Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca, descoperit în PTF Albiţa

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – jud. Vaslui au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism marca HYUNDAI I30, în valoare de peste 55.000 de lei, căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Danemarca.

Publicat

În data de 06 august a.c., în jurul orei 13.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Alexandru M., cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca HYUNDAI I30, an fabricaţie 2017.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de către autorităţile din Danemarca, în data de 04 august a.c..

Cu privire la aspectele constatate, Alexandru M. a declarat că a achiziţionat autoturismul din Danemarca, plătind suma de 11.700 de euro, şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 55.200 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.


Moldova

Accident la Edineț: Copil de 4 ani, călcat peste picior de un Mercedes

Un copil de 4 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe un drum la Edineț.

Publicat

Surse din cadrul poliției au declarat pentru Știri.md că totul s-ar fi întâmplat în timp ce minorul se deplasa pe jos cu părinții la piață și în ambuteiaj în apropierea pieței pe lângă ei a trecut un automobil de model Mercedes condus un bărbat de 41 de ani care ar fi accidentat copilul la un picior.

În rezultat, copilul s-a ales cu contuzie la un picior și a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, în privința șoferului a fost pornit un proces penal pentru că a refuzat să treacă testul la alcoolemie.


Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Băut la volan?” Scandal între șoferul unui microbuz de rută și alți conducători auto, pe o șosea din țară

Imagini scandaloase, apărute pe o rețea de socializare. Mai mulți conducători auto s-au luat la ceartă cu un șofer al unui microbuz de rută, pe care-l acuză că ar fi băut la volan.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 19 septembrie, în jurul orei 18.00, în apropiere de satul Hîrcești, raionul Ungheni.

Se pare că scandalul a început după ce șoferul microbuzului, vizibil în stare de ebrietate ar fi provocat o situație de accident.

Și mai grav este că într-un alt vehicul, la un pas de a fi și el implicat în coliziune, se afla și un copil mic, iar dacă șoferul mașinii nu ar fi evitat impactul, s-ar fi produs o adevărată tragedie.


Preliminar, se cunoaște că la fața locului a fost chemată și poliția. Șoferul microbuzului însă ar fi fugit de locul faptei atunci când a înțeles că vor interveni oamenii legii.

Cu reacția INSP revenim ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a murit în timp ce se plimba cu soția pe o stradă la Buiucani

Un bărbat a decedat după ce și-a pierdut cunoștința pe o stradă din Capitală.

Publicat

Incidentul s-a produs ieri, 18 septembrie, la ora 18:00, pe strada Alba Iulia de la Buiucani.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că la fața locului, polițiștii și medici de la salvare au constatat doar decesul bărbatului.

Totodată, urmare a documentării, polițiștii au stabilit că bărbatul avea 68 de ani, iar din discuțiile cu soția, care era împreună cu el, s-a aflat că în timp ce se deplasau pe stradă, bărbatul a căzut jos fără cunoștință.


Potrivit datelor preliminare, bărbatul ar fi suferit un stop cardiac.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii