Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Morți în incendii

Supraîncălzirea sobelor continuă să facă victime. Doi bărbați au murit, după ce casele lor au luat foc.

Publicat

Primul caz a avut loc în dimineața de doi decembrie, într-o gospodărie din satul Abaclia, raionul Basarabeasca. Potrivit pompierilor, o construcție auxiliară de lângă casă a luat foc, iar vecinii care au observat flăcările au chemat pompierii.

În timp ce luptau cu focul care a cuprins 24 de metri pătrați din locuință, salvatorii au găsit cadavrul proprietarului, în vârstă de 61 de ani, în una dintre odăi. Un alt caz tragic s-a întâmplat în aceeași zi, pe doi decembrie, în satul Jora de Sus, Orhei.  O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări.

LILIANA PUȘCAȘU, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL MAI:


Ajunși la fața locului pompierii au reușit să lichideze focul în cel mai scurt timp, iar în interiorul casei a fost depistat cadavrul proprietarului în vârstă de 71 de ani. Potrivit primelor informații, incendiul s-a produs după ce o plapumă  de pe cuptor a mocnit, iar proprietarul se presupune s-ar fi intoxicat cu produsele arderii și fum.

Pompierii urmează să stabilească cauzele și circumstanțele în care s-au produs cele două incendii.


Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii