Rețele de socializare

Moldova

Vânătorii și pescarii, verificați în ajun de sărbători

În ajunul Sfintelor sărbători de iarnă, grupul operativ de mediu, format din inspectori ai aparatului central al IPM, a efectuat un raid de contracarare a braconajului şi tăierilor ilicite în raioanele de centru ale republicii, în rezultatul căruia au fost depistate un șir de cazuri contravenționale și s-au întocmit în total 5 procese-verbale, fiind aplicate amenzi în suma de 11 100 lei cu ridicarea  unei arme de vânătoare.

Publicat

La 22.12.2018, într-o pădure din Căuşeni, gestionată de Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina a fost supus verificărilor un grup de vânători aflați la vânătoarea autorizată de mistreț.

În cadrul controlului a fost identificat un membru al Asociației teritoriale de vânători şi pescari Ialoveni Ruslan G. care, contrar prevederilor, practica vânătoarea  cu carnetul de vânător nevalabil.

Pentru acest  fapt, în baza art. 128, alin. (2) din Codul Contravențional persoanei în cauză i s-a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție şi a fost sancţionat cu o amendă în mărime de 3000 de lei.


Tot la aceeași zi, 22.12.2018, pentru încălcarea actelor normative privind folosirea şi protecția fondului cinegetic, precum şi nerespectarea regulilor de securitate la vânătoare, cetățeanului S. Petru i s-a încheiat un proces-verbal în baza art. 128, alin. (1) din Codul Contravențional, fiindu-i aplicată  o amendă în sumă de 600 de lei.

În ziua următoare, 23.12.2018, în fondul cinegetic amplasat pe terenurile agricole din extravilanul orașului Anenii Noi a fost depistat un alt vânător , care nu deţinea permis de portarmă la arma de vânătoare cu țeavă lisă, cu care practica vânătoarea la iepure de câmp. Pe cazul dat,  s-a întocmit un proces-verbal fiind-i aplicată o amendă în mărime de 1500 lei.

Arma de vânătoare a fost ridicată de inspectorul responsabil de regimul de arme al IP Anenii Noi pentru a fi supusă verificărilor specifice.


Pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea şi protecția fondului piscicol două persoane, care comercializau pește viu în orașul Căuşeni în lipsa actelor legale de proveniență, li s-a întocmit procese-verbale, fiindu-le aplicate amenzi în mărime a  câte 3000 de lei fiecăruia.

Moldova

/VIDEO/ Un Mercedes și un taxi, făcute țăndări, în capitală: Primele imagini de după accident

Accident cumplit în sectorul Botanica al capitalei. Două mașini s-au tamponat violent. S-a întâmplat pe strada Independenței, în seara de 18 septembrie.

Publicat

Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare. În acestea se vede că ambele vehicule sunt făcute țăndări.

Preliminar, nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele se stabilesc.



Citește mai departe

Moldova

Atenție, șoferi: Pe mai multe străzi din capitală este restricționat traficul rutier

Publicat

Traficul rutier pe strada M. Dosoftei, în perimetrul străzilor Tricolorului și Sfatul Țării, va fi restricționat de luni, 21 septembrie, și până pe 30 octombrie. Sistările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab din capitală, transmite IPN.

Municipalitatea mai anunță că în legătură cu prelungirea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab, va fi suspendată circulația rutieră pe strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin și Mihai Eminescu. Traficul va fi închis pe 22 septembrie, ora 22.00 și până a doua zi, la ora 06.00.

Duminică, 20 septembrie, de la ora 08.00 și până la ora 21.00, circulația automobilelor va fi sistată pe strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Serghei Lazo și Vasile Alecsandri. Restricțiile au loc în legătură cu desfășurarea campaniei „European Mobility Week”, care are drept misiune îmbunătățirea vieții urbane și testarea soluțiilor de transport alternativ.


În perioada 21 septembrie și 31 noiembrie, traficul rutier va fi suspendat, pe o singură bandă, pe strada Albișoara, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și Petru Rareș. Restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zonele respective.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

topul săptămânii