Moldova
„Voi face jumări din ea”. Detalii șocante din dosarul minorei ucise în Ialoveni. Necrofilul și-a aflat pedeapsa
Tânărul de 18 ani din Ialoveni, care acum jumătate de an a ucis cu sânge rece o minoră de 17 ani, după care a întreținut un raport sexual cu cadavrul acesteia, a fost condamnat la 9 ani și o lună de închisoare. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Hîncești.


Potrivit materialelor cauzei, victima (C***), originară dintr-o localitate din raionul Leova, a făcut cunoștință pe Instagram cu un tânăr din Ialoveni (G***). După o perioadă de discuții, acesta a invitat-o în ospeție în satul Horodca, r-nul Ialoveni. În seara zilei de 20 august 2022, tânăra a acceptat propunerea, dar a menționat că are nevoie de bani pentru a ajunge la destinație – deplasarea cu taxi din Leova la Ialoveni costa peste 1000 de lei, bani de care tânăra nu dispunea, transmite Deschide.MD.
La fel, nici tânărul nu avea suma respectivă, motiv pentru care acesta a apelat la ajutorul unui prieten, care a promis că va achita serviciile taxi. De menționat că anume acest „prieten” a fost cel care a săvârșit crima.
Ajunsă în Horodca, victima a fost întâmpinată de trei tineri. Doi dintre aceștia au condus-o într-o gospodărie, iar ucigașul a urcat în taxi, solicitând șoferului să se deplaseze la o altă adresă pentru a primi banii. Ulterior, inculpatul a solicitat șoferului să-l aștepte, după care a dispărut.
La scurt timp, criminalul a apărut în casa unde se afla și victima cu alte persoane. Toți cei prezenți s-au așezat la masă și au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, victima a fost telefonată de șofer, care i-a spus că așa și nu a primit banii pentru călătorie. În cadrul discuției cu „noii prieteni”, victima a primit asigurări că banii pentru achitarea taximetrului îi vor fi oferiți ulterior.
La un moment dat, agresorul s-a așezat pe pat lângă victimă și a început să o mângâie, la care aceasta a apelat la ajutorul tânărului la care a venit.
„El zicea că-i dă pace, dar tot continua să pună mâna pe ea. Punea mâna pe picioare și încerca să pună mâna și pe alte părți ale corpului, dar ea îl respingea. Ea îi zicea lui G*** să-i zică lui Ș*** să-i dea pace, și G*** striga la Ș*** să-i dea pace”, declara unul dintre martori.
La un moment dat, agresorul (Ș***) a fost rugat să aducă apă de la fântână, fiind însoțit de o fetiță de 11 ani. Pe drum, acesta repeta că tânăra din Leova „va fi tăiată”, „omorâtă” și din ea vor fi făcute „jumări”.
După ce a revenit în gospodăria unde se aflau tinerii, agresorul s-a apropiat de victimă și i-a spus să meargă cu el pentru a-i da banii de taxi.
„După ce a intrat în casă râzându-se le zicea lui G*** și C*** să meargă cu el să le dea banii. Le-a zis lui G*** și C*** de mai multe ori să meargă cu el să le dea banii. Era insistent. El se râdea de la nimic, singur și tot repetata „hai să vă dau banii”. Atunci C*** și G*** s-au pornit cu el”, susțin martorii.
Astfel, victima și cei doi tineri s-au pornit spre casa agresorului. Cel din urmă i-a rugat să aștepte până ce adoarme tatăl său pentru a intra și lua banii.
La un moment dat, cât discuta la telefon, G*** a auzit un strigăt. Acesta s-a întors și l-a văzut pe Ș*** cu un cuțit în mână. Primul a înțeles că minora a fost înjunghiată și a fugit de la fața locului pentru a chema Poliția.
Expertiza medico-legală a stabilit că victima a suferit șapte plăgi de cuțit, dintre care trei în regiunea gâtului.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au depistat cadavrul victimei. Lenjeria intimă a minorei a fost coborâtă până la genunchi. Anchetatorii au stabilit că agresorul a întreținut relații sexuale cu corpul neînsuflețit al victimei.
Prin decizia instanței, individul a fost condamnat la 9 ani și 1 lună de închisoare. La fel, acesta urmează să achite 25 mii lei rudelor victimei și 65 mii lei pentru expertiză judiciară.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Moldova
/VIDEO/ O femeie de 40 de ani a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Victima a fost dusă la spital
Accident în capitală. O femeie de 40 de ani a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni.


