Rețele de socializare

Moldova

3 tineri reţinuţi de poliţiştii sectorului Centru pentru furtul unui automobil

Pe data de 4 iunie curent, ofiţerii de investigaţii ai IP Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au fost alertaţi de către un locuitor al Capitalei în vârstă de 48 de ani, care a declarat că i-ar fi fost răpit automobilul de model ,,Toyota’’ din garajul amplasat pe strada Valea Trandafirilor.

Publicat

La faţa locului s-a deplasat grupa operativă pentru documentarea cazului și stabilirea circumstanțelor.

Astfel, în rezultatul măsurilor speciale de investigații întreprinse de polițiștii sectorului Centru, făptaşii au fost identificati şi reţinuți în raionul Cahul. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 22 şi 28 de ani, originari din raioanele Străşeni şi Cahul, anterior judecaţi pentru infracţiuni similare. Suspecţii au pătruns în garaj prin deteriorarea lacătului, de unde au sustras automobilul şi mai multe instrumente muzicale.

În acest context indivizii sunt cercetați penal pentru furt, fiind reținuți pe un termen de 72 ore în Izolatorul Direcției de poliție a mun. Chișinău. Aceştia  riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Un bărbat a fost bătut până la moarte cu picioarele, la Florești. Suspectul cercetat în libertate

Un bărbat a murit, după ce a fost ucis în bătaie cu picioarele de către un consătean. Crima a avut loc acum trei zile, în data de 25 ianuarie, în localitatea Sănătăuca, din raionul Florești.

Publicat

Victima este un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta a mers în ospeție la un consătean de-al său, în vârstă de 48 de ani, cu care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, fiind în stare de ebrietate, între cei doi s-a iscat o ceartă care a culminat cu o crimă, transmite Deschide.md

Gazda și-a pus oaspetele l-a pământ și l-a lovit cu picioarele de mai multe ori în regiunea cutiei toracice. În urma loviturilor, victima s-a ales cu mai multe coaste rupte și alte vătămări corporale din cauza cărora a murit.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima, iar agresorul ar fi cercetat în stare de libertate din cauza că ar suferi de anumite dereglări psihice.


Citește mai departe

Moldova

Doi tineri consăteni, prinși la frontieră cu acte false

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, doi pasageri ai rutei „Moldova-Germania” au fost identificați cu documente falsificate. În declarații, tinerii moldoveni au precizat că le-au obținut contra sumei de 700 de euro și peste 800 de euro. Polițiștii de frontieră au ridicat actele falsificate și urmează să fie supuse expertizei.

Publicat

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 16:50, la linia de control al trecerii frontierei pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un microbuz, ce efectua cursa „Moldova-Germania”. După procedura de identificare a persoanelor, conform analizei de risc polițistul de frontieră a supus unor verificări minuțioase doi pasageri. Au fost legitimați ca cetățeni moldoveni, cu vârstele de 29 și, respectiv 35 de ani, ambii locuitori ai sat. Măcărești, r-nul Ungheni. La solicitarea de a prezenta și alte acte deținute asupra lor, tinerii au înmânat câte un permis de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile poloneze.

Ca urmare a cercetării actelor cu tehnica specială s-a constatat că acestea prezintă semne de falsificare.

La audieri, ambii tineri au declarat că obținuse permisele în Polonia. Pentru a activa în calitate de șoferi, aceștia au apelat la persoane terțe care să le perfecteze documentele. Dacă unul dintre tineri ar fi frecventat școala auto în Polonia și ulterior contra sumei de 700 de euro a intrat în posesia actului, atunci al doilea bărbat a declarat că doar s-a înscris la școală, fără a studia, iar la câteva zile a obținut permisul, oferind peste 800 de euro.


În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regional VEST cercetează cazurile sub toate aspectele legale.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr lovit mortal de un tren la Ceadîr-Lunga

Un tânăr a murit, după ce a fost lovit de im tren marfar. Tragedia a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 12:35, în orașul Ceadîr-Lunga.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 22 de ani. Dânsul se afla pe linia de cale ferată cu barieră când a fost spulberat de locomotiva trenului, transmite Deschide.md

În urma impactului, victima s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital, însă din nefericire a murit în ambulanță.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii