Rețele de socializare

Moldova

Cruzime greu de imaginat din partea unui tată. Acesta și-a bătut crunt feciorii minori.

Cruzime fără margini. Un tată și-a bătut cu bestialitate cei doi feciori ai săi, până când unul dintre aceștia a ajuns la spital.

Publicat

Acesta le-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, dar și cu un fir de sârmă. Motivul pentru care tatăl a recurs la un asemenea gest ar fi faptul că  fiul mai mare nu frecventează orele la gimnaziu. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Așa a ajuns la spital băiatul în vârstă de 13 ani, ai cărui spate este plin de leziuni, iar chipul desfigurat. Acesta ne-a mărturisit că nu este pentru prima dată când este bătut de propriul tată. Băiatul spune că timp de o oră a suportat un adevărat calvar. Acum acesta este internat la Spitalul Raional.

 Eu am venit de la școală, m-am dus la bunica și m-am dus la un om să tai lemne și tata m-a chemat acasă să tai lemne ca să facem focul. Dar el ne-a mințit și ne-a chemat în casă și a început să ne bată. De la școală a auzit că nu ascultăm, ne jucăm la telefon la lecții. Am încercat să ies afară să fug de el, dar nu mi-a dat voie,” a mărturisit băiatul.


Deși nu poartă nici o vină, nemilos, tatăl, și-a descărcat nervii și pe fratele mai mic, care ne-a spus că îi era frică să strige după ajutor.  

 „Pe dânsul îl bătea mai mult cu pumnii, cu picioarele, cu palma. Nu, de ce ? Avea să ne bată mai tare,” a spus fratele băiatului.

Mama copiilor povestește cu lacrimi în ochi despre cele întâmplate. Femeia afirmă că loviturile au fost atât de dure întrucât  draperiile erau pline de sânge.


„Eu întorcându-mă de la Nisporeni, când am intrat în verandă, băiatul al doilea stătea în picioare, perdelele le văd numai sânge și îl întreb deodată ce s-a întâmplat? Mă duc la bucătărie, nu aveți idee cum l-am găsit pe cel mai mare, îi straniu de tot cât de tare este bătut,” a povestit mama copiilor.

Bunica copiilor a rămas îngrozită de starea copiilor. Deși recunoaște că fapta feciorului său nu are nici un gram de justificare, femeia spune că de vină este dirigintele nepotului.

„M-a sunat pe mine tatăl lor să-i trimit acasă că a adus niște lemne, să le taie copii, căci vine mama lor de la raion și să fie cald în casă. Eu mai departe nu știu ce s-a întâmplat. Și când a venit nora de la Nisporeni și când i-a văzut bătuți, m-a chemat pe mine acolo acasă la dânșii și când m-am dus, într-adevăr în șoc am fost. Asta-i culmea, asta-i culmea, tot de la dirigintele lui Anatolie,” a menționat bunica copiilor.

Cazul este investigat de oamenii legii.


„S-a stabilit că tatăl recent revenind de la muncă sezonieră din România, aflase că copiii săi minori nu frecventează gimnaziul din localitate, nu se pregătesc de ore, fumează țigări cu conținut de tutun. Lovindu-i cu un fir din sârmă pe spate, iar peste față cu palmele. Urmează ca medicul legist să aprecieze gradul leziunilor corporale, acesta riscă să fie tras la răspundere,” a comunicat șeful sectorului nr. 4, Vasile Ciobanu.

Acum tatăl celor doi copii riscă 15 zile de arest, dosar penal sau chiar șase ani de pușcărie.


canal2.md

Moldova

Detalii în cazul de la stația PECO din Sângerei, unde au intrat trei indivizi înarmați. Poliția a descins acasă la bănuiți

Detalii de la cazul de stația PECO din Sângerei, unde au intrat doi indivizi înarmați. Poliția a descins acasă la bănuiți.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru echipa 902 de către ofițerul de presă de la IP Sângerei, Ina Moscaliuc. Potrivit sursei, a fost efectuată percheziție, la domiciliul bărbatului, cu vîrsta de 26 ani, unde au fost depistate și ridicate următoarele obiecte: un obiect asemănător cu armă confecționat total din lemn cu curea, un obiect asemănător cu pistol confecționat din metal vizual fără mecanisme de dare a focului de culoare cafenie, un cuțit cu lamă lungă, un binoclu de culoare neagră cu inscripția ,,cobra” , toc pentru pistol de culoare neagră,care din spusele ultimului le-a procurat din Germania.

Referitor la aflarea cetățenilor sus indicați în stația peco ,,Vento” de la intrarea în satul Rădoaia cu obiectele ridicate au declarat că, se cunosc cu operatorul și nu au avut careva intenții huliganice.

Cuțitul și pistolul urmează a fi îndreptate la Direcției Nord a Centrului Tehnico -Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP al MAI.


Amintim că imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere, iar la scurt timp publicate pe internet. Trei indivizi înarmați cu o pușcă și un cuțit au dat buzna in benzinărie, au cumpărat băuturi alcoolice, le-au consumat, apoi au adormit cu tot cu arme la terasa stației PECO.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Crimă fără vinovați în cazul copilului ucis de mama și bunica sa. „Urmează a fi declarate iresponsabile de comiterea faptei”

Crimă fără vinovaţi! Mama şi bunica copilului de patru luni din raionul Sângerei, ucis în chinuri groaznice acum aproape jumătate de an în timpul unui aşa-zis ritual de exorcizare, nu vor fi trase la răspundere.

Publicat

În urma expertizei medicale s-a constatat că femeile aveau probleme psihice atunci când au comis omorul. Răpus de durere, tatăl bebeluşului decedat este indignat că nimeni nu va fi pedepsit pentru fapta macabră, transmite publika.md

Iniţial, oamenii legii au presupus că bebeluşul s-ar fi stins din viaţă după ce bunica i-a făcut masaj la cap. Ulterior, bunicul micuţului a povestit că acesta ar fi fost omorât de bunica şi mama sa în timpul unui ritual de alungare a demonilor, informaţie confirmată şi de procurori. În urma expertizei medico-legale, specialiştii au constatat că băiețelul murit după ce a fost lovit în cap de cel puţin 40 ori. Bunica micuţului ar fi fost cea care i-a aplicat bebeluşului loviturile fatale. La trei zile de la tragedie, femeile au fost internate la Spitalul de psihiatrie din Bălţi, iar ulterior, au fost supuse investigaţiilor la Spitalul de psihiatrie din oraşul Codru, municipiul Chişinău.

„Conform concluziilor experţilor psihiatri, ambele învinuite au acţionat fără discernământ şi urmează a fi declarate iresponsabile de comiterea faptei”.


Potrivit procurorului de caz, mama bebeluşului urmează să fie internată forţat la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău. Însă decizia finală urmează a fi luată de instanţă.

„Mama copilului la momentul de faţă prezintă pericol pentru societate. Aşa este indicat în concluziile expertului şi urmează să fie internată în instituţie psihiatrică cu regim obişnuit. În privinţa bunicii conform legislaţiei procesual penale urmează a fi încetat.”

În prezent, ambele femei se află în localitatea de baştină. Tatăl micuţului decedat, care după această tragedie a divorţat de soţie şi a rămas cu al doilea copil la întreţinere, este indignat că fosta soacră va rămâne nepedepsită.


„Eu nu sunt mulţumit pentru că nu ştiu, acei tânără, soţia care a fost, poate era. (fără discernământ). Da mama, acea bătrână, nu cred eu. Ceva este tot la mijloc. Cum atunci ea nu gândea ce face, da acum gata, gândeşte ce face, şi e tot okay cu dânsa. Aşa de repede să-şi vină în fire.”

Bărbatul susţine că, în seara în care a avut loc nenorocirea, femeia i-ar fi spus că şi fetiţa cea mare este posedată şi trebuie tratată. Cu toate acestea, el spune că nu are de gând să-i îngrădească dreptul mamei să-şi vadă copilul, deşi, în ultimele luni, femeia nu i-a vizitat niciodată.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Făcea acte false la comandă: Polițiștii de frontieră au descins în două case a suspectului

Descinderi la două adrese din raionul Cantemir și municipiul Chișinău au fost efectuate în dimineața zilei de astăzi de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD.

Publicat

S-a acționat în cadrul unei cauze penale pornite pe numele unui conațional, suspectat de confecționarea actelor de identitate false. Există informația că pentru serviciile sale se oferea sute de euro.

Ca urmare a perchezițiilor desfășurate atât la domiciliul permanent, dar și la cel temporar, echipa de control, formată din ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Direcției, a depistat și ridicat mai multe telefoane mobile și device-uri de stocare a informațiilor, asupra cărora există suspiciuni că au fost utilizate în comunicarea cu beneficiarii actelor falsificate. În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru documentarea complexă a cazului.

Amintim că pe parcursul săptămânii trecute trei cetățeni moldoveni care sunt cercetați pentru uz de acte false și care s-au eschivat de la răspundere penală pentru fapta lor, au fost reținuți de polițiștii de frontieră din DR SUD și prezentați procuraturii.


Pe parcursul celor opt luni ale anului 2020, polițiștii de frontieră au ridicat 250 de acte false și falsificate.


Citește mai departe

topul săptămânii