Rețele de socializare

Moldova

Mamă și fiică, incendiate de David Nebunul, la Soroca. „Se zbăteau când ardeau”

Vara trecută, la începutul lunii august, la Soroca au fost descoperite două cadavre carbonizate. Ulterior s-a stabilit că victimele sunt o femei de 42 de ani și fiica ei, de 15 ani. Ambele au fost date dispărute în iulie acelaşi an. Corpurile neînsufleţite au fost găsite într-o fâșie forestieră, la un kilometru distanţă unul de altul. Din fericire, oamenii legii l-au identificat pe făptaș în câteva zile: un tânăr de 22 de ani, cunoscut prin părţile locului ca „David Nebunul”. Interogat, el a recunoscut încă o crimă, comisă în 2012, rămasă nedescoperită.

Publicat

Surse din cadrul Direcţiei crime grave a INI au oferit, sub protecţia anonimatului, amănunte despre modul în care au fost comise cele trei omucideri.

„La 1 august a.c. am fost anunțați că în fâșia forestieră de la marginea traseului Soroca- Florești, între satele Pârlița și Dumbrăveni, a fost depistat un cadavru aflat în putrefacție și parțial carbonizat. Cadavrul era al unei femei de origine romă, în vârstă de 42 de ani, locuitoare a satului Bădiceni, Soroca, despre care se cunoștea că ar fi dispărut în această zonă împreună cu fiica ei de 15 ani, la începutul lunii iunie. Peste trei zile, la o distanță de un kilometru de locul unde fusese găsită prima victimă,  a fost depistat un alt cadavru, tot în stare de putrefacție și, de asemenea, parțial carbonizat. Era vorba de fiica femeii: o fetiță de 15 ani”, a declarat sursa.

Primul suspect a fost David R., un tânăr de 22 de ani, originar din satul Dumbrăveni, după ce telefonul său mobil a în apropiere de locul unde a fost comis dublul omor. Au fost luate în calcul şi declarațiile unor martori care l-ar fi văzut  în acea zi pe porțiunea de drum dintre Pârlița și Dumbrăveni. De asemenea, şi suspiciunile despre implicarea sa într-o altă crimă, comisă în 2012, pe vremea când David R. avea 16 ani. Crimă rămasă nedescoperită, suspectul fiind minor, iar cadavrul nemaifiind găsit.


„Telefonul suspectului era deconectat, dar de pe el au fost făcute mai multe apeluri din proximitatea locului unde au fost depistate cadavrele. Din discuțiile cu oamenii din localitate, am aflat că, în ziua de 2 iulie, acesta s-a deplasat cu automobilul pe drumul dintre localitățile unde au fost găsite cadavrele. Pe 7 august l-am reținut pe suspect și am început a-l audia. Nu a opus rezistență la arest și ne-a povestit în cele mai mici detalii cum a comis dublul omor. Zice că în acea zi se deplasa cu automobilul, când a văzut pe femeie și fiica ei că făceau autostopul. S-a oferit să le ducă cu mașina, iar ele au acceptat și s-au urcat pe bancheta din spate. Pe drum, ele au început a se certa, iar minora l-ar fi lovit în cap cu un borcan. David R. s-a enervat , a frânat brusc și a început a striga la cele două pasagere, iar ele s-au speriat, au ieșit din habitaclu și au fugit într-un lan de porumb de pe marginea drumului. David R. a alergat după ele, dar a ajuns-o din urmă doar pe mamă, pe care a început să o lovească. Femeia și-ar fi cerut iertare și l-a rugat să o ajute să-și găsească fiica, care, de frică, își pierduse urma prin porumb. Au început să o strige, dar minora nu răspundea la chemări”, a precizat sursa.

David R. le-a spus polițiștilor că femeia l-a amenințat că va avea mari probleme din cauza acestui incident și chiar a încercat să sune pe cineva ca să vină în ajutor, iar el s-a speriat.

„El având o figură atletică, i-a aplicat o lovitură puternică în cap și a lăsat-o fără cunoștință în lanul de porumb. Apoi a ieșit la drum, a urcat în automobil și a vrut să plece de la fața locului, dar a observat-o pe minoră și s-a luat după ea. Fetița ar fi început a plânge și a-l implora să n-o omoare, spunându-i că este în stare să facă tot ce-i va cere, doar ca să o lase în viață. David. R a luat-o de mână și a târât-o după el într-o fâșie forestieră din apropiere, unde a întreținut relații sexuale cu minora de 15 ani. După actul sexual, victima a scăpat din mâinile agresorului și a luat-o la fugă. David R. a pornit cu automobilul din urma ei. Când a ajuns-o, a lovit-o cu partea dreaptă a mașinii. Ulterior, a târât-o din nou în aceeași fâșie forestieră, unde a mai violat-o o dată, apoi a lovit-o cu pumnii și a lăsat-o să zacă în iarbă. S-a întors la automobil, a scurs benzină din rezervor, iar apoi a vărasat-o peste victimă și i-a dat foc, după care s-a dus și la locul unde o lăsase pe mama fetiței, pe care, la fel, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Ne-a spus că atât femeia, cât și fetița, erau încă în viață, se zbăteau când flăcările le-a cuprins corpurile”.


Sursa noastră a ținut să menționeze că David R. era în vizorul poliției  încă de pe când avea 16 ani, după ce o minoră de 15 ani, din localitatea Dumbrăveni, fusese declarată dispărută fără urmă în anul 2012.

„Noi știam că el este vinovat de dispariția minorei, mai ales că se cunoșteau, iar oamenii din sat au văzut fetița ultima data în compania sa, dar nu aveam cum să demonstrăm asta. Cadavrul nu a fost descoperit, iar el avea pe atunci 16 ani, era minor și nu l-am putut audia, căci tatăl său se implicase. Însă, după ce a recunoscut dublul omor din vara trecută, l-am adus la aceea că a recunoscut că a omorât-o și ne-a povestit cum s-a întâmplat și unde a ascuns cadavrul.  Cum l-am făcut să recunoască asta? Simplu: el a început să ne spună că, după ce a dispărut fetița în 2012, în fiecare an, în lunile iunie-iulie, are probleme de ordin psihologic. Este urmărit de ghinion, are coșmaruri, i se întunecă în fața ochilor, are amețeli și nu este conștient de acțiunile care le face. Se simte bântuit și urmărit. I-am zis că i-ar fi mai ușor pe suflet, dacă și-ar recunoaște vina și ar povesti cum s-a întâmplat totul. Noi intuiam că el a violat-o înainte de a o omorî, însă David R. zice că a întâlnit-o pe drumul dintre satele Vădeni și Dumbrăveni. El era cu bicicleta, iar ea merge pe jos. David R. i-a propus să urce pe bara bicicletei și să meargă împreună, iar pe drum i s-a rupt roata din față, iar cu furca bicicletei a nimerit în ochiul fetiței. Ea a decedat, iar el s-a speriat și nu știa ce să facă. A luat cadavrul în brațe și l-a aruncat într-un iaz din apropierea satului. Lacul era invadat de stuf, iar David R. ne-a spus că el știa că în fiecare an, toamna, oamenii din sat dau foc la stuful de pe iaz. El se gândea că poate cadavrul nu va fi găsit până atunci, iar când se va incendia stuful, va arde și cadavrul. Ne-am dus la locul unde ne-a arătat David R. că aruncat cadavrul și am găsit fragmente de oseminte umane”.

Solicitat telefonic, Serghei Cibotari, șeful Procuraturii Soroca, a declarat pentru Deschide.MD că dosarul se află pe ultima sută de metri și urmează să fie trimis instanței de judecată.


