Moldova
Administrator de companie din telecomunicații – amendat cu 25.000 lei pentru divulgarea datelor din ordonanța unui procuror PCCOCS
Urmare a unui dosar trimis în judecată de procurorul PCCOCS, un administrator al unei companii din domeniul telecomunicațiilor a fost condamnat la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 25.000 lei pentru divulgarea datelor unei investigații penale.


În sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, aceasta a reținut că inculpatul cu vârsta de 48 de ani l-a contactat pe un alt administrator de companie din același domeniu, ai cărui clienți sunt vizați într-un dosar de escrocherie. Deși oamenii legii l-au avertizat că legea-i interzice să facă cunoscute date despre investigație altor persoane, acesta totuși i le-a comunicat acestei persoane terțe.
Mai exact, inculpatul primise de la oamenii legii o ordonanță semnată de un procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care solicita informații despre utilizatorii finali ai serviciilor prestate. Documentul viza anumite numere telefonice, pe care inculpatul le pusese la dispoziția celuilalt administrator, care la rândul său le-a dat în folosință clienților săi. Clienții, însă, le-au folosit pentru înșelarea „investitorilor” în criptomonedă, care au fost lăsați fără două milioane lei.
Prin urmare, divulgarea datelor ordonanței procurorului era de natură să pună sub risc tragerea la răspundere penală a autorilor escrocheriei investigate. Așa cum inculpatul și-a recunoscut vinovăția, potrivit legii, instanța de judecată i-a aplicat o amendă redusă prevăzută de Codul penal, comparativ cu cea maximă de 32.500 lei (sau pedeapsa cu muncă neremunerată de la 180 la 240 de ore).
Moldova
/VIDEO/ Detalii de la accidentul de la Sîngerei. Una din cele trei persoane rănite se zbate între viață și moarte
O nouă coliziune de coșmar s-a produs pe R-6. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a tamponat cu un microbuz marfar.


Accidentul s-a produs în după-amiaza de 26 mai, în apropierea localității Bilicenii Noi, raionul Sîngerei. În imaginile de la fața locului se poate observa că ambele vehicule sunt făcute țăndări, iar la fața locului lucrează pompierii, polițiștii și medicii cu ambulanța.
Potrivit poliției, automobilul era condus de un tânăr de 25 de ani, care avea și doi pasageri la bord, iar la volanul microbuzului marfar se afla un tânăr de 23 de ani. Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii ar fi ieșit pe contrasens.
În urma impactului, toți trei tineri aflați în automobile au fost duși la spital. Unul dintre pacienți a fost transportat la spitalul din Sîngerei, alte două la Bălți. Potrivit medicilor, una dintre victime se zbate între viață și moarte, fiind internată la terapie intensivă. Șoferul microbuzului a scăpat nevătămat. Pe caz a fost pornită o anchetă penală.
Moldova
/FOTO/ Accident de coșmar pe traseul Bălți-Sîngerei. Au intervenit polițiștii și salvatorii


Un accident grav s-a produs în raionul Sîngerei, în apropiere de satul Biliceni. Polițiștii și salvatorii au intervenit la fața locului.
Trei persoane au fost transportate la spital.
Vinovat de accident s-ar face șoferul Mercedesului, care circula cu viteză, scrie Realitatea.MD.
Moldova
Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.
Una dintre persoanele decedate în accidentul de la Orhei era o avocată din Telenești.


Unii prieteni ai femeii au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale, transmite Știri.md.
„Ne pleacă prietenii, pierdem persoane dragi nouă…
Pasiunea cu care și-a înnobilat profesia, cu un destin pus în slujba dreptății, faptele dedicate comunității, o așează în rândul oamenilor apreciați din raionul Telenești. E prea dură viața în ultimul timp…
Teleneștenii au pierdut un OM deosebit, o profesionistă, o mamă, o soție…Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o așeze de-a dreapta lui…”, se arată într-un mesaj transmis pe o rețea socială.
Amintim că, accidentul grav de circulație s-a produs pe 25 mai, pe traseul R6, între localitățile Mălăiești și Fedoreuca din raionul Orhei. Impactul puternic s-a produs între un microbuz de rută și un automobil. În consecință au decedat trei persoane și 12 sunt traumatizate.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Noi detalii de la carnagiul de pe R-6. Decedații sunt șoferul mașinii de 27 de ani și pasagera din automobil
-
Moldova2 zile în urmă
Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.
-
Moldova3 zile în urmă
Bun simț demonstrat de doi pompieri în urma accidentului de la Orhei
-
Moldova3 zile în urmă
Panică pe Internet din cauza unui cadavru găsit în Chișinău: Precizări oficiale
-
Moldova6 zile în urmă
Clipe de cumpănă în familia ciclistului lovit mortal la Stăuceni: Sora lui Valerian se află în reanimare
-
Moldova3 zile în urmă
ULTIMA ORĂ: Șoferul microbuzului Ocnița-Chișinău, implicat în accidentul devastator la Orhei, a decedat pe patul de spital
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Noi imagini de la cumplitul accident din Orhei, unde doi oameni au decedat, iar 12 au fost răniți
-
Moldova7 zile în urmă
Jumătate de an de la dispariția Mădălinei Cojocari. Imaginile emoționante publicate de poliția americană