Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ DR SUD: ridicate o mașină – cu nereguli și o armă pneumatică – deținută ilegal

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei, polițiștii de frontieră au depistat în trafic un mijloc de transport pentru care șoferul nu a putut prezenta mai multe acte de însoțire, precum și deținea ilegal o armă pneumatică.

Publicat

Șoferul a fost legitimat ca cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 40 de ani.

În timpul verificării mașinii, înmatriculate în Polonia, polițiștii de frontieră au constatat că a fost plasată sub regim vamal de admitere temporară în R. Moldova, iar acest termen legal a fost depășit. Totodată, din startul cercetărilor șoferul a declarat că nu deține revizia tehnică și polița de asigurare auto, valabile.

Reieșind din profilul de risc existent, la extinderea verificării asupra automobilului a fost depistată o armă pneumatică, posesorul nu a putut prezenta acte privind legalitatea deținerii. Arma pneumatică a fost ridicată, urmând a fi supusă expertizei balistice.


În continuare, conform competențelor, despre cazul dat au fost informați reprezentanții IGP și Vama. La fel, mașina a fost indisponibilizată pe teritoriul Sectorului, până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii legale.


Advertisement

Moldova

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.

Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.



Citește mai departe

Moldova

Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut

Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.

Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.


Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani

Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Publicat

Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii