Rețele de socializare

Moldova

Incendiu în orașul Codru

În această dimineață pompierii au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o încăpere de depozitare a lemnului din or. Codru, mun. Chișinău.

Publicat

Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 4.42 minute. La fața locului au fost trimise 4 autospeciale de intervenție. Ajunși salvatorii au stabilit că încăperea cu suprafața de 144 metri pătrați este cuprinsă de flăcări. Pompierii au reușit localizarea arderii fără ca aceasta să se extindă. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Localizarea arderii a avut loc la ora 5.45 minute. Din primele informații s-a stabilit că au ars circa 10metri cubi de lemn depozitat în interiorul încăperii. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI


Moldova

/FOTO/ Tractorist „înghițit” cu tot cu tractor de un șanț, la Telenești

Publicat

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 59 de ani. Acesta se deplasa cu un tractor când, într-o pantă, a pierdut controlul volanului, iar tractorul a derapat și s-a prăbușit într-un șanț, transmite Deschide.MD.

În urma accidentului, bărbatul a rămas blocat în cabina tractorului. La fața locului au intervenit salvatorii care l-au eliberat.

Victima a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.



Citește mai departe

Moldova

O familie din Chișinău, transportată la spital în urma unui accident, produs lângă satul Căpriana

Un bărbat și o femeie de 30 de ani, dar și fiica lor de doar 2 anișori a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitate Căpriana (r-nul Strășeni).

Publicat

Potrivit datelor operative, în accident au fost implicate trei automobile de model BMW, Skoda și Mercedes, transmite Deschide.MD.

În urma impactului, cei doi tineri și copilul acestora au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion cu roadă a luat foc pe un câmp agricol din sudul țării

Un camion cu cereale a luat foc pe un câmp din Vulcănești. Totul a avut loc în data de 25 iulie, pe un teren agricol în apropierea traseul Vulcănești-Reni.

Publicat

Portalul Gagauzinfo.md scrie că la fața locului au intervenit pompierii. Aceștia au stabilit că focul a cuprins cabina vehiculului.

Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă până la remorca cu cereale.

Preliminar, focul ar fi izbucnit de la acumulator, care, probabil, era defectat.


Cauzele și circumstanțele incendiului vor fi stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii