Rețele de socializare

Moldova

Cazul insecticidelor ucigașe. Familia a chemat ambulanța și duminică seara. „Fetițele puteau fi salvate!”

Apar noi detalii despre tragedia din satul Flocoasa, raionul Cantemir, unde două fetițe au murit, iar verișorul, mama și bunica acestora, se află în stare gravă la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu ierbicide.

Publicat

Primarul din localitate susține că familia ar fi solicitat intervenția unei ambulanțe și duminică seara, iar directorul Spitalului raional Cantemir, este de părerea că fetițele ar fi putut fi salvate dacă erau aduse mai devreme la spital.

Solicitat telefonic, primarul Sergiu Obreja, ne-a declarat că mai mulți experți au examinat pe parcursul zilei soba din casa familiei unde s-a produs tragedia, au ridicat mostre din ceea ce au mâncat copii și au luat la examinare grâul despre care se zice că a fost prelucrat cu insecticide de către bunicul acestora într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei.

Obreja ne-a mai comunicat că pe 28 octombrie, în jurul orei 23:00, familia a solicitat intervenția unei ambulanțe, însă medicii i-ar fi examinat și le-ar fi administrat pastile. Bunicul fetițelor în această dimineață a solicitat din nou intervenția unei ambulanțe, iar ulterior victimele au fost transportate la spitalul raional Cantemir.


Potrivit lui Iurie Mihaescu, directorul Spitalului Raional Cantemir, pacienții au fost aduși în stare gravă, iar fetițele care au decedat erau în stare extrem de gravă. Acesta a mai menționat că ele ar fi putut fi salvate, dacă erau aduse mai devreme la spital.

„La ora  7:45, o ambulanță a transportat trei pacienți, iar la ora 8 încă doi pacienți. Bunica, două nepoțele și un nepoțel, dar și mama fetițelor decedate. Au fost internați în secția de reanimare. Fetița de 4 ani a decedat din cauza  unui stop cardio-respirator, iar la scurt timp a decedat și sora ei de 11 ani, în mâinele medicilor care au venit cu serviciul AVIASAN de la Chișinău. Nu cunosc dacă a fost solicitată și aseară intervenția unei ambulanțe, dar ar fi fost salvate dacă ar fi fost aduse la spital, după ce au inhalat substanța otrăvitoare”, susține Mihaescu.

Mihaescu a mai adăugat și despre faptul că victimele s-au intoxicat cu erbicide „Valsofid”, o substanță toxică de gradul I.


Diana Blanaru, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească, nu a putut să ne spună dacă aseară familia a solicitat ambulanța la domiciliu și ne-a sugerat să revenim mâine pentru a afla mai multe detalii.

Este de menționat că Ministerul Sănătății a creat o comisie care investighează circumstanțele în care au decedat cele două fetițe intoxicate cu pesticide. La fel și Procuratura raionului Cantemir investighează  acest caz.

Ceilalți trei pacienți, verișorul, mama și bunica au fost transportate la instituții medicale din Chișinău.


deschide.md

Moldova

Gestul făcut de polițiști pentru un șofer rămas în pană la Ștefan Vodă

Un șofer, care a rămas în pană la Ștefan Vodă, le-a mulțumit polițiștilor INSP pentru ajutor.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 27 septembrie, transmite Știri.md.

Pe o rețea de socializare, bărbatul scrie că din cauza anvelopei defecte a rămas blocat pe traseu, iar un echipaj al INSP i-a acordat primul ajutor.

„Vreau sa multumesc echipajului INSP MAI 9917 care la data de 27.09.2020 fiind situat pe Tr R 30 raionul Ștefan Vodă cu anvelopa defectată mi-au acordat ajutor cu roata de rezervă de la mașina de Poliție până la prima stație (vulcanizare). Multumim pentru ajutor!!!!”, a scris bărbatul.


