Rețele de socializare

Moldova

În ajun de sărbători, oamenii sunt îndemnați să cumpere produse alimentare doar din spaţii autorizate

Pentru ca produsele alimentare cumpărate pentru masa de sărbătoare să nu prezinte pericol pentru sănătate, oamenilor li se recomandă să le procure numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar. Aceasta înseamnă că, atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică, transmite IPN.

Publicat

Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) carnea în stare proaspătă poate fi procurată doar în măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe unde temperatura de păstrare este de 4±2 grade Celsius. Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roșu închis, iar în urma apăsării cu degetul să revină la forma inițială şi să nu prezinte suprafața  lipicioasă, urât mirositoare.

La procurarea peștelui în stare proaspătă suprafața acestuia trebuie să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roșii, cu nuanță caracteristică speciei, fără rupturi. Peștele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheață, fiind parțial acoperit de gheață. Temperatura de păstrare este de minus 2÷0 grade Celsius.

ANSA recomandă ca atunci când procurați ouă, să examinați aspectul exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, întreagă, mată, poroasă, fără pete și miros. Termenul de păstrare 28 de zile de la data ouatului, la cea mai mică temperatură din frigider. Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Verificați informația despre data ouării marcată pe fiecare ou aparte şi termenul de valabilitate în documentul de însoțire sau pe cutia de transport.


Laptele are culoare albă cu nuanță slab gălbuie, nuanță care se accentuează în cazul laptelui cu un conținut sporit de grăsime. Nu se recomandă a fi folosit în stare crudă (nepasteurizat) şi trebuie de fiert foarte bine, menținându-l pe foc 3-5 minute după primul clocot, deoarece prin lapte se pot transmite așa boli ca: tuberculoza, antraxul, holera, salmoneloza, infecții stafilococice şi streptococice etc. Laptele pasteurizat este laptele care a fost tratat termic apoi răcit şi este un produs gata pentru consum.

Dacă consumatorii doresc să achiziționeze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri sau din piețe organizate în această perioadă, trebuie să fie atenți la existența şi funcționarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse produsele alimentare, integritatea ambalajelor, dar și etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la denumirea produsului, originea acestuia, compoziția etc.

Pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor, consumatorii pot suna la linia fierbinte a ANSA: 022 264643 sau prin aplicația Viber 067675544 din orice rețea de telefonie.


ipn.md

Moldova

Moldovean aflat în căutare, reținut la frontieră

Un alt conațional, care se eschiva de la răspundere penală, a fost identificat și reținut de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD. Bărbatul era în urmărire națională de la începutul lunii septembrie an curent.

Publicat

Acționând în baza unei informații operative, ofițerii de investigații din cadrul Direcției au localizat aflarea persoanei care evita să se prezinte la organele competente pe parcursul cercetărilor. Aceasta a fost identificată ca cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 35 ani, originar din satul Sadovoe, raionul Glodeni. Confom informațiilor, tânărul figura într-o cauză penală, pornită pe faptul deținerii și folosirii actelor oficiale false.

În rezultatul activității speciale de investigații, persoana reținută a fost escortată la Procuratura raională Cahul, pentru finisarea acțiunilor de urmărire penală și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident cu final tragic

Accident cu final tragic, pe o stradă din capitală.

Publicat

Un șofer a decedat, iar încă doi au fost transportați la spital cu diferite trauma, după ce patru mașini s-au tamponat violent. Impactul s-a petrecut pe strada Milescu Spătaru din sectorul Ciocana, în după amiaza de 22 septembrie. Pe rețelele de socializare au fost făcute publice imaginile video înregistrate pe camerele de bord ale altor participanți a circulației.

În imagini se vede o mașină, care aparține unei companii de taxi făcută țăndări, iar lângă ea o persoană decedată, acoperită cu o pătură. Totodată se văd și două automobile, grav avariate și încă un vehicul mai puțin distrus. Poliția a fost sesizată la ora 14.00.

La fața locului a fost imediat direcționată o echipă de poliție și medicii cu ambulanța, care au constatat că în urma loviturii violente dintre mașini, un șofer de 36 de ani, care se afla la volanul taximetrului, a decedat pe loc de la traumele suferite. Încă doi șoferi au fost transportați la spital cu diferite leziuni coporale. Cel de-al patrulea conducător auto implicat nu a pățit nimic.


La moment, poliția stabilește toate circumstanțele în care s-a produc impactul.

echipa.md

VIDEO: fb.com/ AutomobilistMD


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A intrat cu taxiul într-un stâlp

Noapte de coșmar pentru 3 pasageri ai unui taxi. Șoferul mașinii nu s-a isprăvit cu ghidajul și a intrat cu mașina într-un stâlp.

Publicat

Toți cei aflați în vehicul au ajuns la spital. Totul a avut loc în noaptea de 21 septembrie, în jurul orei 02.20, pe strada Șciusev din centrul capitalei. La fața locului au venit pompierii, polițiștii, dar și o echipă de medici cu o ambulanță. După ce salvatorii i-au ajutat pe șofer, dar și pe cei trei pasageri să iasă din mașina făcută țăndări, toți patru au fost preluați de medici și duși la spital cu diverse traume.

Polițiștii au stabilit că automobilul implicat aparține unei companii de taxi din capitală.

Deocamdată nu este clar din ce cauză șoferul nu s-a isprăvit cu ghidajul și a ajuns cu mașina în pilon. Dacă vina lui va fi dovedită, acesta riscă să fie pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-au suferit cei trei pasageri.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii