Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un pilon electric s-a prăbușit direct pe șosea, în capitală: Detalii oferite de o șoferiță șocată

Incident nefast în capitală. Un pilon electric s-a prăbușit direct pe șosea. Totul a avut loc în prima parte a zilei de 3 mai, pe strada Grigore Alexandrescu, în apropiere de intersecția cu Vasile Lupu.

Publicat

Imaginile de la fața locului au fost surprinse de o șoferiță care și-a parcat automobilul în apropiere. În secvența video se poate observa pilonul doborât la pământ și o mulțime de fire de electricitate care atârnă haotic.

Șoferița care a filmat totul a declarat că dacă-și parca mașina cu cinci metri mai departe, vehiculul ei ar fi fost avariat.

Deocamdată nu se știe cauza exactă a prăbușirii pilonului de electricitate, cert este că, din fericire, nimeni nu a fost rănit. Serviciile specializate au intervenit la fața locului pentru a înlătura consecințele incidentului.


 


Moldova

Gheața continuă să facă victime: Încă 56 de persoane s-au adresat la Institutul de Medicină Urgentă

Gheața continuă să facă victime: Încă 56 de persoane s-au adresat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Publicat

Datele actualizate au fost oferite de către purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Dorina Arsene. Potrivit sursei, în ziua de 28 noiembrie, de la ora 09.00 până la ora 16.00, 56 de persoane s-au adresat la traumatolog, după ce au alunecat și căzut pe gheață.

17 din pacienți au fost spitalizați, fiind în stare de gravitate medie.

Amintim că un puternic ciclon a acoperit Europa de Est. Duminica trecută, vremea s-a dezlănțuit în Republica Moldova, Bulgaria, România, regiunile de pe litoralul Mării Negre din Ucraina și Rusia.


În țara noastră, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai mulți oameni și-au pierdut viața. În raionul Criuleni și Grigoriopol doi bărbați a fost găsiți înghețați în mijlocul drumului. La Căușeni, o femeie și un bărbat au fost găsiți morți într-o mașină blocată în zăpadă.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu Hermes! Un moldovean urma să primească geanta de 8800 de euro într-un colet cu dulciuri

A declarat vameșilor că primește un colet cu bunuri în valoare de 60 de Euro, însă, de facto, era o geantă de brand de 8 800 Euro.

Publicat

Funcționarii postului vamal Chișinău 4 (PVI Poșta), au supus controlului vamal un colet, parvenit din Federația Rusă, în adresa unei persoane fizice rezidente a Republicii Moldova.

În formularul tipizat DV 6 cu privire la conținutul coletului, destinatarul a indicat că primește dulciuri și o geantă, cu valoarea totală de 60 Euro.

Urmare controlului fizic a coletului, funcționarii vamali au depistat dulciuri și o geantă pentru dame cu însemnul unei mărci notorii, însoțite de o factură și ordin de plată în valoare de 8 800 Euro.


Pe cazul dat a fost întocmită o sesizare cu privire la existența în acțiunile sus-menționate a semnelor componenței de contravenție, pentru declararea eronată a valorii mărfii.


Citește mai departe

Moldova

Automobil cuprins de flăcări în parcarea Centrului de Diagnosticare Medicală. Pompierii au domolit flăcările

Ghinion pe capul unui șofer din capitală. Automobilul acestuia a luat foc pe teritoriul Centrului Diagnostic.

Publicat

Incendiul a izbucnit în data de 28 noiembrie. La ora 08.00 dimineața, pompierii au fost alertați precum că o mașină este cuprinsă de flăcări, pe teritoriul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, pe strada Constantin Vîrnav.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care în mai puțin de 10 minute a reușit să domolească flăcările. Chiar dacă s-a intervenit operativ, focul a reușit să distrugă secțiunea motorului a automobilului. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.



Citește mai departe

topul săptămânii