Rețele de socializare

Moldova

Doi tineri intenționau să se legitimeze cu acte false pe teritoriul Uniunii Europene

200 și 500 de euro, atât i-a costat perfectarea a două cărți de identitate românești cu indici de falsificare, pe doi cetățeni ai Republicii Moldova. Intenția de a se legitima pe teritoriul Belgiei cu actele respective, le-a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.

Publicat

În după amiaza zilei de 10 august a. c. pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat la linia de control mijlocul de transport de model Mercedes Vito cu plăcuțele de înmatriculare belgiene. Ca pasageri erau doi tineri, unul originar din satul Răciula, raionul Călărași, iar celălalt din satul Tocuz, raionul Căușeni. În baza analizei de risc inspectorii de frontieră au solicitat ca participanții la traficul transfrontalier să prezinte toate documentelor ce le dețin.

În timpul verificărilor s-au depistat mai multe semne neclare asupra cărților de identitate, care ar fi eliberate de autoritățile române. Audiat, primul cetățean moldovean în vârstă de 27 ani a comunicat că nu cunoște despre falsul actului, menționând că a intrat în posesia lui acum șapte luni contra sumei de 200 euro prin intermediul unei persoane necunoscute.

Angajarea în câmpul muncii pe teritoriul Uniunii Europene era motivul pentru care cel de-al doilea bărbat în vârstă de 28 ani a apelat la ajutorul unui străin, oferindu-i treptat suma de 500 euro. Acesta din urmă i-a promis perfectarea în regim de urgență a buletinului românesc.


Ca urmare, s-au întocmit procese-verbale de constatare a infracțiunii privind uzul de fals în acte, documentele au fost trimise spre expertiză, iar tinerii și-au continuat călătoria. Persoanele implicate riscă o amendă în mărime de până la 650 u. c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de pînă la 2 ani, conform al.(1) art. 361 CP al RM.

Poliția de Frontieră RECOMANDĂ celor care, din diverse motive solicită ajutorul persoanelor necunoscute pentru perfectarea documentelor de călătorie, să fie ATENȚI prin ce mijloace și la sprijinul cui apelează pentru ajutor, deoarece sunt pasibili de răspundere penală.


Moldova

Bătaie cu sfârșit tragic, la Orhei. Oaspetele a fost ucis de către gazdă

Un bărbat a murit, după ce a fost bătut de către un consătean. Incidentul a avut loc astăzi, în jurul 11:35, în localitatea Bolohani, din raionul Orhei.

Publicat

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani. Acesta se afla în ospeție la un alt bărbat în vârstă de 55 de ani, când între cei doi, din motive necunoscute încă de anchetă, s-a iscat un conflict care a culminat cu un schimb de pumni, transmite deschide.md

Oaspetele a fost lovit de către gazdă cu pumnul în cap de mai multe ori, iar ulterior, din cauza traumatismelor a decedat.

Gazda a fost reținut de către oamenii legii și a fost escortat la inspectoratul de poliție unde urmează a fi reținut pentru 72 de ore.


Pe numele său a fost inițiat un proces penal, în baza căruia urmează să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

Circula cu o mașină fără VIN-Cod. Un bărbat de 33 de ani, luat la ochi de poliția de frontieră

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pe numele unui conațional care a fost depistat în trafic cu un autoturism al cărui Vin Cod lipsește.

Publicat

În seara zilei de 29 septembrie curent, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul echipei mobile a Direcției regionale Vest au oprit pentru control, pe traseul Ungheni – Sculeni, la marginea localității Petrești, un autoturism de model Ford Escort. La volanul mașinii a fost legitimat un cetățean moldovean în vârstă de 33 de ani.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că lipsește numărul Vin Cod al mijlocului de transport, aplicat pe caroserie. Ca urmare s-a dispus indisponibilizarea autoturismului și transportarea acestuia la Sectorul Poliției de Frontieră Sculeni, unde se va afla până la finalizarea anchetei.

La audieri, șoferul a declarat că a procurat acest automobil, dar nu deține vreun act care să demonstreze acest lucru. În ceea ce privește neregulile identificate, acesta a precizat că nu cunoaște, intrând în posesia documentelor pentru autoturism fără a le verifica.


Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest continua cercetările pe marginea acestui caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Droguri crescute în ghivece: 7 bărbați, reținuți. Aveau acasă narcotice de peste 1.000.000 de lei

În urma a 18 percheziții efectuate de polițiști și procurori, în municipiul Chișinău, au fost reținuți șapte bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani, pentru cultivarea plantelor de cânepă în condiții de laborator, prelucrarea și, ulterior, comercializarea mugurilor de canabis și marijuana consumatorilor.

Publicat

Suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, unii dintre ei fiind anterior condamnați pentru infracțiuni similare.

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Inspectoratului de poliție Rîșcani al Direcției de Poliție a mun.Chișinău a IGP, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP și sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS și Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, au efectuat, 18 percheziții domiciliare, corporale și în automobilele a șapte persoane, originare din municipiul Chișinău.

În urma acțiunilor, polițiștii au depistat 3 locuri utilizate pentru cultivarea și prelucrarea plantelor de cânepă.


De aici au fost ridicate 122 de plante de cânepă, peste 1500 de gr de marijuana, ciuperci cu efect halucinogen, peste 100 000 de lei, semințe de canabis, bani proveniți din realizarea drogurilor, aparate artizanale destinate consumului de marijuană.

Laboratoarele erau dotate cu sistem de ventilare cu filtru, umidificatoare, sistem de reglare a temperaturii, lămpi ultraviolete cu efect de creștere și dezvoltare rapidă.

Drogurile erau comercializate la prețul de la 150 până la 200 lei per gram.


Astfel, dacă aceștia își realizau scopul infracțional, urmau să obțină un venit de aproximativ 1 000 000 de lei, din vânzarea întregii cantități de droguri obținute.

La moment, cinci dintre aceștia sunt arestați pentru 30 de zile, iar doi sunt cercetați în stare de libertate.

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă penală sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.


Menționăm că, reținerea suspecților a fost realizată cu suportul mascaților de la Brigada cu Destinație specială „Fulger”.

Citește mai departe

topul săptămânii