Rețele de socializare

Moldova

Salvatorii desfășoară Campania de prevenire a cazurilor de înec în perioada de iarnă (VIDEO)

În perioada 22-31 ianuarie curent, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis avertizare hidrologică, de pericol pe gheața fragilă a bazinelor acvatice.

Publicat

Înacest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară Campania de prevenire a cazurilor de înec în sezonul rece. În practică, chiar astăzi, la iazul din parcul “Valea Morilor”, salvatorii au demonstrat un exercițiu de salvare, în care au fost arătați pașii care trebuie întreprinși în cazuri de prăbușire sub gheață. Salvatorii atenţionează cetăţenii că stratul de gheaţa de pe suprafața bazinelor acvatice devine prezintă pericol. Atenție sporită celor care riscă să pescuiască la copcă. Tăierea găurilor duce la deteriorarea gheții, respectiv viața celui aflat pe aceasta.  Părinților le este amintit despre riscul de a lăsa copiii să meargă neînsoțiți în apropierea bazinelor acvatice. Cei mici sînt vulnerabili în fața pericolelor, iar monitorizarea de către maturi le oferă siguranță. În cazul în care observați persoane căzute sub gheață, acționați după posibilitate. Mergeți tîrîș către sinistrat și întindeți către el orice, de care ar putea să se agațe și să poată fi tras la suprafață (de exemplu creangă, rangă din fier etc). Odată scos, persoanei i se schimbă hainele și se recomandă să fie adăpostit într-o încăpere caldă. În situațiile în care sînt observate persoane în pericol, trebuie apelat prompt Serviciul 901. Mai mult, salvatorii și pompierii desfășoară și în instituțiile de învățămînt din țară unele lecții de instruire, unde cei mici sînt învățați cum să acționeze în astfel de pericole și cum să acorde ajutor în caz de necesitate. De la începutul acestui an, nu a fost înregistrat nici un caz de prăbușire sub gheață cu final tragic.­

DSE.MD

 


Moldova

Un bărbat ar fi fost ucis de o grenadă, la Căușeni

Un bărbat a murit, după o grenadă i-ar fi explodat în mână.

Publicat

Tragedia a avut loc cu puțin timp în urmă în localitatea Hagimus, din raionul Căușeni, transmite Deschide.MD.

Cu detalii de la poliție revenim ulterior….

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care angajații ANSA iau mită de la vânzătorii de la Piața Centrală

Reprezentanții CNA au pus la dispoziția presei imagini video cu momentul în care angajații ANSA iau mită de la vânzătorii de la Piața Centrală din capitală.

Publicat

Amintim că în această dimineață 5 persoane, dintre care 3 medici veterinari din cadrul Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară şi 2 agenţi economici, suspectați că ar fi dat și luat mită.

La modul concret, dacă taxa oficială pentru o carcasă de carne de porcină sau bovină este de 10 lei per unitate, atunci mita cerută de veterinari din cadrul Laboratorului de expertiză pentru permisiunea de a o comercializa se ridica până la câteva sute de lei, în funcţie de calitatea mărfii.

În cazul în care marfa era proaspătă, de calitate înaltă, mita valora nu mai mult de 100 de lei pentru o unitate. Mărimea mitei însă se ridica de câteva ori în cazurile în care pe tarabele pieţei ajungea carne de calitate proastă sau cu un termen mic de valabilitate. Astfel, un agent economic care furniza pe piaţă între 30-40 de carcase urma să plătească drept taxă de protecţie câteva mii de lei, la fiecare partidă.


Din documentările, operate timp de trei luni, se estimează o sumă, pretinsă drept mită, de circa 100 000 de lei – bani care au fost calculaţi luând ca bază înregistrările obţinute de anchetatori. Suma reală, însă, care a intrat în afara circuitului oficial, ar putea fi de câteva ori mai mare.


Citește mai departe

Moldova

Nu i-a plăcut muzica în taxi și pentru asta a bătut șoferul: Un bărbat de 49 de ani, reținut pe caz

Caz ieșit din comun în stânga Nistrului. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, după ce a bătut un șofer de taxi pentru că nu i-ar fi plăcut muzica din mașină.

Publicat

Incidentul s-a întâmplat în noaptea de 19 aprilie în satul Chițcan. Milițienii au fost alertați de către taximetrist, precum că un pasager la luat la pumni. În urma cercetărilor s-a aflat că, în timp ce mașina se deplasa spre destinație, individul a început să înjure șoferul pentru că nu i-a convenit muzica.

Taximetristul a cerut pasagerului să înceteze comportamentul agresiv sau să iasă din automobil. În schimb, bănuitul i-a tras un pumn în cap. După ce bărbații au ieșit din vehicul, bătaia a continuat, iar bătăușul i-a aplicat șoferului mai multe lovituri asupra corpului și i-a rupt hainele.

Taximetristul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a suferit traume a țesuturilor moi ale capului și gâtului.


Agresorul a fost reținut și escortat la secția de documentare. Este de menționat că bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Actualmente, acesta este cercetat pentru huliganism.

mvdpmr.org

 


 

 

 


 

 


 

Citește mai departe

topul săptămânii