Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Salvatorii moldoveni au ajuns în Turcia. Mai au 950 km până la destinație, însă drumul este anevoios

În dimineața zilei de 08 februarie echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană a trecut hotarele Turciei.

Publicat

La frontieră angajații IGSU au avut prima conexiune cu ofițerii de legătură AFAD și reprezentanții poliției și poliției de frontieră. Aceștia au comunicat despre misiune și importanța acordării suportului în zona afectată de dezastru. Responsabilii Agenției pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD) i-au îndreptat pe salvatorii noștri în provincia Hatay la hotar cu Siria, unde salvatorii moldoveni urmează să ajungă în această seară.

Potrivit responsabililor turci această regiune este una dintre cele mai afectate de seism. Pentru a ajunge la destinație, angajații IGSU mai trebuie să parcurgă 950 de km, însă deplasarea acestora este tergiversată de condițiile meteo nefavorabile cu precipitații sub formă de ninsori abundente. Estimativ, specialiștii noștri vor ajunge în zona afectată către ora 19:00.

Odată ajunși, salvatorii vor forma două sectoare de lucru. Primul sector va prelua instalarea unei tabere de câmp complet operațională, iar al doilea sector va merge în misiuni de cercetare, căutarea sinistraților și efectuarea lucrărilor de asigurare.


Amintim, că echipa de salvatori a Republicii Moldova specializată în căutare-salvare urbană, formată din 55 angajați IGSU cu 12 unități de tehnică grea și 2 câini de căutare-salvare au pornit în misiune internațională în Turcia în seara zilei de 06 februarie. Salvatorii moldoveni urmează să activeze în zona afectată de seism cel puțin 7 zile.

important


Moldova

Caz șocant la Dubăsari: Un bărbat și-a stins țigara de capul fetiței de 3 ani a fostei sale iubite

Caz șocant la Dubăsari. Un bărbat și-a stins țigara de capul unei fetițe de 3 ani. Totul s-a întâmplat ieri acasă la fosta iubită, în timp ce ultima așeza masa.

Publicat

Potrivit presei din stânga Nistrului, bărbatul, de 27 de ani, a venit acasă la fosta iubită. Aceasta crește 3 copii, scrie Unimedia.INFO.

La un moment, aceștia s-au certat, iar tânărul a ieșit afară să fumeze și a stins țigara de capul fetiței de 3 ani.

Minora a început a plânge, iar femeia a chemat poliția.


Fetița s-a ales cu arsură pe cap, iar mama a fost nevoită să-i radă părul.

Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Moarte învăluită în mister, la Soroca. Cadavrul unui italian, găsit zăcând într-o curte

Cadavrul unui italian a fost găsit zăcând noaptea trecută, în jurul orei 00:05, în curtea concubinei sale, din localitatea Alexandru cel Bun, din raionul Soroca. Potrivit surselor PulsMedia, bărbatul ar fi murit din cauza imprudenței concubinei sale care ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical până la venirea ambulanței.

Publicat

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, originar din Italia, care noaptea trecută a fost găsit zăcând în stare de inconștiență în curtea casei concubinei sale.

Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Soroca a confirmat cazul pentru PulsMedia.MD și a comunicat că femeia a solicitat ajutorul medicilor, iar între timp ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical.

„La venirea asistenţei medicale, bărbatul nu dădea semne de viaţă. Medicii au constatat decesul acestuia. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Talpă.


De altă parte, sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei susțin că, deși pe suprafața cadavrului nu au fost depistate semne de moarte violentă, totuși medicul-legist ar fi stabilit că decesul ar fi survenit din cauza asfixiei mecanice, bărbatul având fracturat osul hioid și comprimarea gâtului.

Preliminar se presupune că trauma i-ar fi fost provocată de către concubina sa, din imprudență, în timp ce încerca să-i acorde primul ajutor medical.

Cadavrul bărbatului urmează a fi expus mai multor expertize de laborator pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele decesului.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un minor de 15 ani a decedat, strivit de o poartă de fotbal. Oamenii aduc flori, lumânări și dulciuri la locul tragediei

Un minor de 15 ani a decedat, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el și l-a strivit. Tragedia a avut loc în seara zilei de 31 mai, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Preliminar a fost stabilit că victima, în timp ce se afla cu alți minori pe terenul de joacă, s-a agățat cu mâinile de poarta de fotbal. La un moment dat, construcția a cedat și a căzut peste băiat. Minorul a fost preluat imediat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă, din nefericire, băiatul a decedat la scurt timp din cauza traumatismelor suferite, scrie Newsmaker.MD.

Mai mulți oameni au depus flori și lumânări în locul în care un adolescent de 15 ani a decedat, acum două zile, după ce a fost strivit de o poartă de fotbal. Oamenii au adus cu ei, inclusiv, suc și dulciuri, chiar dacă accesul pe terenul de fotbal a fost restricționat de oamenii legii.


Reprezentanții Primăriei Chișinău au declarat că a pornit o anchetă pe acest caz. Potrivit autorităților, terenul a fost construit în 2019, iar cei care aveau grijă de teren erau locatarii din preajmă. Cu o reacție a venit și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. Maia Bănărescu susține că „noi adulții nu facem tot ce e posibil pentru a evita accidentele/incidentele triste”. Potrivit Avocatului Poporului, nu sunt verificate și securizate locurile unde se pot afla copiii, totodată minorii nu sunt informați despre regulile de securitate. „Mergem pe varianta – poate nu se va întâmpla nimic”, a declarat Maia Bănărescu.

Amintim că un caz similar a avut loc în ianuarie 2023 la Orhei. Atunci, un adolescent de 16 ani și-a pierdut viață după ce a urcat pe o poartă metalică de pe un stadion din satul Seliște, pentru a face fotografii pentru rețelele de socializare. Din spusele poliției, instalația metalică nu era fixată și s-a prăbușit, iar minorul a fost strivit.


Citește mai departe

topul săptămânii