Rețele de socializare

Moldova

Încă două cazuri de trafic de influență pentru obținerea permiselor de conducere

Doi bărbați au ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție, fiind bănuiți de trafic de influență. Aceștia ar fi pretins și primit de mijloace financiare ce nu li se cuvin, pentru organizarea eliberării permiselor de conducere.

Publicat

În primul caz, un bărbat din Cimișlia ar fi promis eliberarea permisului de conducere de categoria B în schimbul sumei de 600 de euro. Omul susținea că poate influența angajații Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Hâncești, să faciliteze susținerea cu succes a examenelor și obținerea ulterioară a permisului de conducere. Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, acesta a fost reținut pentru 72 de ore cu puțin timp în urmă.

În cel de-al doilea caz, un bărbat din capitală este bănuit că ar fi pretins și primit 350 de euro pentru organizarea obținerii carnetului de șofer. Pentru că nu s-a ținut de promisiune, acesta a fost denunțat la CNA. Bărbatul și-a recunoscut vinovăția, încheind acord de recunoaștere și este acum cercetat în stare de libertate.

Și într-un caz, și în altul, dacă vor fi găsiți vinovați de trafic de influență, cei doi bărbați riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.


Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

CNA.MD


Moldova

/VIDEO/ Accident violent în raionul Dubăsari. O mașină s-a izbit puternic într-un copac

Impactul s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropiere de localitatea Garmațcoe.

Publicat

Șoferul unei mașini, deplasându-se pe traseul din sat, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului. În consecință automobilul a derapat de pe traseu izbindu-se cu putere într-un copac de la marginea drumului.

În imagini se observă impactul a  fost atât de puternic încât din capota vehiculului nu a rămas nimic. De asemenea în imagini se vede că o persoană stă culcată la pământ.

La fața locului au intervenit milițienii din regiune, dar și ambulanța.


La moment nu se cunosc informații dacă în urma accidentului rutier au fost înregistrate victime.

Cercetările pe caz continuă.

echipa.md



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura

Accident matinal, în raionul Strășeni. Un șofer a ieșit de pe un drum secundar fără a se asigura .

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 23 iulie, în apropiere de localitatea Roșcani. Imaginile de după impact au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Acesta a comentat cele văzute astfel: „Din cauza nepăsării unor șoferi, cineva trebuie să sufere dis de dimineață”.

Contactat telefonic, ofițerul de presă al IP Strășeni, Cristina Crudu a declarat că în accident sunt implicate două mașini de marca Volkswagen.


Din fericire, în urm coliziunii nimeni nu a fost rănit.

Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat contravențional. e

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De dragul like-urilor, un Tik-toker de la noi s-a filmat cum se deplasează cu mașina pe contrasens

De dragul like-urilor, unii șoferi încalcă intenționat regulile de circulație, și pun în pericol zeci de vieți.

Publicat

Este și cazul unui automobilist care s-a filmat cum trece peste linia dublă continuă și circulă pe contrasens, pe o stradă din capitală. Imaginile au fost publicate de către șofer pe pagina sa de pe o rețea de socializare, și și-a rugat abonații să comenteze cât mai activ situația.

Imaginile au fost transmise la adresa redacției noastre de către unul dintre urmăritorii tânărului. Acesta s-a arătat indignat de neglijența și nepăsarea automobilistului și a spus că va înceta să-l urmărească pe rețelele de socializare.

Totodată, INSP s-a autosesizat în baza imaginilor apărute, iar șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii