Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Omorul de la piscina din Hâncești

Șeful adjunct poliției criminale din Hânceşti, împreună proprietarul centrului de agrement, în care s-a produs tragedia, vor compărea pe banca acuzaților.

Publicat

Finalitate în dosarul omorului unui tânăr la o piscină din Hânceşti. Șeful adjunct al poliției criminale din Hânceşti, împreună proprietarul centrului de agrement, în care s-a produs tragedia, vor compărea pe banca acuzaților.

Cazul a avut loc în noaptea spre 21 iunie, când trei tineri au decis să se răcorească în piscina complexului, în afara orelor de program şi fără a cere permisiunea administrației centrului de agrement. În urma investigațiilor, procurorii au stabilit că șeful poliției criminale din Hâncești și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, atunci când a deschis focul asupra tinerilor.

MARIA VIERU, PROCUROR, PROCURATURA GENERALĂ:


Astfel, proprietarul i-ar fi cerut respectivului poliţist să-l ajute să depisteze şi să-i pedepsească pe cei care intră pe teritoriul bazei de odihnă în afara programului şi provoacă pagube. Drept urmare, în lipsa unor temeiuri și împuterniciri legale, în lipsa înregistrării unei sesizări privind comiterea unei infracțiuni, cei doi au organizat o ambuscadă la piscina respectivă, cu folosirea armelor din dotare de model „Makarov” și „Glock-17”.

Procurorii au mai constatat că cei doi au folosit armele chiar dacă nu exista pericol pentru securitatea acestora, întrucât nicio persoană aflată pe teritoriul centrului nu era înarmată ca să prezinte pericol. Astfel, unul dintre cei trei tineri care se scăldau în acea noapte în bazin a fost grav rănit, decedând la scurt timp.

Poliţistul și proprietarul centrului de agrement au fost reținuti și până în prezent se află în arest preventiv.


Dacă va fi găsit vinovat, polițistul, care a fost suspendat din funcție, riscă până la 15 ani de detenție, iar proprietarul localului ar putea să petreacă următorii 6 ani după gratii.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Viteza a băgat trei oameni în spital

Viteza excesivă a băgat trei oameni în spital. Iar asta după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 17 mai, aproape de ora 18.00, într-o intersecție din orașul Bălți. În imaginile de la fața locului se pot observa ambele automobile cu părțile din față făcute țăndări. Contactat pentru a oferi mai multe detalii, ofițerul de presă de la IO Bălți, Jana Molceanov a relatat că la locul accidentului s-au deplasat oamenii legii, dar și mai multe echipe medicale.

Preliminar, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer în vârstă de 33 de ani care deplasa cu viteză excesivă din direcția străzii Bulgare spre sensul giratoriu Râșcani, ar fi pierdut controlul volanului. Mașina lui a ieșit pe contrasens și, în rezultat, s-a ciocnit frontal cu un alt automobil de care era condus de un bărbat de 38 de ani. În rezultat, atât vitezomanul,  cât și celălalt conducător auto, dar și pasagera din mașina lui, o femeie de 60 de ani, au fost transportați la spital cu diverse traume.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au demonstrate că niciunul dintre ei nu consumase alcool. Poliția din Bălți urmează să stabilească toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii