Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/Ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 78.000 de lei,descoperite la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 34.960 ţigarete (1.748 pachete) de contrabandă.

Publicat

În data de 12 noiembrie a.c., la ora 21.30, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar au efectuat formalităţile de frontieră, pentru intrarea în ţară, a pasagerilor trenului accelerat nr. 401, care circulă pe relaţia Chişinău – Iaşi – București.

În baza unei informaţii deţinute, lucrătorii noştri au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vagoanelor trenului. Astfel, au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, în pardoseala cuşetei numărul nouă, a vagonului şase, mai multe pachete cu ţigări de contrabandă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ţigările aparţin însoțitorilor vagonului respectiv, I.M. şi N.B., în vârstă de 51, respectiv 32 de ani, ambii cu cetăţenie română şi Republica Moldova.


S-a realizat inventarierea bunurilor descoperite şi a rezultat cantitatea totală de 22.960de țigarete (1.148 de pachete), de proveniență R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 66.000 de lei, în vederea confiscării, iar persoanele au fost sancționate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 20.000 de RON.

Totodată în data de 12 noiembrie a.c., ora 12.00, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, au depistat în zona Port Docuri, municipiul Galaţi, un autocamion marca MAN, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia era cetăţeanul român V.P., în vârstă de 33 de ani.


Având informaţii că autocamionul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, colegii noştri au efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, în cabina autocamionului, ascunse în doi saci de rafie, 12.000 de ţigarete (600 de pachete), fără timbru de acciză.

Conform prevederilor legale, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigările în valoare de 11.500 de lei şi autovehiculul în valoare de 45.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.


Moldova

/FOTO/ 10 tone de peliculă dintr-un camion au ars, la ieșirea din Chișinău. Au intervenit patru echipe de pompieri

Ghinion pe capul unui șofer de camion de la noi. 10 tone de peliculă pe care le transporta au luat foc.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 25 septembrie, la ieșirea din Chișinău.

La fața locului au intervenit patru echipe de pompieri care au reușit să domolească focul.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Circumstanțele se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un deținut a estorcat de la o femeie din Chișinău bani, promițându-i că se va căsători cu ea

O femeie din Chișinău a căzut prada unui deținut al Penitenciarului nr. 12, din or. Bender.

Publicat

Inculpatul, în vârstă de 26 de ani, i-a promis că se va căsători cu ea, iar mai apoi, sub diferite pretexte, a estorcat de la victimă bani.

Ofițerii Direcţiei investigaţii „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Bender al IGP, pe parcursul ultimelor trei luni, au documentat şi demascat activitatea unui grup infracțional care a practicat dobândirea prin escrocherie a mijloacelor băneşti în proporţii mari de la mai multe persoane, în special de la femei.

Investigaţiile au fost demarate de polițiști, după ce o femeie, în vârstă de 43 de ani, a comunicat că în perioada anului 2019, a făcut cunoştinţă prin intermediul unei reţele de socializare cu un condamnat al Penitenciarului nr. 12, din or. Bender și a legat cu el o relație.


Acesta, avînd un profil cu o identitate falsă, i-a comunicat mai multe informaţii false cu privire la personalitatea sa, inclusiv a asigurat-o că, în scurt timp, urmează să fie eliberat din penitenciar şi doreşte să se căsătorească cu ea.

După ceva timp, sub diferite pretexte, inculpatul a obţinut de la femeie bani în sumă totală de aproximativ 110 000 de lei. Ca urmare a acțiunilor de investigație întreprinse, polițiștii au stabilit că, condamnatul a fost ajutat de alte două femei, în vârstă de 67 şi, respectiv, 23 ani, care îi cunoşteau adevărata identitate şi care îi sunt rude şi persoane apropiate.

Scopul celor două femei a constat în întâlnirile cu victima şi recepţionarea de la ea a mijloacelor băneşti, pe care ultima a fost nevoită să le obţină de la mai multe companii de microcreditare.


În cadrul audierilor, cele trei persoane au recunoscut implicarea lor la săvârşirea infracţiunii. La moment, femeile sunt cercetate în stare de libertate pentru escrocherie. Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, riscă închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani.

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident macabru la Cahul: O mașină s-a tamponat într-un copac. O persoană a decedat

Accidentul a avut loc în apropierea satului Alexanderfel, din raionul Cahul.

Publicat

Impactul a fost înregistrat pe data de 24 septembrie, în jurul orelor 18.15. Poliția imediat a fost solicitată la fața locului. În urma investigărilor s-a stabilit că un șofer cu vârsta de 32 de ani domiciliat în orașul Vulcănești, conducînd autoturismul, a pierdut control asupra volanului.

Acesta a efectuat o manevră deadecvată având o viteză excesivă, iar prin urmare a derapat de pe șosea și s-a lovit într-un copac de pe acostament. Impactul a fost atât de puternic încât automobilul s-a inversat înapoi pe traseu. În momentul accidentului, în salonul vehivulului se mai aflau încă doi pasageri, ambii din raionul Vulcănești.

Un pasager a decedat, iar șoferul împreună cu o altă victimă au fost spitalizați cu numeroase traume.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

topul săptămânii