„Nu vă pot spune mai multe detalii despre acest caz, deoarece tine de secretul urmăririi penale. Inculpatul este deținut în prezent în pușcăria de la Rezina, iar procurorii vor cere instanței detenție pe viață pentru acesta,” a declarat Cibotari.

Oamenii din localitate susțin că David R. este cunoscut în localitate ca „David Nebunul”, iar problemele i s-ar trage de la bunelul său, şi el  cu apucături perverse.


DESCHIDE.MD

Moldova

/VIDEO/ Ploaia face din nou ravagii. Imagini de pe străzile capitalei

O nouă ploaie puternică face ravagii pe străzile capitalei. Străzile s-au transformat în râuri uriașe care par să înghită mașinile în trafic.

Publicat

Totul a început în prima jumătate a zilei de 29 septembrie, iar în numai câteva ore, apa a cuprins mai mult sau mai puțin toate străzile Chișinăului. Rețelele de socializare au fost împânzite cu imagini de pe străzi, care ar putea chiar afecta emoțional.

O tânără a plasat un filmuleț în care se vede cum apa a intrat chiar în mașina cu care se deplasa.


Din spusele martorilor, traficul rutier este paralizat practice în toate sectoarele capitalei.


Totodată, din cauza cantității uriașe de apă, unele guri de canalizare au cedat, iar acum acestea seamănă cu niște havuzuri. De m,enționat că pentru 29 septembrie, Serviciul Hidrometeo de stat a anunțat cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara.

Specialiștii avertizează că vor cădea averse însoțite de descărcări electrice puternice și foarte puternice, iar în unele localități ploaia va fi însoțită de rafale de vânt care vor atinge până la 18 m/s.


 


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Tragedie, la Tiraspol: Un bărbat a murit după explozia unei grenade

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 29 septembrie.

Publicat

Pe o rețea de socializare a apărut informația precum că un locuitor de 69 de ani din orașul Tiraspol, a provocat explozia unei grenade. Decedatul trăia singur și era uneori vizitat de rudele sale.

Despre tragedia produsă forțele de ordine din stânga Nistrului au fost sesizate de către un bărbat care efectua lucrările de curățenie în zona adiacentă.

Măturătorul a declarat milițienilor că pensionarul a ieșit și a rugat bărbatul să se îndepărteze, precum că urmează o explozie. O clipă mai târziu s-a auzit o bubuietură puternică.


La fața locului imediat s-au deplasat criminaliștii pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Preliminar, bărbatul este un fost militar, ceea ce explică prezența grenadei.


 

 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Mai multe plante de cânepă, special cultivate, depistate în cadrul perchezițiilor

665 de plante de cânepă semiuscate și mai multe recipiente pentru consumul substanțelor narcotice, au fost depistate și ridicate din gospodăria unui conațional. Descoperirea a avut loc în urma percheziționării a trei locații din orașul Soroca, unde exista informația precum că proprietarii ar fi implicați în diverse activități ilicite.

Publicat

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord, în coordonare cu Procuratura din orașul Soroca, au inițiat un șir de măsuri investigative în cadrul cauzei penale, pornite acum o lună, timp în care s-a monitorizat activitatea a trei locuitori ai orașului Soroca. În rezultat, la sfârșitul săptămânii trecute au fost autorizate percheziții la domiciliile acestora.

Deoarece cei trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani au dat bir cu fugiții, a fost nevoie de intervenția colegilor de la Detașamentul Situațiilor Excepționale Soroca și Inspectoratul de Poliție Soroca pentru a facilita accesul în locuințe.

Ca urmare a măsurilor efectuate, într-un garaj au fost depistate opt rânduri de sfori pe care erau agățate 665 de plante canabis semiuscate, îngrijite și special cultivate, cât și ridicate recipiente utilizate pentru consumul de substanțe narcotice.


Echipa de anchetă continuă cercetările pe cazul dat sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și reținerii persoanelor implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii