Rețele de socializare

Moldova

Medicii de pe Ambulanță, solicitați în peste 14 mii de cazuri, în doar 7 zile. Echipele au asistat și trei nașteri la domiciliu

Pe parcursul săptămânii trecute, medicii de pe ambulanță au intervenit la 14.148 de solicitări, inclusiv 1908 la copii. După acordarea primului ajutor medical, 5.588 pacienți, dintre care 4486 adulți și 1102 copii au fost transportați la spital.

Publicat

Precum informează Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în perioada 08 – 14 mai, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele motive:
3.591 urgențe cardiovasculare, dintre care 54 cu sindrom coronarian acut;
1987 patologii neurologice, dintre care 237 cu accidente vasculare cerebrale și 1539 boli respiratorii, inclusiv 793 infecții respiratorii virale acute;
1402 cetățeni cu diverse traumatisme.

Echipele AMU au fost solicitate în cazul a 39 accidente rutiere, în urma cărora au suferit 56 persoane, printre care 9 copii. Ulterior, 48 pacienți au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești.

Trei nașteri la domiciliu, pe parcursul săptămânii trecute


Medicii de pe ambulanță au asistat 3 nașteri în condiții de prespital: în raioanele Nisporeni, Drochia și Căușeni

Primul caz a fost înregistrat la data de 11 mai, ora 13:27 în raionul Nisporeni. Echipa PAMU Marinici a intervenit rapid, gravida de 32 de ani era la a V-a sarcină și avea deja contracții frecvente. Datorită asistenței medicilor, femeia a adus pe lume o fetiță sănătoasă de aproximativ 3 kg.

Al II-lea caz a avut loc în raionul Drochia, la data de 12 mai, ora 08:55. Echipa de asistență medicală urgentă specializată a intervenit la domiciliul femeii însărcinate și a depistat pacienta cu contracții frecvente de lungă durată și intensitate mare. După 2 minute s-a născut o fetiță cu scorul Apgar de 7-8 puncte.


A III-a naștere în condiții de prespital a fost înregistrată în raionul Căușeni. Gravida de 35 ani era la IV-a sarcină și nașterea s-a declanșat spontan în timpul transportării, în ambulanță. Datorită intervenției echipei AMU, femeia a adus pe lume o fetiță de aproximativ 3 kg.

În toate trei cazuri, lăuzele și nou-născuții au fost transportate la spital pentru îngrijiri corespunzătoare.


Moldova

/VIDEO/ Detalii de la accidentul de la Sîngerei. Una din cele trei persoane rănite se zbate între viață și moarte

O nouă coliziune de coșmar s-a produs pe R-6. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a tamponat cu un microbuz marfar.

Publicat

Accidentul s-a produs în după-amiaza de 26 mai, în apropierea localității Bilicenii Noi, raionul Sîngerei. În imaginile de la fața locului se poate observa că ambele vehicule sunt făcute țăndări, iar la fața locului lucrează pompierii, polițiștii și medicii cu ambulanța.

Potrivit poliției, automobilul era condus de un tânăr de 25 de ani, care avea și doi pasageri la bord, iar la volanul microbuzului marfar se afla un tânăr de 23 de ani. Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii ar fi ieșit pe contrasens.

În urma impactului, toți trei tineri aflați în automobile au fost duși la spital. Unul dintre pacienți a fost transportat la spitalul din Sîngerei, alte două la Bălți. Potrivit medicilor, una dintre victime se zbate între viață și moarte, fiind internată la terapie intensivă. Șoferul microbuzului a scăpat nevătămat. Pe caz a fost pornită o anchetă penală.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident de coșmar pe traseul Bălți-Sîngerei. Au intervenit polițiștii și salvatorii

Publicat

Un accident grav s-a produs în raionul Sîngerei, în apropiere de satul Biliceni. Polițiștii și salvatorii au intervenit la fața locului.

Trei persoane au fost transportate la spital.

Vinovat de accident s-ar face șoferul Mercedesului, care circula cu viteză, scrie Realitatea.MD.





Citește mai departe

Moldova

Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.

Una dintre persoanele decedate în accidentul de la Orhei era o avocată din Telenești.

Publicat

Unii prieteni ai femeii au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale, transmite Știri.md.

„Ne pleacă prietenii, pierdem persoane dragi nouă…

Pasiunea cu care și-a înnobilat profesia, cu un destin pus în slujba dreptății, faptele dedicate comunității, o așează în rândul oamenilor apreciați din raionul Telenești. E prea dură viața în ultimul timp…


Teleneștenii au pierdut un OM deosebit, o profesionistă, o mamă, o soție…Condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o așeze de-a dreapta lui…”, se arată într-un mesaj transmis pe o rețea socială.

Amintim că, accidentul grav de circulație s-a produs pe 25 mai, pe traseul R6, între localitățile Mălăiești și Fedoreuca din raionul Orhei. Impactul puternic s-a produs între un microbuz de rută și un automobil. În consecință au decedat trei persoane și 12 sunt traumatizate.


Citește mai departe

topul săptămânii