Rețele de socializare

Moldova

Grav accident, la Edineț. Un automobil s-a ciocnit frontal cu un TIR

Un bărbat a ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasa a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un TIR ce venea din partea opusă.

Publicat

Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 7 Mai, în jurul orei 16:10, în apropierea localității Brătușeni, din raionul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD.

Potrivit surselor, în accident a fost implicat un automobil de marca Volkswagen Touran și un autotren de model Volvo.

Automobilul era conbdus de un bărbat de 71 de ani, originar din raionul Briceni, iar la volanul celuilalt vehicul se afla un șofer în vârstă de 41 de ani.


Preliminar s-a stabilit că vinovat de accident se face șoferul Volkswagen-ului. Acesta a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în TIR-ul ce se deplasa regulamentar din partea opusă.

Din fericire, în pofida faptului că impactul a fost unul destul de violent, ambele vehicule fiind grav avariate, nu a fost înregistrat niciun deces.

Șoferul Volkswagen-ului s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat de urgență la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Moldova

/VIDEO/ Detalii de la accidentul de la Sîngerei. Una din cele trei persoane rănite se zbate între viață și moarte

O nouă coliziune de coșmar s-a produs pe R-6. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a tamponat cu un microbuz marfar.

Publicat

Accidentul s-a produs în după-amiaza de 26 mai, în apropierea localității Bilicenii Noi, raionul Sîngerei. În imaginile de la fața locului se poate observa că ambele vehicule sunt făcute țăndări, iar la fața locului lucrează pompierii, polițiștii și medicii cu ambulanța.

Potrivit poliției, automobilul era condus de un tânăr de 25 de ani, care avea și doi pasageri la bord, iar la volanul microbuzului marfar se afla un tânăr de 23 de ani. Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii ar fi ieșit pe contrasens.

În urma impactului, toți trei tineri aflați în automobile au fost duși la spital. Unul dintre pacienți a fost transportat la spitalul din Sîngerei, alte două la Bălți. Potrivit medicilor, una dintre victime se zbate între viață și moarte, fiind internată la terapie intensivă. Șoferul microbuzului a scăpat nevătămat. Pe caz a fost pornită o anchetă penală.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident de coșmar pe traseul Bălți-Sîngerei. Au intervenit polițiștii și salvatorii

Publicat

Un accident grav s-a produs în raionul Sîngerei, în apropiere de satul Biliceni. Polițiștii și salvatorii au intervenit la fața locului.

Trei persoane au fost transportate la spital.

Vinovat de accident s-ar face șoferul Mercedesului, care circula cu viteză, scrie Realitatea.MD.





Citește mai departe

Moldova

Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.

Una dintre persoanele decedate în accidentul de la Orhei era o avocată din Telenești.

Publicat

Unii prieteni ai femeii au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale, transmite Știri.md.

„Ne pleacă prietenii, pierdem persoane dragi nouă…

Pasiunea cu care și-a înnobilat profesia, cu un destin pus în slujba dreptății, faptele dedicate comunității, o așează în rândul oamenilor apreciați din raionul Telenești. E prea dură viața în ultimul timp…


Teleneștenii au pierdut un OM deosebit, o profesionistă, o mamă, o soție…Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o așeze de-a dreapta lui…”, se arată într-un mesaj transmis pe o rețea socială.

Amintim că, accidentul grav de circulație s-a produs pe 25 mai, pe traseul R6, între localitățile Mălăiești și Fedoreuca din raionul Orhei. Impactul puternic s-a produs între un microbuz de rută și un automobil. În consecință au decedat trei persoane și 12 sunt traumatizate.


Citește mai departe

topul săptămânii