Rețele de socializare

Moldova

SCHEMĂ DE CONTRABANDĂ PRIN INTERMEDIUL TRIMITERILOR POȘTALE

Mai multe produse electrocasnice au ajuns în depozitul unui magazin specializat din Capitală, fiind declarate la vamă ca fiind destinate unor persoane fizice. Este schema pusă la cale de către un furnizor de servicii poștale deschise concurenței și un operator economic pentru a evita plățile vamale prevăzute de legislație.

Publicat

Suspecții au încercat astfel să abuzeze de prevederile conform cărora, bunurile cu o valoare mai mică de 300 de euro sunt scutite de taxe la import.

Frauda a fost deconspirată de către serviciile operative ale Vămii, în rezultatul notificării inspectorilor postului vamal Chișinău 4 (Poșta).

Reieșind din datele deținute, au fost demarate o serie de măsuri speciale de investigații și de urmărire penală, desfășurate sub coordonarea procurorilor. În primă fază, acestea au constat în monitorizarea livrărilor efectuate, fiind identificate persoane din anturajul suspecților care au ridicat coletele și le-au  depozitat la unul dintre magazinele din rețea.


Ulterior, în cadrul perchezițiilor desfășurate la depozitele agentului economic,  dar și la sediile operatorului poștal, ofițerii subdiviziunilor specializate au ridicat mai multe loturi de produse electrocasnice, în asortiment. Este vorba despre televizoare, boxe audio, plite și cuptoare incorporabile de diverse mărci.

Valorile declarate pentru întregul lot însumează circa 130.000 lei, însă, potrivit estimărilor preliminare, valoarea reală a acestuia este de trei ori mai mare.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani, conform art. 248 al CP al RM. Potrivit acelorași prevederi, agentul economic și operatorul poștal riscă privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau chiar lichidarea companiilor administrate.


Urmărirea penală pe acest caz este efectuată de către organul de urmărire penală al Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

CUSTOMS.GOV.MD


Ediție TV

/VIDEO/ Blogger-vitezoman, căutat de poliție

De dragul like-urilor, unii sunt gata de orice, chiar să-și pună viețile lor și a celor din jur în pericol. în pericol. Este și cazul unui tânăr, care se filmează regulat încălcând regimul de viteză și plasează secvențele video pe contul său de pe o rețea de socializare.

Publicat

În unul dintre cazuri, a fost la un pas de a lua pe capotă un pieton, care traversa regulamentar pe bulevardul Decebal din capitală.

În alte secvențe video, același șofer apare încălcând regimul de viteză. Uneori acul vitezometrului ajungea să indice aproape 200 km/h. Mai mult, se observă că acesta nu are centura de siguranță cuplată. Portalul de știri Autoblog.MD scrie că individul anterior ar fi avut de a face cu oamenii legii, însă asta nu-l împiedică chiar să-şi bată joc de inspectori, inclusiv prin cuvinte necenzurate. Aceeași sursă a ținut să menționeze că automobilele cu care se filmează individul sunt luate în chirie.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident în apropiere de Cojușna. Un Volkswagen s-a tamponat cu un Ford Transit

Astăzi, în jurul orei 10:20, pe traseul Chișinău-Ungheni, în apropiere de localitatea Cojușna, din raionul Strășeni s-a produs un accident rutier cu implicarea a două automobile.

Publicat

foto: t,me/Ungureanu112

Informația a fost confirmată pentru Echipa.MD de către ofițerul de presă de la IGP, Cristina Crudu. Potrivit sursei, un bărbat în vârstă de 62 de ani, la volanul unui automobil de marca Volkswagen, în timp ce ieșea de pe un drum secundar, nu a cedat trecerea microbuzului de marca „Ford Transit”, condus de un bărbat de 46 de ani, care se deplasa regulamentar, iar ultimul a lovit lateral Volkswagen-ul.

În urma impactului, ambele automobile au fost avariate. Din fericire, nici șoferii și nici cei doi pasageri din microbuz nu au avut de suferit.

Șoferii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatul a arătat 0,00 mg/l în aerul expirat.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Atenție, șoferi! Spărgătorii de automobile mașinile parcate în curțile blocurilor și pe străzile capitalei

Atenție, șoferi! Spărgătorii de automobile continuă să prădeze mașinile parcate în curțile blocurilor și pe străzile capitalei.

Publicat

Doar în luna aprilie, poliția a primit plângeri legate de astfel de cazuri de la 35 de proprietari de autoturisme. În acest context, pentru a nu deveni ținta hoților poliția capitalei recomandă automobiliștilor să-și parcheze vehiculele doar în locuri bine iluminate, să-și doteze mașinile cu sistem de alarmă, și să nu-și lase niciodată automobilele descuiate, nici pentru câteva clipe.

De asemenea să nu lase în mașini actele de identitate sau alte documente și nici bunurile personale.

În cazul în care șoferii s-au pomenit victime sau martori ai cazurilor de spargeri de autoturisme, ei trebuie să apeleze imediat după ajutor la numărul scurt 112.


Citește mai departe

topul săptămânii