Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A vrut să cumpere bijuterii din Turcia cu 100.000 USD falși. Un bălțean ingenios, trimis pe banca acuzaților

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP în comun cu procurorii PCCOCS, anunță terminarea urmăririi penale în cazul bărbatului din Bălți, care în ianuarie 2023 intenționa să cumpere bijuterii din Chișinău și să introducă pe cartelă, prin bancomate, peste 100.000 dolari americani falși.

Publicat

Învinuitul are vârsta de 47 de ani și este din Bălți, iar ca activitate de bază comercializa fructe și legume într-o gheretă. Acesta a fost reținut în Sângerei, după ce a fost oprit din călătoria sa dinspre Bălți spre capitală, unde urma să pună în circulați banii falsificați.

Potrivit datelor din dosar, banii falși ar fi fost aduși de bănuit în Moldova din Turcia, în decembrie 2022. Aceștia ar fi fost preluați de către învinuit de la liderul grupului infracțional, care i i-a încredințat în statul turc, în scopul punerii lor în circulație. În noiembrie 2022, liderul fusese reținut de autoritățile din Bulgaria, la frontiera turcă, când încercase să introducă în acel stat 70.000 USD falși, camuflați în podeaua vehiculului.

În continuare, acesta a transmis o sumă de dolari americani falși unei persoane, care ar fi urmat să-i pună în circulație, prin depozitarea lor pe cartele și conturi bancare, prin introducerea în bancomate, în baza opțiunii „cash-in.” Însă, persoana s-a dovedit a fi agent sub acoperire, iar fapta învinuitului a devenit probă în dosarul penal, după ce s-a confirmat că banii erau falși. Ulterior, acesta a fost reținut cu peste 100.000 USD în mașina cu care se deplasa spre Chișinău pentru ca să transmită valuta altor persoane, cu scopul ca să fie pusă în circulație, prin cumpărarea bijuteriilor și introducerea pe cartele bancare, prin bancomate.


Ulterior, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut plasarea bărbatului în arest preventiv pentru 30 de zile, după care acesta a continuat să fie cercetat în libertate. Acum, urmează ca procurorii PCCOCS să trimită dosarul penal în judecată pentru examinare, faptă pentru care Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Urmărirea penală continuă și în privința altor membri ai grupului infracțional, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, învinuitul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Moldova

La 16 ani, curier de droguri: Carabinierii au reținut un adolescent cu 7 „doze” în buzunar

La 16 ani, curier de substanțe narcotice. Un minor a fost reținut de carabinieri pe una din străzile capitalei.

Publicat

Oamenii legii spun că comportamentul suspect l-a dat de gol. În miezul zilei de 29 noiembrie, în timp ce echipajul de carabinieri executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani, au observat băiatul ce și-ar fi schimbat brusc direcția de mers.

Carabinierii l-au ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor au aflat că acesta are vârsta de 16 ani. În cadrul discuțiilor, adolescentul a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.

Pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Rîșcani, iar drept urmare, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

Moldova

Tânărul de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său, găsit decedat într-un canal

Tragedie într-o familie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Un tânăr de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său a fost găsit decedat într-un canal de scurgere a apelor pluviale.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în data de 30 noiembrie. Asta după ce tatăl victimei s-a adresat la poliție și a declarat că feciorul lui a părăsit domiciliul în data de 26 noiembrie și nu a mai revenit. În cadrul măsurilor de căutare, corpul neînsuflețit al tânărului a fost depistat într-un canal din localitatea Puhoi.

Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul victimei, iar o versiune preliminară a poliției ar fi că tânărul s-ar fi înecat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care a decedat tânărul de 29 de ani.


Citește mai departe

Moldova

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie: Principalul suspect – un minor de 17 ani

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie, în urma unui conflict. Suspectul este un adolescent de 17 ani, care după ce l-a agresat a fugit lăsându-l să zacă.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bătrânul, originar dintr-o localitate din raionul Ungheni s-a stins după ce în casa lui s-ar fi aflat tânărul bănuit. Între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar minorul nu ar fi stat pe gânduri și ar fi snopit bătrânul în bătaie, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

După cele întâmplate, victima a fost transportată la spital, dar din cauza multiplelor vătămări corporale a decedat.

La scurt timp, minorul a fost reținut de poliție și riscă ani grei de pușcărie.


Acesta este cercetat penal pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, riscând ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii