Rețele de socializare

Moldova

Operațiune de salvare la Valea Morilor: Un bărbat și o femeie cu patrupezii lor au fost la un pas de înec

Două persoane au fost salvate de la înec de salvamarii Stației de salvare din parcul Valea Morilor, municipiul Chișinău.

Publicat

Cazul a fost înregistrat pe 07 martie în jurul orei 11:55. Potrivit informațiilor recepționate, un bărbat și o femeie în vârstă de 30 și 28 de ani care se plimbau cu patrupezii în parc, au intrat în lac pentru a-și salva câinii, care jucându-se au căzut în apa bazinului acvatic.

Persoanele au decis să scoată animalele din apă însă nu au reușit, punându-și viața în pericol. De pe mal aceștia au fost observați de salvatorii stației de salvare, care cu o barcă cu motor au intervenit de urgență. Ajunși la fața locului salvamarii au reușit de urgență să scoată oamenii din apă, dar și patrupezii acestora.

Persoanele au primit îngrijirile de rigoare, fiind încălzite în încăperea de serviciu a salvatorilor. În urma incidentului, oamenii și patrupezii nu au avut de suferit.


În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează persoanele să fie prudente, în special atunci când aleg să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice. În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să solicite ajutor neîntârziat, iar martorii oculari să apeleze de urgență Serviciul 112.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.

Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.



Citește mai departe

Moldova

Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut

Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.

Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.


Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani

Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Publicat

Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii