Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Detalii în cazul tânărului ucis în Italia

Noi detalii în cazul moldoveanului ucis în Italia, în timp ce ar fi pătruns într-un magazin de cauciucuri și biciclete. Acesta ar fi fost rănit dintr-o armă de foc de proprietarul magazinului care l-ar fi prins în flagrant.

Publicat

Chiar dacă a avut loc o crimă, locuitorii din comuna Monte San Savino, unde s-a întâmplat totul, par să fie de partea bărbatului care a tras în moldovean.Presa din Italia scrie că în dimineața de 28 noiembrie, după ce proprietarul s-a întors la muncă, vânzătorii, dar și proprietarii magazinelor din preajmă îl aplaudau și-i spuneau că a făcut bine.

Fredy Pacini, proprietarul magazinului a declarat pentru presa locală că locuiește de mai mult timp chiar în magazin, de frică să nu fie jefuit. El consideră că prin gestul său și-a apărat proprietatea.

FREDY PACINI, PROPIRETARUL MAGAZINULUI DE CAUCIUCURI:


Ceea ce am făcut, am făcut-o pentru că nu am vrut să fiu jefuit, în așa hal. Alarmele sunt bune, însă, într-o măsură limitată, pentru că atunci când într-un minut și jumătate, în două minute, maxim, hoții reușesc să scoată tot ce le cade sub mână, și tu ești acasă.

Pe cazul dat poliția din Italia a pornit o cauză penală pentru a stabili dacă proprietarul a exagerat sau nu, atunci, când l-a împușcat pe moldovean, motivând că astfel s-a apărat.

Amintim că tragedia s-a întâmplat în dimineața de 28 noiembrie, puțin după ora 04.00. Moldoveanul Vitalie Tonjoc, împreună cu un complice, ar fi intrat într-un magazin de cauciucuri și biciclete cu scopul de a-l jefui. Cei doi ar fi fost observați de către proprietar, care și-a luat arma și a tras cinci focuri.


Două dintre ele l-au rănit pe moldovean, care l-a scurt timp s-a stins. Celălalt complice ar fi reușit să scape. Vitalie Tonjoc avea 29 de ani și se stabilise în Italia de numai două luni de zile.

echipa.md

Diaspora

S-a ascuns tocmai în Italia: Un moldovean anunțat în căutare internațională, reținut

Un moldovean în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională, a fost reținut în Italia.

Publicat

Potrivit presei din Italia, reținerea a avut loc ieri, în comuna Porto Recanati din provincia Macerata, transmite Știri.md.

Bărbatul, aflat la volanul unei rulote cu plăcuțe de înmatriculare germane, a fost oprit de oamenii legii pentru verificările de rigoare.

Astfel, s-a constatat că moldoveanul este căutat de mai bine de 2 ani de autoritățile din R. Moldova pentru infracțiuni de amenințări, vandalism și huliganism comise în martie 2018 și care prevăd o pedeapsă maximă de 6 ani de închisoare.


Bărbatul a fost plasat în arest și urmează să fie extrădat în R. Moldova.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/Moldovean reținut de poliția de la Milano

Bărbatul a fost surpins de oamenii legii în timp ce spărgea un automobil. În speranța de a fugi de poliție el a provocat un accident rutier.

Publicat

S-a dus în Italia pentru a fura, și nu pentru a munci. Este cazul unui moldovean care recent a ajuns pe mâna poliției italiene după ce a încercat să spargă o mașină. Totul s-a întâmplat pe o stradă din Milano. Potrivt forțelor de ordine, conaționalul nostru a fost zărit scotocind într-o mașină parcată în timp ce doi indivizi stăteau la pândă.

După care, acesta ar fi părăsit automobilul și a urcat la volanul unui alt autoturism. Însă, imediat cum și-a dat seama că este urmărit tânărul a încercat să fugă, dar a ajuns cu vehiculul într-o cabină telefonică. Ulterior, el a fost imobilizat și încătușat. În portbagajul mașinii sale au fost găsite ami multe accesorii pentru automobile printre care și volanul unui autoturism care a fost spart recent.

Cercetările pe caz continua.



Citește mai departe

Diaspora

Moldovean din Italia, prins cu un ceas furat

Un moldovean de 36 de ani a fost reținut de carabinieri la Roma, Italia, acesta fiind învinuit de furt dintr-un magazin.

Publicat

Potrivit presei locale, moldoveanul nu ar avea un loc permanent de trai, iar acesta ar mai fi fost tras la răspundere anterior pentru diverse abateri de la lege, transmite Știri.md.

Suspectul ar fi pătruns într-un magazin de unde a furat un model de ceas în valoare de 220 de euro.

Ulterior, acesta a fost observat de carabinieri, bărbatul având un comportament suspect.


Moldoveanul a fost încătușat chiar la fața locului, iar bunul furat a fost întors magazinului.

Mai mult, oamenii legii au mai găsit la moldovean și un obiect special creat dintr-un magnet pe care acesta îl folosea pentru a deschide ușile încuiate pentru a trece fără a porni alarma.


Citește mai departe

topul săptămânii