cornelius, statul Carolina de Nord, de comun cu FBI, a efectuat săpături în curtea casei unde locuia familia, a examinat lacul din apropierea zonei și a efectuat mai multe percheziții. Comunitate s-a mobilizat, iar în spații publice au fost plasate mesaje referitoare la dispariția fetei. În același timp, presa americană scrie că, potrivit vecinilor, în curtea familiei a fost observat fum timp de câteva zile după ce minora a fost anunțată dispărută.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor români, mătuşa fetei a povestit că surorii sale îi era frică de soţ, însă se temea să îl acuze de cele întâmplate. Ultima dată când a vorbit cu apropiații, mama Mădălinei avea isterică şi plângea, iar când a dispărut copila, femeia s-a trezit cu stări de vomă, greață, amețeli și dureri de cap şi a mers să verifice dacă fata se simte bine, dar nu a găsit-o în cameră.


Mătuşa Mădălinei a mai povestit că mama copilei s-ar fi simțit urmărită timp de doi ani. Ea credea că soțul i-ar intercepta telefonul și dispozitivele din casă.

Diaspora

Moldovean îngropat de viu în Italia sub o grămadă de lemne și crengi. Angajatorul italian, condamnat la închisoare

Într-un caz de o indiferență îngrozitoare, un antreprenor italian din Belluno, regiunea Veneto, a fost condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru că a mutat și abandonat corpul unui angajat rănit la locul de muncă.

Publicat

Muncitorul moldovean Vitali Mardari a murit la vârsta de 28 de ani, după ce a fost rănit de cablul unui teleferic, scrie PulsMedia.MD.

Italianul pentru care lucra, Riccardo Sorarù, i-a mutat trupul încă în viață departe de locul accidentului de muncă, l-a acoperit cu lemne și crengi de copac, apoi l-a abandonat la marginea drumului.

Vitali Mardari lucra în dimineața zilei de 19 noiembrie 2018 în pădurile din Val delle Moneghe, la aproximativ 600 de metri de locul unde i-a fost găsit corpul.


El participa la lucrările de montare ale unui teleferic pentru transportul lemnului, când un cablu de oțel l-a lovit puternic în zona capului, provocându-i mai multe fracturi craniene.

Muncitorul moldovean nu a decedat pe loc, așa cum se credea inițial, dar pentru că nu avea încheiat un contract de muncă, proprietarul italian al societății pentru care lucra a hotărât să-l ducă departe de șantierul de lucru pentru a nu avea probleme și a-și asuma răspunderea.

Deși se afla în stare critică, inconștient, dar încă respirând, angajatorul a ales să-l mute la marginea unui drum, punând peste trupul bărbatului crengi de copac și alte bucăți mari de lemne pentru a sugera că ar fi murit în urma căderii dintr-un copac.


Italianul însuși a sunat apoi la autorități spunând că a găsit trupul unui bărbat mort pe care nu îl cunoaște și că probabil era al unui tăietor de lemne care suferise o căzătură. Alți doi lucrători care lucrau tot la negru, și care l-ar fi ajutat pe Sorarù, au dispărut.

Când echipele de salvare au sosit la fața locului, Vitali Mardari murise.

A fost deschisă o anchetă, care a scos adevărul la iveală


Condamnat în primă instanță și în apel, Riccardo Sorarù, în vârstă de 46 de ani, s-a adresat Curții de Casație, sperând la o reducere a pedepsei, dar cererea sa a fost respinsă. Astfel, verdictul inițial rămâne ferm și Sorarù va merge la închisoare pentru 4 ani și 5 luni.

Ludmila, sora victimei, a fost profund mișcată de decizia judecătorilor. „S-a făcut dreptate”, a declarat ea.


„Un astfel de comportament trebuia pedepsit exemplar. Așa am sperat și nu putem decât să mulțumim judecătorilor care, de trei ori, au decis astfel.”

Cu toate acestea, durerea familiei nu s-a diminuat. Deși tribunalul a dispus o compensație provizorie imediată de 110.000 de euro pentru rude, acestea nu au primit încă nicio sumă și intenționează să acționeze pe cale civilă.

„Nimeni nu ne va aduce înapoi pe Vitali, care ne lipsește în fiecare minut, dar știind că cel care l-a tratat în acest mod inuman va plăti cu închisoarea ne redă sentimentul unei justiții în sfârșit îndeplinite”, a încheiat Ludmila.

Citește mai departe

Diaspora

Moarte trasă la indigo. Doi campioni MMA originari din Moldova și-au pierdut viața în accidente în Italia la distanță de 5 luni

Campionul moldovean de arte marțiale mixte, Ivan Loisin, a murit pe 16 august într-un accident rutier. Bărbatul conducea un scuter și s-a ciocnit cu o mașină de model Kia Picanto, în provincia Lucca din Italia.

Publicat

Tragedia s-a produs la 5 luni după ce un alt campion MMA originar din Moldova, Iurii Lapicus, și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă, produs, la fel, în Italia, scrie umbriajournal.

Bărbatul avea 36 de ani și era originar din Republica Moldova, dar era stabilit cu traiul în Foligno. În Italia, Ivan Loisin a luptat pentru Academia de Arte Marțiale Mixte Foligno, lucrând concomitent în Toscana, ca bodyguard, instructor de kickboxing și MMA. Se mutase temporar în Versilia pentru a lucra pentru sezonul estival.

Comunitatea moldovenească, prietenii și compania colectează bani „pentru cheltuieli de înmormântare și pentru a-l aduce pe Ivan acasă din Forte dei Marmi”.


Ibanul este: IT03D3253203200006571221553

Amintim că, în luna martie 2023, luptătorul MMA Iurii Lapicus, originar din Republica Moldova, și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă, care s-a produs în Italia. Lapicus a pierdut controlul motocicletei și s-a izbit într-o mașină, la volanul căreia se afla o femeie de 69 de ani. Sportivul a murit.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Doi voluntari italieni au adus cu ambulanța din Italia în Moldova un pacient în stare gravă

Doi voluntari italieni au străbătut 2000 de kilometri cu ambulanța ca să aducă în Moldova un pacient în stare gravă. Presa italiană scrie că pacientul era spitalizat din februarie 2023 și a fost adus în Republica Moldova săptămâna trecută.

Publicat

Voluntarii sunt de la CRI Casatenovo, organizație de voluntari din comuna italiană Casatenovo, transmite Newsmaker.MD.

Casate online scrie că recent CRI Casatenovo a primit solicitarea de a face un transfer în Moldova: „a fost necesar să se parcurgă 2.000 de kilometri cu ambulanța, având la bord un pacient în stare critică, spitalizat din februarie”.

Potrivit sursei, ambulanța a pornit la drum miercurea trecută, pe 9 august, și a trecut prin Slovenia, Ungaria și România ca să ajungă în Moldova.


Pacientul era un bărbat, fiind însoțit de soția lui.

Ambulanța a fost condusă, pe rând, de doi voluntari ai CRI Casatenovo. La vama din Moldova, ambulanța a ajuns joi dimineața.

Publicația scrie că voluntarilor le-a luat alte 24 de ore se se întoarcă înapoi în Italia.


Citește mai departe

topul săptămânii