Rețele de socializare

Moldova

(DOC) Plângere la PG după accidentul din Vrancea. Transportatorul, verificat de ANTA

Una dintre cele șase victime ale accidentului rutier, care a avut loc la începutul acestei săptămâni în Județul Vrancea, din România, după ce un autocar cu 12 moldoveni la bord, ce efectua cursa Italia- Republica Moldova, s-a răsturnat, a sesizat Procuratura Generală despre încălcările admise de către angajații firmei în gestiunea căreia se afla autocarul. Tot astăzi, o comisie de la Agenția Națională Transport Auto au efectuat mai multe controale.

Publicat

Femeia care, în exclusivitate pentru Deschide.MD, a făcut declarații după accident și a adus acuzații în adresa  firmei care presta serviciul de transport a călătorilor în Italia, a depus astăzi o plângere adresată către Eduard Harunjen, șeful Procuraturii Generale.

Victima solicită organelor de drept să verifice  activitatea agentului economic „MIA TURISM” S.R.L., în gestiunea căruia s-ar afla autocarul, invocând mai multe ilegalități admise de către șoferii autocarului în timpul călătoriei.

În plângerea sa, femeia scrie despre faptul că aceștia transportau pasageri și colete în habitaclu. Așa cum a zis anterior pentru Deschide.MD, „vehiculul nu era echipat cu anvelope de iarnă, iar primul nivel, dar și jumătate din cel de al doilea era încărcat cu colete grele, pe care le colectaseră cei trei șoferi ai autocarului din mai multe orașe din Italia, fiind transmise de conaționalii noștri rudelor”.


Femeia menționează că pe tot parcursul călătoriei, șoferii ar fi vorbit la telefon, nu au respectat viteza conform condițiilor meteo, dar și că s-au abătut special de pe traseul conform cursei. În loc să se deplaseze pe autostradă, așa cum ar fi fost normal, ei au cotit pe un traseu secundar, pentru că aveau de transmis ceva, unde și s-a produs accidentul.

Femeia acuză persoanele responsabile și de faptul că vând bilete pentru călătorii la un preț de 130 de euro, dar fără a prezenta dovada unui bon fiscal.

Este de menționat că, după ce femeia a venit cu acuzațiile în adresa firmei „MIA TURISM” SRL care presta servicii de transport a călătorilor din Italia, Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, ar fi solicitat Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să stabilească legalitatea activității autobuzului și a firmei, dar și să fie făcută o interpelare către autoritățile din România care deservesc drumul respectiv, pentru a stabili starea acestuia la momentul accidentului.


„Este nevoie de raportul Poliției Rutiere din România, referitor la starea tehnică a autocarului, pentru a identifica cauza accidentului, care putea fi o problemă tehnică sau lipsa cauciucurilor de iarnă. Totodată, urmează să fie verificat dispozitivul care monitorizează timpul de lucru a șoferilor”, se scrie în comunicat.

Solicitat telefonic, Sergiu Baltaga, șeful-adjunct al Direcției Autogări și Protecția Consumatorului, a declarat pentru Deschide.MD că a fost formată o comisie de lucru, care astăzi efectuează controale la firma ce presta servicii de transport a călătorilor.

„A fost dispusă crearea unei comisii, formată din reprezentanți ai Direcției control rutier, autogări și protecția consumatorului, Direcția control și audit al siguranței rutiere, dar și de la Serviciul control și siguranță ocupațională, care astăzi interprind controale. Autocarul aparține unei alte companii, Avalares TRANS care are licență de transport de călători și colete, dar asta nu înseamnă că li se permite să transporte colete în autocar la un loc cu pasagerii. Firma „MIA TURISM” SRL nici nu este îngregistrată în registrul companiilor de transport și se pare că autocarul a fost arendat, însă verificările sunt efectuate inclusiv și la această companie”, a precizat Baltaga.


Reamintim că una dintre victimile accidentului din Vrancea a declarat pentru Deschide.MD că autocarul care s-a răsturnat s-ar afla în gestiunea companiei condusă de Vasile Talmaci, Mia TURISM SRL, și că efectuează cursele Italia-Moldova, dar și despre faptul că autocarul este în cartea neagră în țările din Europa, după ce nu o singură dată șoferii au comis mai multe încălcări.

”Chiar au fost prinși cu țigări și alcool de contrabandă în autocar. Recent au fost amendați la intrarea pe autostradă cu 900 de euro, iar amenda au plătit-o cash. Erau trei șoferi, dar nu patru așa cum ar fi fost normal să fie, și conduceau câte șase ore, dar nu patru cum ar fi fost normal, luând în considerație condițiile nefavorabile”, susține victima.


Vasile Talmaci, directorul companiei „MIA TURISM” SRL, nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile.

Paula Enache, purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliţie judeţean Vrancea, România, a declarat că pe numele șoferului a fost pornit un dosar, iar el este cercetat în stare de libertate.

„Pe numele conducătorului auto, un bărbat de 31 de ani, din Iaşi, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Totodată, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere pe perioada cercetărilor. Posibilitatea ca acest conducător auto să poată conduce în continuare pe drumurile publice – se poate doar cu acordul procurorului care instrumentează dosarul penal”, a menţionat Paula Enache, purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliţie judeţean Vrancea, România.

Reamintim că accidentul a avut loc în seara zilei de luni, în județul Vrancea, iar în urma acestuia persoană a murit și alte alte șase au fost rănite.

deschide.md

Moldova

Nenorocire cu final fericit: Un copil de doi ani, rămas în viață după ce a căzut de la etajul 4

Un copil de 2 ani a căzut de la geamul apartamentului, amplasat la etajul 4 al unui bloc de locuit din orașul Soroca.

Publicat

Sursele Știri.mdȘtiri.md au declarat că tragedia s-a produs în jurul orei 18:00.

Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost transportat la Spitalul Raional Soroca.

Potrivit surselor noastre, mama se afla în bucătărie și nu a observat când băiatul a căzut în gol.


Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Soroca, Eugenia Molceanov, a confirmat informația.

„IP Soroca a fost sisizat de o persoană anonimă la ora 18:13 precum că pe o stradă din municipiul Soroca, de la etajul 4 a căzut un copil cu vârsta de aproximativ 2 ani.

La fața locului, polițiștii au stabilit că mama, în vârstă de 35 de ani, se afla la domiciliu, împreună cu cei 3 copii minori. În jurul orei 18:00, în timp ce se afla la bucătărie cu copilul mai mic, băiatul mijlociu în vârstă de 2 ani fiind în una din camere, a urcat pe scaun după care pe pervazul geamului care era întredeschis, a împins plasa de protecție și din neatenție a căzut jos”, a precizat Eugenia Molceanov.


Potrivit medicilor, micuțul nu s-a ales cu fracturi.

„Băiețelul a suferit o ghemotomă neînsemnată în regiunea capului. La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a mai spus ofițerul de presă.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta de pe pod și a murit, la Taraclia

Un bărbat a murit, după ce a căzut cu tot cu motocicletă de pe un pod. tragedia a avut loc în această dimineață în jurul orei 08:10, în raionul Taraclia.

Publicat

La fața locului oamenii legii au stabilit că motociclistul este un bărbat în vârstă de 57 de ani. Acesta se deplasa cu o motocicletă de model OROX când, din motive încă nestabilite de anchetă, a sărit cu motocicleta de pe pod și s-a prăbușit într-o râpă, transmite deschide.md.

Motocicleta a căzut peste el, iar ultimul a decedat până la venirea ambulanței.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un șofer de camion, beat criță la volan, a fost reținut la intrarea în țară

Un șofer de camion a trecut frontiera în stare de ebrietate extrem de avansată. Doar că nu s-a putut bucura mult de faptul că a ajuns acasă.

Publicat

Acesta a fost oprit de polițiști de patrulare chiar în apropierea frontierei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 28 septembrie, la Sculeni. Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost anunțați de către angajații frontierei precum că un șofer care se află la volanul unui tir, s-ar afla în stare de ebrietate. Imediat cum au primit numărul de înmatriculare a camionului, polițiștii de patrulare s-au îndreptat spre ieșirea de pe teritoriul punctului de trecere.

La volan se afla un bărbat de 54 de ani, locuitor al capitalei. Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat 1.45 mg/l în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a rămas fără permis de conducere, instanța urmând să se expună asupra sancțiunii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii