Rețele de socializare

Moldova

Ar fi ucis un moldovean și l-au îngropat într-o pădure din Franța. Suspectați sunt patru membri ai organizației „kitaeț”

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații francezi, investighează un omor comis în septembrie 2021, în orașul Amiens din Franța.

Publicat

După comiterea omorului, corpul neînsuflețit și dezgolit al bărbatului cu vârsta de 29 de ani, a fost îngropat într-o pădure din localitatea franceză, iar locul îngropării a fost camuflat cu ramuri de arbuști. După deshumarea acestuia, oamenii legii au constatat decesul lui printr-o împușcătură în regiunea capului.

Potrivit materialelor dosarului de bază investigat de autoritățile franceze, înaintea omorului, victima a accidentat automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine. Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal în Franța din Belgia, în valoare de circa 260.000 euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” („Chinezul,” din limba rusă) i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse.

Urmare a investigațiilor autorităților franceze, în decembrie 2022, procurorii DIICOT din România l-au reținut pe organizatorul infracțiunii, un bărbat de 40 de ani, care sosise din Italia. Acesta este persoana de încredere a conducătorului organizației criminale conduse de hoțul în lege cunoscut drept „Chitaeț,” responsabil și de acumularea mijloacelor bănești pentru organizație. Urmare a reținerii acesta a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă din orașul francez în care a fost comisă crima, iar conducătorul organizației este anunțat în căutare, în vederea audierii în calitate de bănuit.


Între timp, autoritățile franceze au sesizat bilateralii din Moldova, iar în primăvara lui 2022 a fost format un grup comun de investigații.

Prin urmare, ulterior documentării celor patru bănuiți, cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, pentru o perioadă de până la jumătate de an, la 9 martie 2023 la aceștia au fost desfășurate percheziții. Perchezițiile au avut loc în Bălți și Chișinău și au rezultat cu ridicarea telefoanelor mobile, cartelelor telefonice, dispozitivelor de stocare a informației, unor ceasuri de lux și altor obiecte relevante urmăririi penale. De asemenea, oamenii legii din Moldova urmează să stabilească dacă mostrele de ADN preluate de la locul faptei din Franța le aparțin celor patru bănuiți, care pe parcursul investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.

Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.



Citește mai departe

Moldova

Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut

Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.

Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.


Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani

Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Publicat

Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii