Rețele de socializare

Moldova

Operațiune CNA-PA: Un executor judecătoresc, reţinut pentru abuz şi depăşirea atribuţiilor de serviciu

Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea, în seara zilei de ieri, a unui executor judecătoresc, acesta fiind bănuit de abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, ambele infracţiuni soldate cu urmări grave.

Publicat

Temei pentru iniţierea respectivei cauze penale a servit plîngerea depusă de o persoană, care reclama acţiunile abuzive ale respectivului executor judecătoresc.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit că, la finele anului 2016, printr-o hotărâre de judecată, în virtutea funcţiei pe care aceasta o deţinea, petiţionara a fost obligată să-i răspundă unei persoane la o cerere prealabilă şi să-i achite un prejudiciu moral de 300 lei.

În continuare, executorul judecătoresc care a fost autorizat de a efectua executarea silită a documentelor executorii, folosind intenţionat situaţia de serviciui, după ce a inclus taxele în borderoul de calcul al cheltuielilor, şi-a mai indicat, în mod ilegal, un onorariu majorat cu peste 6000 de lei.


Nefiind de acord cu calculele executorului judecătoresc, femeia s-a adresat în instanţă, contestând acţiunile abuzive ale acestuia. Între timp, executorul judecătoresc emite o nouă încheiere prin care obligă repetat femeia să execute documentul executoriu, chiar dacă fusese anunţat despre contestaţie.

În plus, folosind intenţionat situaţia de serviciu şi urmărind scopul determinării debitorului să achite taxele stabilite pentru executare silită, executorul judecătoresc dispune reţinerea mijlocul de transport ce-i aparţine femeii.

De asemenea, în procesul de executare a hotărîrii judecătoreşti, atribuindu-şi competenţa unei instanţe de contencios administrativ, executorul judecătoresc a obligat petiţionară să reformuleze răspunsul întocmit în conformitate cu hotărirea menţionată supra.


Astfel, urmare a acţiunilor tendenţios abuzive ale executorului judecătoresc, pentru a evita şi alte măsuri care i-ar pereclita viaţa cotidiană, debitorul a fost determinată să achite totuşi suma de 1611 lei ceea ce constituie taxele de executare silită, iar prin acţiunile abuzive ale executorului judecătoresc, acesteia i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de peste 63000 lei.

Pentru aceste infracţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

CNA.MD


În căutare

/FOTO/ O minoră de 14 ani este căutată cu disperare de părinții ei

Aceasta a ieșit din casă și a plecat într-o direcție necunoscută pe data de 12 octombrie în jurul orelor 12:00, și până la momentul actual nu a revenit.

Publicat

Ivanov Vasilița, locuiește împreună cu părinții ei pe strada Independenței 14, din municipiul Hîncești.

Aceasta are înălțimea 1.70 cm, corpolență slabă, păr cafeniu deschis de lungime medie, ochi cafenii, posibil este îmbrăcată în pantaloni și maiou negru, adidași de culoare roz și cardgan cafeniu.

În contextul în care ați recunoscut fata din imagini sau știți unde s-ar putea afla aceasta, contactați la numărul de telefon 112 sau 061000601.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Tinerii din imagini sunt căutați de poliție pentru răpirea unui automobil

Tinerii care apar în imagini sunt căutați de angajații poliției, aceștia fiind suspectați de răpirea unui automobil, ce era parcat în curtea unui bloc de locuit amplasat în sectorul Ciocana.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați la data de 18 septembrie, de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de marca ,,Ford Transit”, ce era parcat în curtea blocului de locuit amplasat pe bd. Mircea cel Bătrân. La locul faptei bărbatul a comunicat forțelor de ordine că a parcat unitatea de transport iar dimineața nu a mai era.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 140 mii lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației suspecții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Persoanele care i-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerel de contact: 112 sau 060 133 350


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Se plimba drogat pe o stradă din Chișinău. Din cauza comportamentului neadecvat, a ajuns pe mâna carabinierilor

În dimineața zilei de 20 octombrie, în timpul patrulării pe str. Petru Zadnipru din capitală, carabinierii Direcției Regionale „Centru” a IGC au observat o persoană de gen masculin care vizibil era în stare de ebrietate narcotică.

Publicat

În urma verificărilor la el a fost depistat un pachețel din hârtie cu o substanță vegetală uscată și mărunțită de culoare gălbuie, asemănătoare cu drogurile.
Bărbatul de 28 de ani a fost condus la IP Ciocana pentru documentare.
Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii