Rețele de socializare

Moldova

CIRCA 13 MII DE ȚIGARATE NEDECLARATE, DEPISTATE ÎN VALIZA UNUI CONAȚIONAL

Un pasager al cursei aeriene Chișinău-Paris a încercat să scoată ilegal din țară un lot de țigarete, cu timbru de acciz al RM, tăinuite de la controlul vamal. Cazul a fost raportat de către vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au depistat 12 800 de țigarete mărcile ”Kent” și ”Marlboro” în valiza unui conațional, în vârstă de 25 de ani.

Publicat

În cadrul procedurii preliminare de documentare și întocmire a procesului-verbal cu privire la contravenție, tânărul le-a recunoscut vameșilor că intenționa să comercializeze bunurile în țara de destinație, unde valoarea acestora depășește 2 500 de euro.

În rezultat, produsele de tutungerie au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenientul a fost sancționat în baza art. 287 alin. (10) al CC al RM.

CUSTOMS.GOV.MD


Moldova

/FOTO/ Tractorist „înghițit” cu tot cu tractor de un șanț, la Telenești

Publicat

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 59 de ani. Acesta se deplasa cu un tractor când, într-o pantă, a pierdut controlul volanului, iar tractorul a derapat și s-a prăbușit într-un șanț, transmite Deschide.MD.

În urma accidentului, bărbatul a rămas blocat în cabina tractorului. La fața locului au intervenit salvatorii care l-au eliberat.

Victima a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.



Citește mai departe

Moldova

O familie din Chișinău, transportată la spital în urma unui accident, produs lângă satul Căpriana

Un bărbat și o femeie de 30 de ani, dar și fiica lor de doar 2 anișori a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitate Căpriana (r-nul Strășeni).

Publicat

Potrivit datelor operative, în accident au fost implicate trei automobile de model BMW, Skoda și Mercedes, transmite Deschide.MD.

În urma impactului, cei doi tineri și copilul acestora au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion cu roadă a luat foc pe un câmp agricol din sudul țării

Un camion cu cereale a luat foc pe un câmp din Vulcănești. Totul a avut loc în data de 25 iulie, pe un teren agricol în apropierea traseul Vulcănești-Reni.

Publicat

Portalul Gagauzinfo.md scrie că la fața locului au intervenit pompierii. Aceștia au stabilit că focul a cuprins cabina vehiculului.

Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă până la remorca cu cereale.

Preliminar, focul ar fi izbucnit de la acumulator, care, probabil, era defectat.


Cauzele și circumstanțele incendiului vor fi stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii