Rețele de socializare

Moldova

Ţigarete de contrabandă descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit mii de ţigarete de provenienţă Republica Moldova pe care un cetăţean român încerca să le introducă ilegal în ţară, ascunse în bordul, capitonajul plafonului şi bancheta spate a autoturismului pe care îl conducea.

Publicat

În ziua de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul român Vasile N., în vârstă de 28 de ani.

În baza unor informaţii, echipa comună a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în bordul, capitonajul plafonului şi bancheta spate a autoturismului, cantitatea de 4.200 de ţigarete, diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 2.520 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în cuantum de 5.000 lei.


POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Autovehicul radiat din circulație, oprit la frontiera cu Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un autovehicul care figura în bazele de date ca fiind radiate.

Publicat

În data de 23 septembrie  a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea  un  autovehicul înmatriculat în România.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile române.

Cu privire la aspectele constatate, moldoveanul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul era radiat din circulaţie, el fiind cumpărător de bună credinţă.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase.

politiadefrontiera.ro


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 75 de ani a decedat, în timpul călătoriei cu un taxi, în capitală

Un bărbat a murit, după ce inima ar fi suferit un infarct în timp ce se deplasa cu un taximetru. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 20:38, pe strada Vasile Lupu, din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Potrivit poliției, victima ar fi un bărbat în vârstă de 75 de ani. Acesta se deplasa cu automobilul unei companii de taximetrie, când a început să acuze dureri de inimă și să se sufoce, scrie Deschide.MD.

La fața locului a locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.

Preliminar se presupune că acesta ar fi suferit un infarct, dar cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma unei expertize medico-legale mai amplă.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să depășească patru mașini, dar a provocat un accident. Poliția, în căutarea șoferului fugar

O depășire riscantă a rănit persoane nevinovate. Poliția caută un șofer, din vina cui s-a produs un accident la ieșirea din satul Chirsova, raionul Ceadîr-Lunga.

Publicat

Accidentul rutier a avut loc în dimineața de 24 septembrie. Martorii de la fața locului au relatat pentru un portal local de știri că au văzut cum șoferul unui automobil, cu numere de înmatriculare străine ar fi încercat să depășească patru mașini deodată.

Din sens opus venea însă un alt vehicul. Astfel, șoferul care se deplasa regulamentar ar fi frânat brusc, a pierdut controlul volanului și s-a inversat în șanțul de la marginea drumului. Automobilistul care a provocat totul nici măcar nu a oprit să vadă dacă cei din mașina inversată sunt bine, el și-a continuat deplasarea, plecând de la locul accidentului.

La locul impactului a venit și un echipaj medical. Din fericire, în urma coliziunii nicio persoană aflată în automobil nu a suferit răni grave. Investigațiile pe caz continuă, iar poliția caută șoferul fugar.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii