Rețele de socializare

Moldova

Riscă închisoare până la 15 de ani pentru contrabandă, spălare și falsificare de bani

Cauza penală de învinuire a 7 bărbați, membri ai unui grup criminal organizat creat în scopul introducerii prin contrabandă a mijloacelor bănești, spălarii de bani și punerea în circulație a semnelor bănești false, a fost finalizată și transmisă în judecată de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Publicat

Potrivit circumstanțelor cauzei penale, membrii grupului criminal organizat, originari din sudul Republicii Moldova și Siria, au introdus prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova mijloacele bănești în sumă totală de 17420 de euro, sustrase de pe teritoriul Uniunii Europene, bancnotele fiind pigmentate cu vopsea de culoare roșie de sistemele de securitate ale bancomatelor de tip ATM.

În continuare, în vedera tăinuirii și deghizării originii ilicite a mijloacelor bănești, învinuiții au creat un laborator improvizat într-un apartament din muncipiul Chișinău, unde cu ajutorul diferitor substanțe chimice, măști antigaz, măști respiratorii și ochelari de protecție, realizau depigmentarea bancnotelor, în vederea punerii lor în circulație, fiind reținuți în flagrant.

Urmărirea penală pe caz a fost efectuată de către procurorii PCCOCS și ofițerii DGUP și INI al IGP al MAI.


Făptuitorii, cu vârste cuprinse între 20 și 42 de ani, riscă pedeapsa cu închisoarea până la 15 de ani.

PROCURATURA.MD


Moldova

Au atacat un tânăr în stradă: Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf

Doi indivizi, încătușați de carabinieri în timp ce comiteau un jaf, pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 19.09.2020, în jurul orelor 22:40. Un echipaj auto de Carabinieri al Direcției regionale Centru, patrulând pe strada Maria Drăgan  a observat cum o persoană era agresată de altele două.

Carabinierii s-au apropiat să intervină pentru a calma spiritele. Când au observat carabinierii, agresorii au încercat să fugă de la fața locului, dar au fost reținuți.

Pătimașul s-a dovedit a fi un tânăr de 17 ani, care a comunicat că a fost jefuit de către persoane necunoscute, fiindu-i sustrase: o boxa muzicală și telefonul mobil.


Persoanele reținute au fost recunoscuți de pătimaș, drept cei care l-au atacat și jefuit. Aceștia au fost conduși la IP Ciocana pentru identificare și documentare.
Agresorii s-a dovedit a fi cu vârsta de 16 și respectiv 18 ani , locuitori ai mun. Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

A vrut să evadeze din pușcărie. Un deținut ar putea face cu 3 ani de pușcărie mai mult

În data de 19 septembrie 2020, în jurul orei 16:00, un deținut de la Penitenciarul nr.18-Brănești, încadrat în câmpul muncii, în bază de contract, la mina de extragere a pietrei de calcar, nu s-a prezentat la ieșirea de la obiectul de lucru.

Publicat

Astfel, fiind luată în calcul versiunea unei evadări, pentru căutarea și reținerea acestuia imediat au fost instituite grupe de căutare.

Datorită promptitudinii angajaților de la Brănești, în jurul orei 20:00, deținutul în vârstă de 22 ani, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea unei infracțiuni grave a fost găsit în mină într-un loc ascuns.

Despre incident, imediat au fost anunțate organele procuraturii și inspectoratul de poliție, care documentează cazul.


Dacă va fi stabilită vinovăția, acesta riscă să fie condamnat suplimentar până la 3 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 62 de ani a fost lovit de un BMW: Pietonul era băut

Un accident violent cu implicarea unui pieton a avut loc pe strada Calea Orheiului din Capitală.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, accidentul s-a produs la ora 19:40, în seara de 19 septembrie, cu implicarea unui BMW și a unui pieton.

Pietonul de 62 de ani traversa strada neregulamentar și era în stare avansată de ebrietate. În urma impactului bărbatul s-a ales cu comoție cerebrală.

Pe acest caz oamenii legii au inițiat o anchetă întru stabilirea tuturor circumstanțelor.


publika.md


Citește mai departe

topul săptămânii