Moldova
/VIDEO/ A intrat cu mașina într-o stație de așteptare. Un taximetrist de 31 de ani a ajuns la spital în urma unui accident de circulație
A intrat cu mașina într-o stație de așteptare. Un taximetrist de 31 de ani a ajuns la spital în urma unui accident de circulație.


Totul s-a întâmplat în seara de 29 mai, în jurul orei 19.00, în localitatea Albinița din raionul Anenii Noi. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Anenii Noi, Mariana Didenco, a declarat că preliminar, șoferul se deplasa cu viteză excesivă și nu a reușit să reacționeze atunci când pe trecerea de pietoni din fața lui au apărut oameni antrenați în traversarea străzii.
În încercarea de a evita tamponarea pietonilor, șoferul a sucit brusc volanul, a pierdut controlul, iar în rezultat s-a tamponat în stația de așteptare a transportului public. Impactul a fost atât de puternic încât unul din pereții stației a fost doborât.
La fața locului au intervenit și pompierii care au scos șoferul dintre fiarele contorsionate ale mașinii și l-au predat medicilor de pe ambulanță, care, l-au transportat la spital. În prezent, șoferul de 31 de ani se află sub supravegherea medicilor. Alte persoane nu au avut de suferit în urma impactului.
Cazul este înregistrat și documentat de către polițiștii din Anenii Noi.
Moldova
Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor
Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.


Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.
Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.
Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.
Moldova
Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut
Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.


Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.
Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.
Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.
Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.
Moldova
Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani
Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.


Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.
La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.
Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.
Cercetările pe acest caz continuă.
-
În căutare2 zile în urmă
Minoră de 15 ani, dispărută de mai bine de o lună: Părinții și poliția cer ajutorul oamenilor
-
Moldova2 zile în urmă
Momentul cumplitului accident produs la Anenii Noi: Un șofer de 81 de ani și un bebeluș de nici patru luni au murit
-
Moldova3 zile în urmă
„Nepoțica mea a venit acasă cu ochii vineți”. O femeie se plânge că la o grădiniță din Ștefan Vodă ar fi căzut bucăți de tavan
-
Moldova5 zile în urmă
Și-ar fi înjunghiat un cunoscut cu un cuțit în piept: Un minor de 15 ani, reținut de poliția din Ialoveni
-
În căutare3 zile în urmă
/VIDEO/ Atenție la bărbatul din imagini: Ar fi comis un furt în piața din Hîncești
-
Moldovao zi în urmă
O tânără s-a aruncat în gol de la etajul 15 al unui bloc de locuințe din Chișinău
-
Moldova5 zile în urmă
/FOTO/ Accident groaznic, la Edineț: Patru persoane au ajuns la spital
-
Moldova5 zile în urmă
Bătaie cruntă la Bălți: Mai mulți tineri și-au împărțit pumni și picioare. Un bărbat, doborât la pământ