Rețele de socializare

Moldova

Șefa internatului unui liceu din capitală și-ar fi însușit banii de pe cardurile salariale ale mai multor angajați și pseudo-angajați ai instituției

Șefa internatului unui liceu din capitală este cercetată penal de CNA şi procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceasta este bănuită că și-ar fi însușit, integral sau parțial, banii de pe cardurile salariale ale mai multor angajați și pseudo-angajați ai instituției.

Publicat

Schema funcționa în felul următor. Șefa, în virtutea funcției deținute și folosind situația de serviciu, ar fi salarizat neîntemeiat persoane angajate fictiv în cadrul liceului. Aceasta ar fi inclus în tabelele de pontaj pseudo-angajații, care se aflau, de facto, peste hotarele țării. Ulterior, după ce listele erau aprobate de directorul liceului și banii erau transferați la card, femeia și-ar fi însușit nestingherit mijloacele bănești.

Totodată, s-a reușit documentarea cazurilor, când mai multe persoane angajate în diverse funcții auxiliare, care nu cunoșteau cum se folosește un card bancar, li se achita doar o parte din salariul calculat, restul banilor fiind retrași de pe carduri de către șefa internatului.

Ieri, ofițerii și procurorii anticorupție au operat percheziții la domiciliul şi în biroul de serviciul al bănuitei, unde au fost ridicate mai multe carduri bancare și mijloace bănești, proveniența cărora urmează a fi stabilită.


La această etapă, se evaluează prejudiciul material cauzat, urmând ca victimele să fie audiate.

Pentru abuzul de serviciu, legislaţia naţională prevede o pedeapsă de până 7 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Urmărirea penală este condusă de Procuratura Anticorupţie.


ECHIPA.MD

Moldova

/FOTO/ O șoferiță care și-a alăptat copilul la volan este căutată de oamenii legii pentru a fi amendată

O șoferiță a fost surprinsă în trafic cum își alăpta copilul în timp ce conducea la volan.

Publicat

Femeia a virat chiar, fără a se gândi la faptul că își pune în pericol propria viață, dar și pe cea a bebelușului. În urma apariției imaginilor pe rețelele de socializare oamenii legii s-au autosesizat, iar șoferița urmează a fi identificată și penalizată.

unica.md


Citește mai departe

În căutare

/FOTO/ O minoră de 14 ani este căutată cu disperare de părinții ei

Aceasta a ieșit din casă și a plecat într-o direcție necunoscută pe data de 12 octombrie în jurul orelor 12:00, și până la momentul actual nu a revenit.

Publicat

Ivanov Vasilița, locuiește împreună cu părinții ei pe strada Independenței 14, din municipiul Hîncești.

Aceasta are înălțimea 1.70 cm, corpolență slabă, păr cafeniu deschis de lungime medie, ochi cafenii, posibil este îmbrăcată în pantaloni și maiou negru, adidași de culoare roz și cardgan cafeniu.

În contextul în care ați recunoscut fata din imagini sau știți unde s-ar putea afla aceasta, contactați la numărul de telefon 112 sau 061000601.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tinerii din imagini sunt căutați de poliție pentru răpirea unui automobil

Tinerii care apar în imagini sunt căutați de angajații poliției, aceștia fiind suspectați de răpirea unui automobil, ce era parcat în curtea unui bloc de locuit amplasat în sectorul Ciocana.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați la data de 18 septembrie, de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de marca ,,Ford Transit”, ce era parcat în curtea blocului de locuit amplasat pe bd. Mircea cel Bătrân. La locul faptei bărbatul a comunicat forțelor de ordine că a parcat unitatea de transport iar dimineața nu a mai era.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 140 mii lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației suspecții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Persoanele care i-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerel de contact: 112 sau 060 133 350


Citește mai departe

topul săptămânii