Totul a avut loc în data de 6 iunie, în jurul orei 15.00, la intersecția străzilor Calea Ieșilor și Mesager din sectorul Buiucani.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volan se afla un șofer de 39 de ani. Acesta ar fi tamponat o femeie de 40 de ani care se deplasa regulamentar pe trecerea de pietoni.
La fața locului a intervenit și un echipaj medical cu ambulanța care a preluat victima și a dus-o la spital. Cercetările pe caz continuă.
Moldova
/VIDEO/ Doi tineri de 19 ani, cercetați pentru furt. Unul din ei avea acasă un adevărat arsenal de arme și muniții
La 19 ani, hoți și deținători de arme și cartușe. Doi tineri, ambii de câte 19 ani au ajuns în vizorul poliției din Criuleni, bănuiți de furt. Mai mult, acasă la unul din el a fost depistat un adevărat arsenal de arme și muniții deținute ilegal.


Polițiștii și procurorii din Criuleni au percheziționat casa adolescentului, în raionul Orhei, în cadrul unui dosar, în care el, dar și un amic de al său de aceeași vârstă, sunt bănuiți că în luna aprilie au pătruns pe un teritoriu privat din satul Mașcăuți r-nul Criuleni, de unde au sustras mai multe bunuri și 5 camere de supraveghere video din curtea unde erau montate.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 35 000 de lei. În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate o parte din bunurile sustrase, dar și o armă confecționată artizanal, o altă armă cu țeavă lisă, 76 de cartușe și alte utilaje destinate pentru întreținerea și folosirea armelor de foc. Audiat de polițiști, tânărul nu a putut explica proveniența și scopul armelor deținute ilegal, urmând să fie sancționat conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență.
Totodată, el și amicul său sunt cercetați penal pentru Furt, riscând să-și petreacă următorii patru ani după gratii.
Moldova
/VIDEO/ Zi de foc, în capitală. Două incendii au izbucnit simultan la Botanica și Buiucani
În după amiaza zilei de 6 iunie pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea a două incendii care au izbucnit concomitent în sectorul Buiucani și sectorul Botanica din capitală.


Primul caz a fost înregistrat de Serviciul 112 la ora 16:26 pe strada Alba Iulia 75 din capitală. Potrivit informațiilor recepționate focul a cuprins subsolul unei clădiri. Ajunși la fața locului, echipele de salvatori au stabilit că arderea a afectat gunoi în interiorul unui subsol.
Datorită intervenției prompte a echipelor de salvatori, incendiul a fost lichidat la ora 16:37, astfel evitând răspândirea flăcărilor spre depozitele din preajmă. În urma incendiului focul a distrus 5 m2 de gunoi. Nici o persoană nu a avut de suferit.
Al doilea incendiu a izbucnit pe strada Decebal 6 din sectorul Botanica. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 16:27. Aici, echipele de salvatori au stabilit că mai multe palete din lemn cu teracotă depozitate în exteriorul unui depozit au luat foc.
Arderea a fost localizată la 16:47 și nu a obținut răspândire. Potrivit IGSU, incendiul a distrus circa 30m2 din materialul lemnos. Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele producerii ambelor incendii urmează a fi stabilite.
-
Moldova7 zile în urmă
Cu baloane negre în loc de flori: Un altfel de „Ultimul sunet” de la colegii Anastasiei, fetița ucisă de un troleibuz la Ciocana
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Accident de coșmar, la Ștefan Vodă. Un băiat de 14 ani a decedat la spital după ce s-a izbit cu bicicleta într-un tractor
-
Moldova4 zile în urmă
Caz șocant la Dubăsari: Un bărbat și-a stins țigara de capul fetiței de 3 ani a fostei sale iubite
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Accident la Botanica: Momentul în care un copil pe trotinetă este accidentat pe zebră
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Minoră, lovită pe trecere: Șoferul mi-a spus să beau pastile și să dorm
-
Moldovao zi în urmă
Polițiști din Anenii Noi – bătuți de doi indivizi băuți: Una din victime ar fi rămas fără o ureche
-
Moldova4 zile în urmă
/FOTO/ Un minor de 15 ani a decedat, strivit de o poartă de fotbal. Oamenii aduc flori, lumânări și dulciuri la locul tragediei
-
Moldova7 zile în urmă
Femeia, căutată de fiică și poliție de cinci zile, la Soroca, a fost găsită