În replică, pe pagina oficială de Facebook, Poliția R. Moldova menționează că siguranța participanților la trafic este esențială pentru polițiști.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Voi muri tânăr!” Detalii șocante în cazul accidentului soldat cu trei decese în raionul Râșcani

Detalii cutremurătoare în cazul accidentului produs ieri noaptea în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîșcani. Un bărbat de 28 de ani și fiica sa de numai trei luni au fost uciși după ce se întorceau de la ceremonia de botez a copilei.

Publicat

Totul din cauza gestului disperat al unui bărbat de 33 de ani care a decis să-și pună capăt zilelor. După ce s-a certat cu soția, acesta a urcat în mașină și a provocat un accident fatal nu doar pentru el.

Acesta este locul unde s-a produs tragicul accident de ieri noapte, când un șofer băut s-a izbit intenționat într-un automobil care venea din direcția opusă. Urmele accidentului ne vorbesc despre cât de puternic a fost impactul”, a relatat de la fața locului Irina Baxan, reporter NordNews.md

Șoferul care ar fi provocat accidentul este originar din satul Pelinia, raionul Drochia, însă locuia în Bălți. Ieri, acesta împreună cu familia sa au mers în vizită la părinți. A scăpat o vorbă care îi va măcina mult timp pe cei apropiați.


A fost la noi, s-a jucat cu băiatul, cu soția, s-au dus veseli și când ne-au sunat la ora 12 deja era mort, dar ce a fost și cum, nu cunosc nimic.El glumea că o să moară tânăr”, a spus tatăl băiatului.

Mâine, bărbatul care și-a pus capăt zilelor urma să împlinească 33 de ani.

Mi-a zis că o să vină marți și o să sărbătorim ziua lui, iată ce bucurie”.


„Băiat de treabă, cuminte, nu știu cum să spun.Nu l-am auzit să se bată, aici a crescut împreună cu copiii mei”, au adăugat rudele.

La bordul celei de-a doua mașini se aflau patru persoane, printre care și un copil de numai trei luni. Aceștia se deplasau de la Briceni spre Chișinău, după ceremonia de încreștinare a bebelușului. În urma impactului, fetița, dar și tatăl ei au murit pe loc. Femeia de 27 de ani și fratele ei de 31 de ani au fost internați la spitalul din Bălți.

După impact femeia s-a ales cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, edem cerebral, factură de femur de dreapta, fractură a claviculei pe stânga. Imediat a fost internată în secția de reanimare, în stare gravă. Bărbatul este internat în secția traumatologie”, a menționat ofițerul de presă al Spitalului Clinic din Bălți, Mihaela Petrov.


Poliția investighează toate circumstanțele în care a avut loc accidentul.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mașini defecte și cu numere necorespunzătoare. 147 de șoferi din Chișinău, amendați

Pe parcursul nopților de weekend, doar în capitală, au fost stopați și sancționați 147 de șoferi.

Publicat

Printre încălcările constatate de angajații Inspectoratului național de securitate publică al IGP se remarcă și exploatarea mașinilor cu defecte tehnice.

32 de conducători auto au fost sancționați și au rămas fără plăcuțe de înmatriculare pentru că, circulau cu mijloace de transport cu defecte tehnice în sistemul de frânare, cu diferite reutilări neautorizate, având modificate tobele de eșapament și motorul mașinii, toate modificările fiind efectuate fără autorizația de rigoare.

21 dintre șoferi sunt cetățeni străini și circulau cu mașini înmatriculate în alte state.


Pentru recuperarea plăcuțelor aceștia urmează să se prezinte la sediul Inspectoratului Național de Securitate Publică, doar după înlăturarea neajunsurilor depistate de către poliție.

Pentru această încălcare, legislația Republicii Moldova prevede amendă de până la 600 de lei cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, cu ridicarea plăcuței de înmatriculare dacă mașina a fost reutilată cu abateri de la standardele şi/sau normativele în vigoare, conform Regulamentului Circulației Rutiere (RCR).

Inspectoratul General al Poliției reiterează că, poliţiştii vor continua acţiunile în trafic şi vor lua măsuri ferme faţă de cei care încalcă RCR.


Citește mai departe

topul săptămânii