Moldova
Percheziții la un grup specializat în migrația ilegală. Mai mulți angajați MAI – printre bănuiți
În dimineața zilei de 21.11.2023, ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun și sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au descins cu percheziții la domiciliile mai multor persoane, inclusiv angajați ai MAI, din raioanele Comrat și Taraclia, suspectați în crearea unui grup criminal organizat specializat în migrația ilegală a bărbaților ucraineni, din țara de origine către țările UE.


Acțiunile procesuale au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale, pornite în baza prevederilor art. 362/1 alin. (3) lit. a) din Codul penal al Republicii Moldova, (organizația migrației ilegale, săvârșite de un grup criminal organizat) în cadrul căreia în perioada lunii august 2023 până în prezent, au fost documentate acțiunile ilegale ale membrilor grupului criminal organizat din care făceau parte cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni ucraineni, precum și angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Inspectoratului General de Migrație (IGM) și Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Astfel, în contextul războiului din Ucraina și interzicerii de către autoritățile ucrainene a părăsirii teritoriului Ucrainei, de către bărbați începând cu data de 25 februarie 2022, grupul menționat de persoane a organizat trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova a cetățenilor ucraineni, prin zona verde, după care le facilitau perfectarea și legalizarea actelor de ședere pe teritoriul țării noastre, ca ulterior cetățenii ucraineni să poată călători mai departe spre țările Uniunii Europene.
În rezultatul acțiunilor procesuale – perchiziția, au fost ridicate obiecte și bunuri relevante cauzei penale, care vor fi supuse cercetării.
Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă pedeapsă cu amendă în mărime de la 1150 la 1350 de unități convenționale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Moldova
Șoferul care a tamponat mortal un pieton de 82 de ani și-a aflat sentința. A fost eliberat în sala de judecată
Șoferul în vârstă de 59 de ani ar fi strivit un bărbat chiar pe trotuarul din preajma unui bloc de locuit și-a primit sentința.


El a fost condamnat la 4 ani de detenție cu suspendarea executării pedepsei pentru un termen de 3 ani. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, iar șoferul a fost eliberat chiar în sala de judecată. Totodată, el a fost obligat să achite circa 33 mii lei drept prejudiciu material și 100 mii lei cu titlu de prejudiciu moral.
Amintim că accidentul rutier s-a produs în data de 27 septembrie 2022, pe bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. În cadrul cercetărilor s-a constatat că șoferul nu s-ar fi asigurat înainte a începe o manevră de deplasare cu spatele și a accidentat în plin un pieton în vârstă de 82 de ani, ce se deplasa pe trotuar.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, în urma accidentului, bărbatul s-a ales cu fracturi de coaste, lezarea parenchimului pulmonar bilateral, ruptura aortei toracale, hemotorax bilateral, contuzia parenchimului hepatic, lezarea parenchimului lienal, anemia organelor interne, rinichi de șoc, precum și alte traume, care au dus la decesul victimei.
În cadrul audierilor, șoferul și-a recunoscut vina integral.
Sentința nu este una definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.
Moldova
Bărbat din Șoldănești, reținut de CNA. Pentru 20.000 de lei, trebuia să ajute o persoană să obțină grad de dizabilitate pe viață
Un bărbat din Șoldănești, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. I-ar fi promis unei persoane acordarea gradului de dizabilitate pe viață.


Ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA au documentat un caz de trafic de influență la acordarea gradelor de dizabilitate și a reținut un bărbat din Șoldănești care ar fi promis unei persoane că poate determina funcționarii responsabili de acordarea gradelor de dizabilitate să adopte o decizie favorabilă în privința acesteia.
Potrivit denunțului, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în obligațiunile cărora intră determinarea gradului de dizabilitate, și că îi poate convinge să-i acorde acest grad pe viață. Pentru serviciile de intermediere și corupere a funcționarilor, bănuitul ar fi cerut 20 000 de lei.
În urma desfășurării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți l-au reținut pe intermediar pentru 72 de ore, iar cercetările pe caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a cercului de suspecți.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
Moldoveni și azeri, implicați în trafic internațional de droguri. Opt bănuiți cercetați penal, iar unul din ei – extrădat în Azerbaidjan
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Buiucani, au documentat o grupare infracțională formată din moldoveni, dar și cetățeni de origine azeră, implicați în traficul internațional de droguri.


În cadrul documentării, oamenii legii au stabilit că membrii grupului, opt la număr, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, aveau legături directe cu autorități criminale, hoți în lege, care ar face parte din criminalitatea organizată internațională.
Astfel, la 5 decembrie, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au fost efectuate percheziții la cinci adrese din mun. Chișinău unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, arme de foc de model Winchester și PM, zeci de cartușe de calibrul 38 și 9 mm, pistol cu glonț de model Baikal 442 cu 29 cartușe 9×18, Pistol cu glonț CZ cu 29 de cartușe, Pistol automat CZ Scorpion cu 37 de cartușe 9×19, 63 de cartușe 9×19, 20 cu gaze. O parte dintre arme erau deținute legal, dar păstrate necorespunzător, iar altele cu termenul permiselor expirat.
La una dintre adresele percheziționate au fost depistați patru cetățeni de origine azeră, unul dintre ei cu vârsta de 53 ani, care se afla pe teritoriul țării cu termenul de ședere expirat. Acesta a fost predat angajaților Inspectoratului General de Migrație, ulterior fiind îndepărtat din Republica Moldova, prin aeroportul Chișinău, în țara de origine Republica Azerbaidjan, fiindu-i instituită interdicția de intrare pe teritoriul țării pe un termen de 2 ani.
Toate persoanele se cercetează în stare de libertate. Dacă va fi stabilită implicarea suspecților în circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârșite de un grup criminal organizat, aceștia riscă de la 7 la 15 de ani de închisoare.
La fel, pentru păstrarea necorespunzătoare a armelor de foc, membrii grupului riscă amendă de până la 42 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.
-
Moldova21 de ore în urmă
Profesorul care și-a exploatat sexual fiicele, pe banca acuzaților. Ar fi obținut 60.000 de euro din vinderea fotografiilor pornografice
-
Ediție TV21 de ore în urmă
A devenit milionar prin escrocherie. Bărbatul care a lăsat peste 50 de persoane fără aur – condamnat la 18,5 ani de pușcărie
-
Moldovao zi în urmă
A încercat să mituiască cu 400 de lei un polițist. Un transportator ilegal de lemne dosar penal și pentru corupție
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Detalii șocante în cazul copilului moldovean de 13 ani, căzut în gol de la etajul 9, la Iași. A fost găsit de fratele mai mare
-
Diaspora2 zile în urmă
O tânără doctoriță, originară din R. Moldova, ucisă într-un apartament în Franța
-
Moldova22 de ore în urmă
Dublu ghinion pe capul unui șofer. Două mașini ale sale și garajul – distruse de flăcări
-
Moldova22 de ore în urmă
Minoră dispărută din Ocnița depistată de carabinieri în capitală
-
Moldova24 de minute în urmă
Șoferul care a tamponat mortal un pieton de 82 de ani și-a aflat sentința. A fost eliberat în sala de judecată