Rețele de socializare

Moldova

Un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani a provocat panică pe autostrăzi, din centrul și până în nordul Italiei, după ce s-a certat cu iubita sa

Un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani a provocat panică pe autostrăzi, din centrul și până în nordul Italiei, după ce s-a certat cu iubita sa. De la Roma și până la Modena, bărbatul a condus mașina cu viteză, a forțat un punct de control al forțelor de ordine, a accidentat două persoane și, în cele din urmă, s-a izbit de un parapet de pe marginea carosabilului.

Publicat

Totul a început în dimineața zilei de 26 februarie, când moldoveanul s-a certat cu prietena sa și a pornit cu mașina pe autostrada A1.

Ajuns la o intersecție a dat peste un punct de control al poliției la care nu s-a oprit, ci a continuat să conducă până a dispărut. Bărbatul a reapărut apoi pe autostrada A22, la puțin timp după ora 13:00, când a intrat în zona de staționare Campogalliano Est din provincia Modena.

Acolo, el a accidentat cu mașina două fete în vârstă de 17 și 18 de ani, cea mai tânără dintre ele rămânând grav rănită și fiind supusă unei intervenții chirurgicale delicate pentru reconstrucția tibiei și peronului. Ea va avea nevoie de 90 de zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. Imediat după ce le-a rănit pe cele două tinere, bărbatul moldovean și-a continuat fuga nebunească la bordul mașinii până în apropiere de ieșirea de pe A22 spre localitatea Carpi.


Acolo, el s-a izbit cu mașina într-un parapet de protecție. Nici atunci însă nu s-a oprit din fugă, ci a ieșit din mașină și a încercat să-și facă pierdută urma, dar a fost prins rapid de forțele de ordine. Potrivit presei italiene, bărbatul ar suferi de probleme psihice și ar fi întrerupt tratamentul la care era supus.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi violat două minore. Pedeapsa primită de un individ din Ungheni

Un bărbat de 37 de ani din Ungheni va sta 14 ani după gratii, într-un penitenciar de tip închis, după ce ar fi violat în mod repetat două minore. Sentința a fost pronunțată de către magistrații Judecătoriei Ungheni.

Publicat

Cazul s-ar fi produs în vara anului 2016. Inculpatul ar fi mers în vizită la părinții săi, într-o localitate din centrul țării. Acolo, bărbatul ar fi întreținut mai multe acte sexuale cu fetele care la acel moment nu aveau vârsta de 14 ani. Mai mult, victimele sunt rude cu bărbatul învinuit.

Potrivit poliției, inculpatul ar fi acționat în momentul când nimeni dintre maturi nu era acasă. Acesta  ar fi amenințat fetele cu moartea și le-ar fi bruscat, apoi le-ar fi obligat să întrețină cu el rapoarte sexuale.

Bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția. Decizia nu este definită și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Doliu la MAI: Un agent șef-adjunct de la Poliția de Frontieră a decedat într-un groaznic accident rutier

Doliu la Ministerul Afacerilor Interne. Un agent șef-adjunct de la Poliția de Frontieră a decedat într-un groaznic accident rutier

Publicat

În data de 9 iunie, în jurul orei 17.00, polițiștii din Nisporeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier grav în apropierea satului Soltănești. La fața locului s-a constatat că mașina era condusă de un polițist de frontieră.

Bărbatul de 42 ani, conducând un automobil de model Volkswagen Passat a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un copac.
În urma impactului polițistul a decedat pe loc.

Potrivit IGPF, bărbatul decedat avea funcția de agent șef-adjunct în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Frăsinești.  El activa în Poliția de Frontieră din anul 2018.


În context, oamenii legii aduc sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor!

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șef de secție din cadrul „Chișinău-Gaz”, acuzat că a luat 5.000 de euro mită. Ce pedeapsă riscă?

Un șef de secție din cadrul „Chișinău-Gaz”, va compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție anunță că a trimis în judecată un dosar în care funcționarul este acuzat de luare de mită.

Publicat

Urmărirea penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț. Astfel s-a constatat că acuzatul ar fi pretins și primit 5.000 de euro de la un locuitor al municipiul Chișinău, pentru a închide ochii și a nu deconecta denunțătorul de la gaz după ce ultimul s-ar fi conectat ilegal la rețea fără a deține autorizațiile necesare.

Responsabilii de caz spun că învinuitul și-a recunoscut vina în integral, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, el riscă amendă în mărime de până la 167 500 lei sau cu detenție pe un termen de până la 3 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii