Rețele de socializare

Moldova

Chișinăuian reținut de CNA: Ar fi cerut aproape 13.000 de euro, promițând mamei unui tânăr că-l va salva de închisoare

Ar fi cerut aproape 13.000 de euro, promițând mamei unui tânăr că-l va salva de închisoare.

Publicat

Un chișinăuian a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, bănuit de trafic de influență în proporții mari. Urmărirea penală, spun oamenii legii, a fost pornită încă în luna august, în baza unui denunț. Potrivit materialelor cauzei, în perioada lunilor aprilie-mai, bănuitul ar fi reușit, să o convingă pe mama unui inculpat că i-ar putea scăpa fiul de pușcărie.

Acesta a convins femeia că, prin intermediul unui avocat, ar avea influență asupra magistratului din cadrul Judecătoriei Chișinău care examinează cazul și-l poate determina să adopte o sentință fără privarea reală de libertate în privința tânărului, învinuit de circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare.

Pentru acest ajutor, individul ar fi cerut în trei tranșe de la mama inculpatului suma totală de 12 800 de euro, echivalentul a peste 250.000 de lei.


În prezent, suspectul este reținut pentru 72 de ore. Până la luarea unei hotărâri definitive de către instanța de judecată, suspectul se prezumă nevinovat.

echipa.md


Moldova

Bărbat din Șoldănești, reținut de CNA. Pentru 20.000 de lei, trebuia să ajute o persoană să obțină grad de dizabilitate pe viață

Un bărbat din Șoldănești, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. I-ar fi promis unei persoane acordarea gradului de dizabilitate pe viață.

Publicat

Ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA au documentat un caz de trafic de influență la acordarea gradelor de dizabilitate și a reținut un bărbat din Șoldănești  care ar fi promis unei persoane că poate determina funcționarii responsabili de acordarea gradelor de dizabilitate să adopte o decizie favorabilă în privința acesteia.

Potrivit denunțului, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în obligațiunile cărora intră determinarea gradului de dizabilitate, și că îi poate convinge să-i acorde acest grad pe viață. Pentru serviciile de intermediere și corupere a funcționarilor, bănuitul ar fi cerut 20 000 de lei.

În urma desfășurării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți l-au reținut pe intermediar pentru 72 de ore, iar cercetările pe caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a cercului de suspecți.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

Moldova

Moldoveni și azeri, implicați în trafic internațional de droguri. Opt bănuiți cercetați penal, iar unul din ei – extrădat în Azerbaidjan

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Buiucani, au documentat o grupare infracțională formată din moldoveni, dar și cetățeni de origine azeră, implicați în traficul internațional de droguri.

Publicat

În cadrul documentării, oamenii legii au stabilit că membrii grupului, opt la număr, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, aveau legături directe cu autorități criminale, hoți în lege, care ar face parte din criminalitatea organizată internațională.

Astfel, la 5 decembrie, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au fost efectuate percheziții la cinci adrese din mun. Chișinău unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, arme de foc de model Winchester și PM, zeci de cartușe de calibrul 38 și 9 mm, pistol cu glonț de model Baikal 442 cu 29 cartușe 9×18, Pistol cu glonț CZ cu 29 de cartușe, Pistol automat CZ Scorpion cu 37 de cartușe 9×19, 63 de cartușe 9×19, 20 cu gaze. O parte dintre arme erau deținute legal, dar păstrate necorespunzător, iar altele cu termenul permiselor expirat.

La una dintre adresele percheziționate au fost depistați patru cetățeni de origine azeră, unul dintre ei cu vârsta de 53 ani, care se afla pe teritoriul țării cu termenul de ședere expirat. Acesta a fost predat angajaților Inspectoratului General de Migrație, ulterior fiind îndepărtat din Republica Moldova, prin aeroportul Chișinău, în țara de origine Republica Azerbaidjan, fiindu-i instituită interdicția de intrare pe teritoriul țării pe un termen de 2 ani.


Toate persoanele se cercetează în stare de libertate. Dacă va fi stabilită implicarea suspecților în circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârșite de un grup criminal organizat, aceștia riscă de la 7 la 15 de ani de închisoare.

La fel, pentru păstrarea necorespunzătoare a armelor de foc, membrii grupului riscă amendă de până la 42 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.


Citește mai departe

Moldova

Descinderi cu mascați în capitală: Trei bărbați, suspectați că falsificau acte pentru a transporta ucraineni spre UE

Descinderi cu mascați în capitală. Polițiștii de frontieră și procurorii din Ungheni au destructurat un grup criminal specializat în organizarea migrației ilegale prin falsificarea actelor de identitate.

Publicat

Trei figuranți în dosar au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă ani grei de pușcărie.

Potrivit forțelor de ordine, indivizii ar fi pus la cale schema încă de la începutul anului 2022. Aceștia ar fi perfectat acte false pentru zeci de persoane, care au migrat ilegal în spațiul UE.

Membrii grupării ar fi organizat toate procedurile necesare ca victimele să poată activa în statele europene, în baza actelor false. Indivizii ar fi pregătit terenul, perfectând documente falsificate, dar și transportând persoanele în Europa.


În baza informațiilor acumulate, oamenii legii au efectuat 12 percheziții în municipiul Chișinău, la locațiile membrilor grupării.

În urma descinderilor au fost găsite și ridicate 4 stative pentru cerneală, 8 ștampile, un permis de ședere italian și două permise de conducere moldovenești cu indici de falsificare,cartușe, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri de ciornă, dispozitive de aplicare a sigiliilor care ar fi contrafăcute, dar și 28 de mii de euro.

La moment, investigațiile continuă pentru a depista și ceilalți membri ai grupării criminale.


Citește mai departe

topul săptămânii