Rețele de socializare

Moldova

Cantemir. Doi vecini și-au reglat conturile cu focuri de armă. Unul în reanimare, altul în arest

O ceartă între doi vecini, cu implicarea unei arme de foc, s-a lăsat cu consecințe grave pentru ei. Unul a ajuns în stare gravă la spital, iar altul a fost încătușat și este cercetat penal pentru tentativă de omor. Incidentul a avut loc ieri, în localitatea Stoianovca, din raionul Cantemir.

Publicat

Imagine simbol

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce vecinul său a dat buzna în ograda sa și a tras cinci focuri de armă. Pistolarul în vârstă de 31 de ani a fost reținut de oamenii legii.

Solicitată telefonic, Cristina Ciobanu, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cantemir, a declarat pentru Deschide.MD că între cei doi bărbați exista un conflict mai vechi, ei în trecut fiind parteneri de afaceri. Anterior, agresorul a amenințat victima de mai multe ori.

„Victima a fost chemată  să iasă în stradă, dar a refuzat. Astfel, infractorul a pătruns în ograda acestuia și dintr-o armă neidentificată a efectuat cinci împușcături asupra bărbatului. Bărbatul de 42 de ani a fost transportat de urgență la spital cu răni în regiunea abdomenului, fiind internat în stare gravă în Secția Reanimare a spitalului raional Cantemir. Anterior, victima a fost amenințată verbal de către agresor, fiind în conflict de mai mult timp. În trecut au fost parteneri de afaceri, iar în prezent sunt în proces de judecată”, susține Ciobanu.


Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, iar pistolarul a fost reținut pentru 72 de ore.

deschide.md


Ediție TV

/VIDEO/ Strivit de propriul tractor

Accident tragic în raionul Nisporeni. Un bărbat de 66 de ani a murit după ce s-a inversat cu tractorul său pe drum.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 23 septembrie, în satul Găureni. Poliția a fost chemată la fața locului chiar de soția victimei. Potrivit ofițerului de presă de la IP Nisporeni, Cristina Vicol, la fața locului, forțele de ordine au stabilit că bărbatul în vârstă de 66 ani tracta cu tractorul o remorcă plină cu struguri. În timp ce se deplasa într-o pantă abruptă, acesta nu s-a isprăvit cu ghidajul și s-a inversat. În urma impactului, acesta a fost prins și strivit de tractor.

Prin urmare, bărbatul a decedat la fața locului. Pe caz a fost pornit un proces penal pentru a fi stabilite toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Spărgea mașini și jefuia oameni

Spărgea mașini și jefuia oameni în stradă. Un tânăr de 29 de ani, originar din Ocnița, a ajuns pe mâna polițiștilor din Chișinău, pentru mai multe infracțiuni.

Publicat

În urma plângerilor primite de la victimele incidentelor, poliția a inițiat acțiuni de investigații. Astfel, a fost stabilit că suspectul a furat un telefon mobil dintr-o mașină parcată în curtea unui bloc locativ din sectorul Ciocana.

O altă victimă a comunicat că a fost jefuită în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul Centru. Bărbatul a declarat că a fost lovit, iar apoi deposedat de un portmoneu cu mijloace bănești. Prejudiciul cauzat a fost calculat la suma de 21 de mii de lei. Ulterior, suspectul a fost localizat și reținut. La audiere, acesta și-a recunoscut vinovăția.

Tânărul a fost reținut pentru un termen de 72 de ore. Acesta riscă pedeapsă cu privare de libertate pe 7 ani. Este de menționat că individul a fost anterior judecat pentru infracțiuni similare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Se drogau în plină stradă: Trei indivizi, reținuți de carabinieri

Trei consumatori de droguri reținuți în ultimele 24 de ore pe străzile capitalei. Cazurile au fost înregistrate pe data de 23 septembrie.

Publicat

În primul caz a fost reținut un individ de 40 de ani, în sectorul Centru. Bărbatul a fost observat de carabinieri, în timp ce căuta droguri într-un ascunziș, la pământ. Acesta a fost audiat la fața locului, comunicând că a procurat narcoticele pe o platformă de socializare.

Asupra lui a fost găsit un aparat artisanal utilizat pentru consum de droguri. Al doilea caz a fost înregistrat în sectorul Râșcani.

Doi bărbați cu vârstele de 27 și respective 38 de ani, au fost surprinși în timp ce consumau substanțe narcotice în spatele unui bloc locative, amplasat pe strada Andrei Doga. Aceștia utilizau un aparat din plastic, confecționat manual.


În ambele cazuri, au fost solicitate echipe de poliție pentru a documenta cazurile. Drogurile au fost ridicate și transmise la laborator pentru efectuarea expertizelor speciale.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii