Rețele de socializare

Diaspora

Un bărbat din Moldova a fost lovit mortal în SUA de o autospecială (VIDEO)

Alexandru Culai, un moldovean în vârstă de 44 ani, stabilit de mai mulți ani în SUA, a fost lovit mortal de o mașină care mătura strada. Tragedia s-a produs în dimineața de 19 februarie, în orașul Bellevue, SUA. Bărbatul ar fi fost lovit în timp ce s-a aplecat pentru a-și lega șireturile.

Publicat

Potrivit presei americane, identitatea bărbatului a fost stabilită abia a doua zi. Expertizele medicale au arătat că Alexandru a decedat din cauza unor leziuni la cap și piept.

Imaginile video examinate de poliția locală au arătat că moldoveanul a fost lovit în timp ce s-a aplecat pentru a-și lega șireturile, iar accidentul a avut loc în apropierea unui șantier. Pe acea porțiune de drum nu exista trotuar pentru pietoni.

La volanul autospecialei, care l-a lovit pe Alexandru, se afla un șofer de 67 de ani, angajat la o companie privată.


Alexandru Culai a fost căsătorit de două ori. Din prima căsătorie acesta avea doi fii de 8 și 14 ani, iar a doua soție este însărcinată în luna a 8-a. Familia este devastată.

Alexandru Culai plecase în America în 2006, după ce câștigase la loterie Green Card-ul. Acesta a fost cântăreț și compozitor creștin profesionist, și a avut și un studio de înregistrare în America.

În ultimul timp, moldoveanul lucra ca șofer de camion pe curse lungi. În momentul tragediei, el pleca să-și verifice camionul, mai scrie presa americană.


Alexandru Culai a fost în toamna anului trecut în Moldova, și s-a filmat într-un reportaj despre moldovenii de pretutindeni.

Potrivit presei americane, investigațiile privind moartea moldoveanului ar putea dura mai multe luni.

CRIMEMOLDOVA.MD


Diaspora

Moldovean reținut de vameșii ucraineni. Acesta încerca să ajungă în Ucraina pe cale ilicită.

În regiunea Odesa, polițiștii de frontieră Ucraineni ai detașamentului Ismail au reținut un cetățean al Moldovei pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a Ucrainei.

Publicat

Bărbatul a încercat să ajungă în Ucraina ocolind punctul de control Curciu din districtul Bolgrad. Vameșii moldoveni de la Vulcănești au informat gardienii ucraineni ai frontierei de stat despre deplasarea unei persoanei necunoscute către frontieră.

Astfel polițiștii de frontieră ucraineni l-au reținut pe bărbat. După cum s-a constatat, bărbatul este originar din raionul Chimișlia, în vârstă de 53 de ani, care a încercat să ajungă în Ucraina în căutarea unei vieți mai bune.

De asemenea, s-a constatat că aceasta nu este prima dată când recurge la acest gest. Pentru tentativa de trecere ilicită a frontierei de stat, în august 2020 i s-a interzis intrarea în Ucraina pentru o perioadă de 5 ani.


Pe numele conaționalului nostru a fost inițiat un dosar pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ A rămas fără bani și cu mașina scoasă din circulație

Luat la întrebări, suspectul a declarat că pentru perfectarea actelor ar fi achitat suma de 100 de euro.

Publicat

În data de 23 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un moldovean, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Audi cu plăcuţe de înmatriculare lituaniene.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii au verificat și au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi, din data de 22.02.2020.

Cu privire la cele constatate, moldoveanu a declarat că, la începutul acestui an, autoturismul în cauză era înmatriculat în Bulgaria şi deoarece nu mai avea inspecţia tehnică periodică valabilă, a hotarât să îl înregistreze în Lituania. În urma unor discuţii cu un conaţional, care avea domiciliul stabil pe teritoriul Lituaniei, suspectul a stabilit ca maşina să fie înmatriculată pe societatea comercială a acestuia, iar el să figureze ca utilizator. Acesta a mai adăugat că pentru ajutorul acordat a achitat cetăţeanului moldovean suma de 100 de euro şi nu ştia că autoturismul în cauză figurează radiat din circulaţie de autorităţi.


În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Moldovean prins în vama moldo-română cu o mașină radiată din circulație de către germani

În urma verificărilor și descoperirile de rigoare, moldoveanul de 40 de ani va avea de furcă cu autoritățile române.

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un moldovean în vârstă de 40 de ani, conducând un autoturism marca Ford, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, autoritățile au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, începând cu data de 10.09.2020.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii