Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat din Moldova și-a cumpărat pașaport românesc fals cu 900 de euro pentru a putea pleca în Israel

Un cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani, este cercetat de autoritățile române pentru fals, după ce a prezentat la frontieră un paşaport românesc fals, pe care îl procurase cu 900 de euro.

Publicat

Moldoveanul, care urma să treacă vama ca pasager al unui autocar, a ascuns documentul pe corp, iar în urma controlului, inspectorii vamali au depistat că pașaportul era similar cu cele eliberate de autoritățile din România. Pe document era aplicată fotografia bărbatului, dar erau trecute alte date de identificare.

Potrivit autorităților române, bărbatul și-a procurat documentul fals cu 900 euro pentru a putea pleca în Israel, unde depășise termenul legal de ședere.

Moldoveanul este documentat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.


CRIMEMOLDOVA.MD


Moldova

/VIDEO/A pătruns în toiul nopții în interiorul unui centru de servicii

Individul a fost imobilizat de agenții de pază și predat oamenilor legii. Incidentul a avut loc la Hâncești.

Publicat

Un individ a fost prins de agenții de pază în interiorul Centrului de servicii pentru copii cu dizabilitați multiple și severe. Echipajul operativ a intervenit rapid, după ce s-a declanșat alarma la obiectul aflat sub protecția unei firme private de pază.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au imobilizat suspectul. Asupra lui au fost depistate mai multe obiecte care ar fi fost folosite la pătrunderea în clădire.

În urma evenimentului, nimeni nu a avut de suferit. Făptașul a fost predat poliției, iar acum oamenii legii urmează să stabilească care au fost intențiile suspectului și l-a motivat să recurgă la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Incendiu matinal, la Ceadâr-Lunga

Depozitele unui agent economic din regiune au luat foc. La fața locului au intervenit pompierii.

Publicat

Flăcările au pus stăpânire peste mai multe clădiri în dimineața de 24 octombrie, în jurul orei 10.00. Potrivit unui portal local de știri, incendiul a izbucnit în zona industrială a orașului Ceadâr-Lunga.

Focul a izbucnit pe teritoriul care îi aparține unui agent economic și a cuprins mai multe depozite. În fimuleț se poate vedea că incendiul este unul puternic, iar norul de fum dens a împânzit regiunea.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au luptat cu focul.


Din fericire, victime nu au fost înregistrate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/La volanul unei mașini lituaniene cu actele expirate

Bărbatul a fost oprit pe o stradă din Otaci, în plin Otaci.

Publicat

Incidentul a avut loc în orașul Otaci, unde în perimetrul zonei de frontieră a fost oprit în trafic un Opel Vectra, cu numere de înmatriculare lituaniene. La volanul mijlocului de transport a fost legitimat un cetățean moldovean de 28 de ani, locuitor al raionului Ocnița. Din cercetările primare s-a stabilit că toate actele de însoțire nu sunt valabile, iar autoturismul cu mult depășise termenul legal de ședere pe teritoriul Republici Moldova.

Audiat, conducătorul auto a comunicat că şi-a achiziţionat maşina de la un locuitor al orașului Rîșcani, documentele fiind deja perfectate contra sumei de 300 de dolari.

Ca urmare, mijlocul de transport a fost indisponibilizat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Otaci, iar acţiunile pentru elucidarea cazului sunt întreprinse în continuare de către poliţiştii de frontieră.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii