Rețele de socializare

Moldova

Ministerul Sănătății: În țară a fost înregistrat un focar multiplu cu suspecţie la rujeolă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunţă despre existenţa unui focar multiplu cu suspecţie la rujeolă, cu implicarea a 20 de copii, dintre care doar 3 dintre ei au beneficiat de câte o singură doză de vaccin cu component rujeolic, ceea ce este insuficient pentru a fi protejați de această infecţie.

Publicat

Se presupune că, copiii au contactat boala în timp ce s-au aflat într-o tabără de vară din localitatea Morenii Noi, raionul Ungheni, care activa fără coordonarea cu autoritățile competente.

Persoana care este suspectată că ar fi sursa infecţiei este din satul Cazaclia şi a venit în tabără, deja cu semne clinice de rujeolă, după ce s-a aflat timp de o săptămână în Bolgrad, regiunea Odessa, unde a contactat cu persoane bolnave de rujeolă.

Astfel, una dintre cauzele apariţiei acestui focar este admiterea copiilor cu semne evidente de boală într-o colectivitate.


Persoanele suspecte de rujeolă care s-au aflat în tabără sunt originare din raionul Ciadîr-Lunga, inclusiv 8 din localitatea Beșghioz, câte 4 din satele Copciac și Cazaclia, alt caz a fost înregistrat în raionul Vulcăneşti şi încă 3 în raionul Ungheni.

Toți copiii au manifestat următoarele simptome: febră 38-39 0C, conjuctivită, rinoree, tusă uscată și erupții maculo-papuloase cutanate, la început pe față, apoi pe gât. La moment, copiii se află sub supravegherea medicului infecționist și primesc tratamentul corespunzător.

Menționăm că, cauza refuzului de vaccinare a copiilor de către părinţi este motivul apartenenței la o confesiuni religioase.


În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că acest caz este o dovadă în plus a faptului că rujeola rămâne în continuare o infecție cu grad înalt de contagiozitate și unica măsură sigură de protecție este vaccinarea profilactică conform Calendarului național de imunizare.

Iar apartenenţa la o confesiune religioasă, naţionalitate, sau curent politic nu ne protejează de a contacta această boală contagioasă.

Rețineți! Unica şi cea mai eficientă metodă de prevenţie a unor boli infecţioase este vaccinarea!!!


Ediție TV

/VIDEO/ Jafuri, droguri și spargeri de case

Furturi, jafuri, droguri și spargeri de case. Sunt doar unele dintre infracțiunile înregistrate în Chișinău într-o singură săptămână.

Publicat

Potrivit poliției, în perioada 11-25 septembrie, au fost reținuți 47 de indivizi suspecți în 43 de cauze penale și contravenționale. Este vorba despre 6 cazuri de furt, 6 de jaf, 13 cazuri legate de droguri, 12 acte de huliganism, dar și 2 cazuri de violare de domiciliu.

Totodată au fost identificați și escortați la inspectorate și 16 persoane aflate în urmărire penală pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni, 9 debitori de stat, dar și 17 persoane aflate în orientare. În total, Echipele mobile ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au intervenit la peste 2.000 de apeluri efectuate de către locuitorii Capitalei, fiind solicitați la curmarea diferitor infracțiuni sau incidente.

Poliția capitalei anunță că oamenii legii sunt prezenți zilnic pe străzile Chișinăului pentru a menține siguranța cetățenilor, dar și pentru a preveni comiterea infracțiunilor stradale.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Hoții lasă sate întregi fără lumină

Furturile uleiului din transformatoarele electrice iau amploare. Zeci de localități din țară se pomenesc fără lumină din cauza hoților. Numai de la începutul acestui an au avut loc 24 de astfel de furturi și de fiecare data satul sau orașul unde se întâmpla rămâneau pentru o perioadă fără electricitate.

Publicat

Am întrebat reprezentanții companiei distribuitoare de energie electrică de la noi cât de grave sunt consecințele acestor infracțiuni.

Aceste furturi, potrivit statisticii, au loc preponderent în raioanele din sudul țării. Localnicii raionului Taraclia au cel mai mult de suferit de pe urma hoților. Acolo au avut loc 14 furturi de la începutul anului. Tot de la specialiști am aflat că folosirea acestui ulei în alte scopuri decât asigurarea energiei este periculoasă în primul rând, chiar pentru hoți.

O altă consecință gravă este că de cele mai multe ori se defectează chiar transformatoarele, iar în unele cazuri chiar pot lua foc. În zona de pericol intră și consumatorii care primesc energia de la transformatorul spart de hoți. În prize, în loc de 220 de volți, energia poate ajunge până la 380 de volți.


Repararea unui transformator după ce a fost invadat de hoți este nu doar un proces îndelungat, dar și costisitor. În ultimul caz produs în satul Șofranovca, din raionul Cantemir s-au cheltuit 16.000 de lei, pentru schimbarea integrală a transformatorului și a tuturor accesoriilor pentru el. Cel mai grav este că pe tot parcursul reparației, oamenii din sat nu au avut energie electrică. În acest context, reprezentanții companiei de distribuire a energiei vin cu un apel către cetățeni.

Astfel, oamenii sunt îndemnați, imediat cum sunt martori la așa acțiuni să apeleze de urgență la poliție și să anunțe despre furt, astfel protejând localitatea de lipsa luminii sau chiar de la o tragedie. De menționat că furtul uleiului dielectric din transformatoare se pedepsește penal, iar în cazul în care s-a produs o pagubă considerabilă, hoțul ar putea face chiar pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șoferi, atenție unde parcați mașinile: S-ar putea să vă pomeniți cu ele evacuate

Trebuie să recunoaștem că parcatul neregulamentar a devenit o problemă stringentă pentru marea majoritate a orașelor din Republica Moldova.

Publicat

Trotuarele au devenit impracticabile pentru pietoni, iar promptitudinea intervențiilor echipelor de urgență este afectată în special de conducătorii auto iresponsabili.

În pofida faptului că au fost desfășurate mai multe acțiuni de prevenție din partea autorităților, pentru a sensibiliza atenția conducătorilor auto față de problema respectivă, dinamica parcatului neregulamentar este în continuă creștere.

Odată cu aprobarea modificărilor la Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018, autoritățile au asigurat mecanismul juridic de contracarare a parcatului neregulamentar.


Astfel, pentru eficientizarea circulației rutiere, sporirea nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport și crearea condițiilor corespunzătoare de siguranță pentru participanții la trafic, Poliția comunică că începând cu zilele următoare vor fi desfășurate ample activități de prevenire și combatere a fenomenului de parcare neregulamentară a mijloacelor de transport.

Totodată, Poliția reiterează că mijlocul de transport poate fi supus ridicării în următoarele condiții:

– atunci când conducătorul a fost înlăturat de la conducere și mijlocul de transport nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;


– staționarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public;

– mijlocul de transport a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;

– dacă este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenției.


Mijloacele de transport parcate neregulamentar vor fi ridicate, transportate și depozitate la parcarea specială cu care Inspectoratul General al Poliției a încheiat un contract de prestări servicii în baza unei proceduri de licitație publică.

Conducătorul, proprietarul sau posesorul al cărui mijlocul de transport va fi ridicat va putea obține informații suplimentare la numerele de telefon: 022-254-705, 022-223-059.


Pe această cale, mizăm pe responsabilitatea conducătorilor auto și încurajăm cetățenii să solicite intervenția Poliției în caz de identificare a automobilelor parcate neregulamentar.

Citește mai departe

topul săptămânii